„Mintea trebuie ținută în priză ca să nu intre în letargie”.

      Am vrut sa aflam mai multe detalii din perspectiva unui profesor si om de radio . Davian Vlad , profesor in cadrul Universității din Craiova , Facultatea de Litere , Specializarea Jurnalism dar și realizator de emisiuni la Radio România Oltenia – Craiova. Am stat de vorbă cu acesta și ne-a dezvăluit câteva lucruri legate de cariera sa de succes.

     Adelina Mălăelea: Care a fost motivul pentru care ați dorit să urmați această carieră?
Davian Vlad: Așa a fost să fie, întâmplarea jucând un rol esențial. Așa mi-a fost scris, și nu exagerez cu nimic spunând asta. A fost ceva de genul unei chemări pe care nu o auzi din prima. A apărut, ca de nicăieri, o oportunitate de a face și altceva, de a-mi încerca șansa și în această minunată meserie. Și mă felicit că am luat decizia corectă.

A. M.: Care sunt avantajele și dezavantajele în această meserie?
D.V. : Eu sunt o persoană care vede mai mereu partea plină a paharului, așa că nu mă simt în stare să identific prea multe dezavantaje când vorbesc despre activitatea didactică. Dacă insistați, însă, am să spun că resimt câteodată presiunea de a fi în postura în care se așteaptă de la tine să le știi pe toate, ceea ce este, evident, imposibil. Și obositor. De aceea aș adăuga și un consum fizic și nervos considerabil pe care îl reclamă această carieră. Dar ar fi culmea să mă plâng, de vreme ce satisfacțiile sunt inestimabile. În clipa în care vezi în ochii unui tânăr că te-a înțeles și știi că acesta e un pas decisiv în procesul de devenire al acestuia, nimic altceva nu mai contează.

A.M. Sunteți mulțumit de decizia dumneavoastră?
D.V. Categoric, am spus-o și mai devreme. Și, dacă îmi permiteți, mă mai felicit o dată pentru asta 

A.M. Ce sfat aveți pentru studenții din ziua de azi?
D.V. Să nu se mulțumească nicidecum cu ceea ce știu în acest moment. Să învețe, să citească, să se documenteze și să gândească permanent. Mintea trebuie ținută în priză ca să nu intre în letargie. Trebuie menținută într-o alertă continuă, mai ales în cazul celor care își propun să aibă o carieră de succes în jurnalism. Nu e ușor, dar nu există alternative, din acest punct de vedere.

A.M. Care a fost cea mai plăcută experiență pe care ați trăit-o ca profesor?
D.V. Atunci când am văzut la televizor, am auzit la radio, am citit în presa scrisă un material realizat de un fost student. Este unul dintre acele momente în care îți dai seama că eforturile tale nu au fost în van, că într-adevăr contează ceea ce faci, iar ceea ce le transmiți studenților are relevanță și, mai ales, finalitatea dorită. Că se închide fericit un cerc.

A.M. Vi se pare că sistemul de învățământ a evoluat în vreun fel în ultima perioadă?
D.V. Schimbările sunt evidente, unele benefice, altele, cel puțin din perspectivă subiectivă, mai puțin fericite. Sistemul are importanța sa, însă oamenii sunt cei care contează cel mai mult. Ei schimbă starea de fapt și pe cei pe care au responsabilitatea de a-i modela, de a-i responsabiliza și de a-i motiva. Sistemul suntem noi, așa că nicio decizie neinspirată a factorilor de decizie nu poate afecta decisiv modul în care știm și vrem să ne ducem la îndeplinire menirea.

A.M. Cum s-a născut pasiunea dumneavoastră pentru jurnalism și totodată pentru radio?
D.V. Văzând, citind, încercând să înțeleg, inclusiv și mai ales printre rânduri. Propunându-mi permanent să risipesc perdelele de fum, bruiajele dezlănțuite de cei care încearcă să camufleze mesaje și sensuri. Adevărul, de fapt. Și ascultând cu o fascinație pe care timpul nu a reușit să o estompeze. Sunt un ascultător profesionist. Și, mai ales, pasionat. De aici dragostea pentru cuvântul rostit, pentru radio.

A.M. Aveți exemple de studenți care profesează această meserie sau care au pus în practică ceea ce dumneavoastră i-ați învățat?
D.V. Multe, și simt că sunt un privilegiat din acest punct de vedere. Pentru a nu nedreptăți pe cineva prin omisiune, nu voi da exemple. Sunt jurnaliști de toată isprava pe care oricum și dumneavoastră îi știți, sunt angajați ai unor posturi de radio și de televiziune importante, ca și ai unor publicații de prestigiu.
A.M. Cum faceți cursurile dumneavoastră să devină mai interactive sau mai distractive, pentru a atrage cât mai mult studenții?
D.V. Le propun să ne jucăm în cel mai serios mod cu putință. Și, până acum, nu m-am lovit de refuzuri din partea lor. Atâta timp cât vii cu informații noi pentru ei, și o faci în moduri cât mai atractive, unii le-ar spune chiar neconvenționale, nu ai cum să nu le stârnești interesul. Cel mai greu este însă să menții această stare de grație.

A.M. Ne puteți povesti o întâmplare hazlie din experiența dumneavoastră de profesor?
D.V. Sunt multe, dar una dintre ele îmi vine acum în minte. Cu doar câteva zile înaintea Crăciunului, am intrat în sala de curs și nu era nici picior de student acolo. M-am gândit că apropierea sărbătorilor i-a făcut pe toți să uite de mine, dar nu am avut timp să mă supăr pentru că fusesem lăsat singur, și fără avertisment, că ușa s-a și deschis și studenții au apărut. Toți cu fesuri roșii sau cu coarne de ren în cap. Și au început să îmi cânte colinde. A fost extrem de emoționant, lucru care se poate verifica și pe înregistrările video sau în fotografiile făcute cu acea ocazie. M-au făcut praf, nu mai eram bun de nimic. Dar a trebuit să-mi revin rapid, la urma urmelor așa trebuie să reacționeze întotdeauna un jurnalist și un profesor. Mereu în alertă, mereu pe fază, mereu pregătit să dea replica, astfel încât să nu-i dezamăgească pe cei care au încredere în el și așteaptă de la el o reacție adecvată și neîntârziată.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.