Viața de student este o înșiruire de acțiuni și activități dintre cele mai trăznite. Așa că nu este deloc greu să-ți amintești fie un moment penibil peste care ai trecut, sau nu, fie un moment amuzant, fie un coleg „mai altfel”, fie, de ce nu, un profesor.
Am stat de vorbă cu câțiva studenți craioveni și bucureșteni, rugându-i să-mi povestească ori un moment amuzant, ori unul penibil.
Ștefania Țiulescu (Engleză-Italiană, Craiova): Cred că faptul că o profesoară îmi dă numărul de telefon al unui profesor cu care trebuia să comunic ceva despre facultate, îl sun și îmi răspunde soția, iar eu îi răspund: „Bună ziua! Sunt Ștefania, aș vrea să vorbesc cu dnul X-ulescu, soțul dumneavostră…”
Cătălina Bocai (SNSPA, București): La începutul semestrului I, la primul seminar de Concepte fundamentale în sociologie, vorbeam în pauză pe coridor despre seminarist că este mai ciudățel și cam exigent. S-a alăturat discuției noaste și un baiat apropiat vârstei noastre care părea a fi coleg cu noi pentru că aștepta și el tot în fața sălii unde urma să avem seminar și zâmbea ironic. După ce am intrat în sală, tipul și-a lăsat rucsacul pe catedră și s-a așezat cu fundul pe ea. Un coleg de-al meu l-a întrebat dacă știe cu cine facem, iar el a răspuns sorbind dintr-o doză de Cola că el e proful. Colegul meu a început să râdă și l-a întrebat din nou, primind același răspuns. După câteva glumițe pe seama ”profului”, intră titularul cursului și îi dă syllabusul, iar noi am rămas tăcuți. După ce a plecat proful, seminaristul, văzând că noi nu mai scoatem niciun cuvânt, a zis că e încântat să ne cunoască și se bucură că ne-am documentat în ceea ce privește seminariștii noștri, dar că din păcate el ține locul ”seminarsitului ciudățel și cam exigent” de anul trecut.
Sandra Pirpidel (Științe Politice, Craiova): Când am intrat în sala mare a Universității și m-a tras ușa după ea. Era o mulțime de lume și câteva camere de filmat. S-a închis foarte puternic în urma mea și s-au întors toți. Am atras – puțin – atenția.
Luciana Chițu (Politehnică, București): Să știi că nu prea sunt momente penibile sau amuzante. Din când în când se mai ceartă profii pe o bucată de cretă și se scuipă. Este o facultate monotonă, băieți tocilari. Poate doar faptul că fetele de la Poli sunt băieți de treabă este amuzant.
Cristina Schnel (Drept, Craiova): Discuțiile care încep în timpul cursului cu profesorii la care devin atenți și suspicioși colegii mei despre indisciplina mea, părerile diferite pe care le am vizavi de profesori și evident, vorbitul aiurea pe lângă tema cursului împreună cu colegii mei.
Mihai Irinel (Economie, București): Eram în amfiteatru, în timpul unui curs și am strănutat. Asta nu este rău, dar am stănutat atât de tare încât toată lumea aflată acolo a tăcut și s-au întors spre mine, în jur de 120 de oameni, nu foarte mulți. Și ca să fie treaba treabă, de la catedra de jos s-a auzit profu`: „Sănătate, sănătate!” – PENIBIL.
Elena Bonea (Comunicare și Relații Publice, Craiova): Cel mai amuzant lucru care mi s-a întamplat până acum, probabil, are legătură cu un examen din prima sesiune. M-am trezit mult mai târziu decât plănuisem, în jur de 8-8 și ceva, iar la 9 începea examenul propriu-zis. M-am îmbrăcat, spălat, în 10 minute cel mult, însă adormită fiind am căzut pe scări. Încă plină de praf cu o durere de șold și cu ochii umflați de somn, am ajuns înainte de ora 9 ca să aflu că proful nostru avea să întârzie încă 1 oră.
Antonia Luchici (Psihologie, București): Nu îmi amintesc foarte multe, dar uite una: era în mijlocul unui examen, liniște deplină desigur. Și la un moment dat o colegă a strănutat. La care un coleg, mai pus pe glume de felul lui, strigă pe un ton foarte serios așa: „SĂNĂTATE!!”. Bineînțeles că tot amfiteatrul s-a pus pe râs, inclusiv profesorii care ne supravegheau.”
Andrei Mărculescu (Mecanică, Craiova): Eram odată la un curs de „Bazele economiei”, în anul II, și aveam un coleg foarte timid, dar foarte timid și rușinos de fel în fața femeilor. Profesoara era o femeie frumoasă, blondă, arăta bine, cam tot ce putea pune un bărbat pe gânduri și a chemat un voluntar la tablă. Colegul meu era la margine și eu l-am împins și el find așa de timid când l-am scos din bancă împingându-l s-a agățat ca o pisică de perdea și de bancă, s-a întins pe jos pe acolo doar să nu se ducă lângă profesoară. Am râs foarte mult. A fost amuzant și foarte penibil!
Elena Vlad (Automatică, Craiova): Eram la facultate, mergeam la un curs. Urcam pe scări și în fața noastră erau două fete. Unul dintre colegi începe să strige: „Fluturaș! Fluturaș!”, iar una dintre fete se întoarce. Nu era aia care voia el să se întoarcă și atunci îl auzim: „Nu tu, molie!”. Tipa i-a zis ceva, dar nu a auzit-o nimeni pentru că nu mai puteam de râs.
Cristina NUȚĂ
