Ești boboc. Ai foarte multe probleme.

Studenție. Primul an la facultate. Totul este nou: colegii, profesorii, sălile de curs, materiile, lipsa clopoțelului care sună. Te simți singur și neștiutor. Ai multe întrebări și nu ai idee cine îți va răspunde, cine te poate lămuri. Deseori ai impresia că nu ești în locul potrivit. Te simți ca un străin. Simți că ai făcut alegerea greșită.

Grijile unui boboc sunt destul de multe, dar firești. Iată câteva dintre problemele unui nou-venit în lumea studenției:

  1. Deschiderea

Este o ocazie bună să cunoști mai bine facultatea. Deschiderea noului an universitar are loc în Sala Albastră a Universității din Craiova, în centrul orașului. Ca să afli ora și ziua urmărește anunțurile de pe site-ul Universității, sună la secretariat, întreabă un student mai mare sau caută pe pagina de pe Facebook a Universității ori a facultății tale.

  1. Prima zi la cursuri

La început pare greu. Treptat, te acomodezi cu lumea facultății. Dacă înainte erai obișnuit să ai pauză după 45-50 de minute, acum sunt cursuri unde ți se predă o oră-o oră jumătate. Vii de la liceu unde erai învățat să scrii după dictare. Ca student, trebuie să îți iei notițe singur, iar unele cursuri le primești pe mail ori printate. Altă idee cu care trebuie să te adaptezi este faptul că vei interacționa mai mult cu profesorii. Nu e de ajuns să stai cuminte în banca ta, ci trebuie să fii cât mai activ la cursuri, să iei parte direct la ceea ce se întâmplă.

  1. Nu îți cunoști colegii

Nume și prenume afișate în lista finală de la admitere. Nimic nu îți sună cunoscut. Asta este tot ce știi despre noii colegi. Ai șansa să faci cunoștință cu ei la deschiderea anului universitar. Participă la festivitate și vei vedea că viitorii colegi sunt mai aproape decât te-ai gândit. Socializează cât mai mult cu cei din jur.

  1. Nu știi profesorii. Exigenți sau nu?

Îți faci griji dacă noii profesori sunt sau nu de temut. Dacă vrei să îți faci o idee înainte de a-i cunoaște personal, întreabă studenții care au trecut de anul I. Poți afla diferite povești, sfaturi care să te ajute pe viitor.

  1. Problema sesiunii

Cu siguranță ai auzit de dificultățile sesiunilor. Îți recomandăm să înveți și în timpul anului, nu să te apuci fix înainte de examene. Totul trebuie planificat  din timp. Fii atent la prioritățile tale. Trebuie să știi că înainte de sesiune, există o presesiune care durează de regulă, două săptămâni. Atunci sunt planificate colocviile (o formă de examinare a cunoștințelor pe baza unei discuții, lucrări pratice, de laborator).

  1. Pe sau sub bară?

Pentru un boboc este neclară o situație ca aceasta. Este de reținut că săptămânile cu număr impar sunt cele pe bară, iar săptămânile cu număr par sunt cele de sub bară.

  1. „Capitolul” secretariat

Verifică săptămânal anunțurile de la secretariat și fii la curent cu tot ce trebuie să faci. De obicei, din a doua săptămână de școală poți merge să îți iei carnetul de student cu legitimația de transport, carnetul de cupoane și diferite adeverințe (pentru CAS, RATC, cămin etc).

  1. Grija sălilor, „Unde avem curs?”

Știi unde ai curs, dar nu știi unde trebuie să mergi. Dacă nu găsești sala, îl poți întreba pe portar sau poți cere ajutorul studenților de pe holuri. O altă variantă este să descarci de pe site harta Universității, de pe site-ul www.ucv.ro, dacă te descurci cu orientarea în spațiu.

  1. Primesc bursă de merit?

De obicei, studenții din anul I nu iau bursă de merit decât în semestrul al II-lea, după prima sesiune, pe baza mediei de pe semestrul I.

  1. Pot să fac voluntariat?

Există o mulţime de organizații non-guvernametale care fac diverse activități. Poți alege între multele asociaţii studenţeşti şi oferte ale firmelor sau facilităţile create de programul tău de studii.  Încearcă ceva nou. Încearcă să te dezvolți personal și profesional.

  1. Seminar? Primim teme la facultate?

La un seminar se lucrează pe baza unei teme date și pregătite. Studenții se documentează și fac prezentări individuale sau de grup, pe diferite subiecte. Sunt situații în care profesorul de la curs nu este același și la seminar. Rolul acestei activități didactice este de a fixa, de a aprofunda cunoștințele acumulate la curs.

  1. Planificarea examenelor

Cu o săptămână-două înainte de presesiune vor fi planificate examenele și colocviile. Şeful/Şefa de an va stabili împreună cu profesorii și cu ceilalți colegi datele examinărilor. Va face o listă care cuprinde disciplina, tipul de examinare (colocviu sau examen), data, o oră orientativă, numele profesorului de la curs și semnătura acestuia. Această listă va fi predată la secretariatul facultății pentru a primi săli.

 

Luiza Feroiu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *