Asistența socială e un fel de Cenușăreasă a societății românești. Se întâmplă asta și pentru că beneficiarii serviciilor din acest domeniu nu pot să le promoveze. O dată pe an, în luna martie, sunt marcate Zilele Asistenței Sociale. Pentru o zi și la Universitatea din Craiova, prin Facultatea de Drept și Științe Sociale asistenții sociali au ieșit din anonimat și au arătat că pot să facă ceva.
Pe baza temei stabilite de Federaţia Internaţională a Asistenţilor Sociali, Promovarea demnității și valorii oamenilor, marți, 31 martie, a avut loc o conferință la care au participat asistenți sociali din Craiova, angajațiai DGASPC Dolj, dar și asistenți de la Penitenciarul de Tineri și Minori Craiova.
Am profitat de această ocazie, pentru a-i lua un scurt interviu lector. univ.dr Emilia Sorescu, președinte al CNASR Dolj.
Claudia Predilă: Care este rolul asistentului social în contextul actual?
Emilia Sorescu: Asistentul social are un rol deosebit de important și, în aceeași măsură foarte ingrat. Asta pentru că duce greul într-o activitate în care nu are suficientă susținere din partea statului. Asistența socială este văzută ca o consumatoare de fonduri din bugetul statului, fără să se înțeleagă însă că este mai ușor să previi decât să tratezi și că este esențial să se intervină atuncicând un om are nevoie de sprijin, pentru ca problema să nu se agraveaze.
Martin Davies, un asistent britanic, numea asistentul social „mecanicul de întreținere al societății”. Așa cum un motor are nevoie periodic să fie curățat cu ulei ca totul să meargă, așa și asistenții sociali sunt cei care curăță mecanismele interpersonale ale societății, pentru ca lucrurile să meargă bine.
C.P.: Care sunt progresele realizate în domeniul asistenției sociale?
E.S.: După 1990, progresele în domeniul asistenței sociale au fost imense. Asistența socială este o profesie tânără, în comparație cu medicina sau cu învăţământul. Ea a apărut în secolul al XIX-lea, în SUA când s-a înființat prima școală care pregătea asistenți sociali. În perioada interbelică, în România au fost realizări în domeniul asistenței sociale, similare cu cele din Occident. Aveam școala superioară „Principesa Ileana” de nivel academic, care pregătea asistente sociale.
Am mai avut un minister, care a reușit să pună la punct un sistem de servicii de asistență socială la nivel județean. S-au scris manuale în domeniu. Dimitrie Gusti, fondatorul școlii sociologice de la București și părintele asistenței sociale în România a contribuit la progresul în domeniul asistenței sociale. A apărut și o revistă scoasă de școala de asistență socială, care apărea de câteva ori pe an. După al Doilea Război Mondial, învățământul de asistență socială a fost desființat. Conform ideologiei comuniste nu erau probleme sociale, prin urmare nu era nevoie de asistent social. În 1990, s-a reluat totul de la zero. Nu era școală care să pregătească asistenți sociali. Ca urmare s-au pus treptat bazele noului sistem.
La București s-a înființat o școală posliceală. Legislația s-a schimbat şi ea foarte mult. Au apărut legi în domeniul protecției copilului, mai întâi în 1997 și, după, au fost îmbunătățite în 2004. Atunciaapărutșilegea 466, care face referire la statutulasistentului social. Ea reglementează această profesie și prevede că asistent social este cel care are diplomă de licență în domeniu și aviz de exercitare a profesiei de la Colegiul Național al Asistenților Sociali, ceea ce înseamnă că are un cod etic.
În domeniul asistenței persoanelor vârstniceși a celor cu dizabilități, în lucrul cu toate categoriile vulnerabile este legislație. Unele sunt bine puse la punct. Din păcate, altele sunt insuficient de bine aplicate, ca legea care privește statutul profesiei.
„Predau într-o universitate în care se pregătesc și se formează asistenți sociali, care după aceea nu își găsesc de lucru”
C.P.: De ce este necesar în vățământul de asistență socială?
E.S.: Una dintre marile mele dureri este că predau într-o universitate în care se pregătesc și se formează asistenți sociali, care după aceea nu își găsesc de lucru. Asta pentru că posturile din sistemul bugetar sunt blocate. În special primăriile din mediul rural nu angajează asistenți sociali. Au persoane pe postul respectiv cu studii în alte domenii: zootehnie, economie, studii juridice sau studii medii. Dar aceste persoane nu au și competența să facă evaluările solicitate de domeniul asistenței sociale.
Învățământul de asistență socială este necesar, pentru că noi nu ne putem resemna cu ideea că la nesfârșit lucrurile vor fi făcute de neprofesioniști. Au fost cazuri dureroase, în care copiii au fost la un pas să moară din cauza neglijenței asistenței sociale. Au fost și unele abuzuri foarte grave. Unul dintre ele, în urmă cu câțiva ani la Bistrița Năsăud, când un copil a fost abuzat de asistentul maternal. Din cauza faptului că sunt restricții de angajare a personalului, asistenții sociali au un volum foarte mare de muncă. Sunt recompensați insuficient, în comparație cu munca pe care o desfășoară.
Pot să vă mai dau un exemplu, discutam cu un asistent social britanic. Ei au o legislație foarte bine pusă la punct și standarde de calitate inclusiv pe munca desfășurată de asistentul social și amintea cum și la ei s-a îmbunătățit legislația și practicile în momentul în care au apărut tragedii. Și a dat un exemplu de copil abuzat. Pe vremea aceea asistentul nu putea să vadă copilul decât în prezența adultului responsabil. O fetiță era maltratată, dar asistentul social nu a putut să își dea seama, pentru că o vedea doar în prezența mătușii. La câteva zile după vizita asistentului social, fetița este ucisă, iar Parlamentul britanic decide ca asistentul social să aibă dreptul să vadă singur copilul care intră în lista drepturilor sociale. Sper să nu se ajungă și la noi la tragedii de acest fel, ca să se conștientizeze că trebuie lăsat profesionistul să își facă treaba.
C.P.: Care sunt provocările pentru asistența socială?
E.S.:Pentru asistența socială totul este o provocare. Să faci multe cu bani puțini și oameni puțini, este cea mai mare provocare. În primul rând, trebuie depășită această barieră, de recunoaștere a rolului profesionistului în asistența socială. Dacă vom avea angajați profesionali în fiecare comunitate rurală va fi o primă barieră depășită. Munca de asistent social nu înseamnă să aplici mecanic niște legi. Înseamnă un proces de creativitate, de evaluare, de identificare a problemelor și de găsire a soluțiilor pentru ele, pentru că nu toate soluțiile înseamnă bani. Uneori este suficient să se mobilizeze rețeaua informală din jurul persoanei sau familiei care e în dificultate și să se ajungă la rezolvarea problemelor.
C.P.: Ce înseamnă demnitatea din punctul de vedere al asistenței sociale?
E.S.: Promovarea demnității și valorii umane este unul dintre principiile etice fundamentale ale profesiei de asistent social şi este prevăzut în codurile etice. Să tratezi cu demnitate înseamnă să tratezi cu respect. Oricine trebuie respectat și este valoros doar pentru că este om. Nu contează că eşti foarte inteligent sau ai o dizabilitate de intelect. Nu contează statutul profesional sau cel social, vârsta sau realizările de orice fel. Faptul că eşti om te îndreptățește să fii respectat. Ești valoros pentru societate.
Asistentul social, dacă tratează cu respect omul și dacă îi acordă timp, îi ascultă povestea de viață și încearcă să îi înțeleagă și nevoile, îi dă speranța că lucrurile se vor îndrepta. Îl face să se simtă prețios, important. Numai din faptul că cineva îl tratează cu respect, capătă încredere în sine și poate să spere că lucrurile vor fi bune și pentru el.
Claudia PREDILĂ