TURUL ERASMUS- PARTEA I
Pentru fiecare student român experiența Erasmus a însemnat altceva. Iată ce a trăit Maria, la studii în străinătate.
Maria Dumitru, studentă la Litere, Comunicare și Relații Publice, III- A încercat de două ori experiența Erasmus. Întâi în Turcia, apoi în Norvegia. Utima dată a fost plecată în semestrul al doilea, în anul universitar 2015-2016, când era în anul II.
Luiza Feroiu.: Cum te-ai decis să încerci experiența Erasmus?
Maria Dumitru.: Îmi doream foarte mult să plec cu Erasmus, pentru că întotdeauna mi-au plăcut experiențele noi și voiam să cunosc tradițiile și obiceiurile altor țări, iar Erasmus mi-a oferit oportunitatea să cunosc aceste lucruri și să trăiesc pe piele mea totul. Bineînțeles că au fost lucururi foarte frumoase dar și mai puțin frumoase, pentru că a trebuit să stau singură. Mai mult decât educație, Erasmus e un drum spre responsabilizare, pentru că înveți să gătești singur, să te desprinzi, să călătorești singur, să te adaptezi într-un mediu total nou.
L. F. : Nu ți-a fost teamă să pleci în afară?
M. D. : Nu. Eram foarte, foarte încântată, pentru că așteptam de mult. Încă de mică am fost implicată în proiecte care vizau plecări în afară și nu era prima dată când călătoream. Chiar eram entuziasmată. Mă gândeam că o să fie foarte, foarte mișto, oameni noi, un alt stil de viață și de educație; este foarte diferit.
L. F. : De ce ai ales Norvegia?
M. D. : Cred că mai mult Norvegia m-a ales pe mine (râde). Eram deja implicată cu Istanbul: îmi pregăteam toate contractele pentru plecare și am auzit de mobilitatea asta de plasament în Norvegia, iar președinta de la Erasmus mi-a explicat mai multe. A fost o coincidență să aflu, pentru că nu știam despre mobilitățile pentru Norvegia și am zis: „Da, de ce nu?”. Am luat decizia asta cu un mic risc, pentru că am lipsit tot anul. A trebuit să dau aproape 20 de examene în 2 săptămâni și nu pot să zic că nu a meritat. A fost foarte, foarte frumos și foarte plin. Am multe, multe povestioare și multe aventuri. Mă bucur că mi-am asumat riscul, pentru că puteam să fiu mai reținută sau să îmi fie teamă că nu o să pot să trec în anul III.
L. F. : Unde ți-a plăcut mai mult? În Istanbul sau în Norvegia?
M. D.: Cultura turcă e printre preferatele mele. Mâncarea, muzica, culorile, mirosul de la orice colț (unde te duceai, miroseai mâncare) și gălăgie, activitate. Oamenii practic, locuiau acolo și în fiecare zi aflai câte ceva nou.
L. F. : Ce dificultăți ai întâmpinat?
M. D. : Cu viza am fost foarte stresată. Istanbulul fiind foarte aglomerat nu reușeam să îmi fac programare pentru ambasadă și tot sunam, și tot sunam, și tot am mers și am cheltuit foarte mulți bani pe trasport. Trebuia să mă deplasez. A fost foarte greu și eram foarte stresată. Nu știam ce înseamnă chestia asta, nu știam dacă o să stau mai mult. Mi-era teamă că o să primesc amendă. Am avut problemă în aeroport când am plecat. Au spus că am stat ilegal. Am dovedit până la urmă, cu actele de la Erasmus și toate cele, că sunt studentă.
L. F. : Cum a fost trecerea de la Norvegia la Turcia?
M. D. : În Norvegia am fost într-un sat; Nesna se numea și avea 2 mii de oameni, iar trecerea a fost foarte mare, a fost un șoc pentru mine, pentru că m-am văzut pe o insulă, înconjurată de apă și cu 2 mii de oameni, iar pe oamenii respectivi nu îi prea vedeai pe afară și cel mai mult contact aveam la școală, cu colegii. Am fost norocoasă să am și 10 români din Alba-Iulia și ei mi-au umplu timpul și bineînțeles, activitățile la facultate. A fost destul de greu să fiu într-un loc atât de pustiu. Pe stradă abia vedeai oameni. Când vedeai doi-trei era bucurie și pe cei mai mulți îi întâlneai în supermarket sau dacă nu, în facultate. Fiind un sat foarte micuț, nu erau foarte multe de vizitat și de văzut. Aveau muzeu, aveau librărie, o bibliotecă, școli, bineînțeles- facultate care era foarte, foarte bine dotată. Facultatea era cu bazin, cu saună, cu sală de sport, cu sală de muzică (cred că standardele cele mai înalte), dar cu toate astea am dus un pic lipsa activităților pe care eu le desfășuram în țară sau în Istanbul unde niciodată nu reușeam să mă plictisesc.
L. F. : Din Craiova sau chiar de la Litere au fost persoane cu care te-ai întâlnit în Norvegia?
M. D. : Știu că au fost și din Craiova două persoane cel puțin, însă nu a vorbit foarte mult cu ele. Cu un băiat m-am întânit în avion, însă el a fost în alt oraș.
L. F. : Cum decurgea acolo o zi din viața ta?
M. D. : Ne trezeam destul de dimineață (la 8), luam micul dejun, mergeam la școală fie la 9, fie la 10. Aveam câte o zi pe săptămână de engleză și ținea toată ziua, de la 9 până la 4. Aveam pauză din oră în oră, uneori aveam din două în două ore. Programul era flexibil. Noi îl făceam cu profesoara. După-amiaza găteam, mergeam la sală, vorbeam cu părinții bineînțeles, ascultam muzică, mă vizitam cu colegii, chestii de genul.
L. F. : Cum a fost prima zi la cursuri?
M. D. : M-am speriat la engleză, pentru că era foarte greu nivelul. Norvegienii oricum, știu engleză foarte bine și vorbesc engleză de mici. Credeam că nu o să iau examenul. M-am speriat, dar după m-am mobilizat, am mers mereu la cursuri. Ne pregăteam cu colegii, făceam toți pregătire acasă, să reptăm și să învățăm mai bine. Unii erau mai buni decât alții și reușeau să ne învețe și pe noi.
L. F. : Ce diferențe ai sesizat între sistemul de învățământ de acolo și cel din țară?
M. D. : Destul de mari; cel mai mult în Norvegia, unde aveam examene de 4 ore cu asistenți, unde nu trebuia să fie nimic din teorie. Totul trebuia creat de tine, pentru că foile de examen treceau printr-un sistem care detectau plagierile și era bineînțeles, mai greu decât la noi; mult mai organizat, dar în același timp foarte informal, foarte lejer. Pe foaia de examen nu îți scriai nici măcar numele. Scriai un cod. Examenele se corectau în alt oraș. Erau foarte bine organizați și foarte stricți în ceea ce privește examenele.
L. F. : Ce relație aveați cu profesorii?
M D. : Eram foarte deschiși cu profesorii, vorbeam la per tu, mâncam în clasă, ieșeam ori de câte ori voiam. Colegele mele își aduceau și copiii la școală cu ele (unii erau chiar bebeluși). Era așa o diversitate: eram foarte mulți oameni de toate vârstele.
L. F. : A fost ceva ce nu ți-a plăcut, ceva care te-a dezamăgit în experiența din Norvegia?
M. D. : Au fost foarte multe lucruri care au ținut mai mult de mine ca persoană. Fiind într-o societate foarte modernă, sunt și anumite dezavantaje. Norvegienii erau foarte reci, nu reușeai să te apropii; nu reușeai să legi prietenii foarte, foarte ușor- pur și simplu modul lor de viață. Stăteau foarte mult în casă, majoritatea dintre ei se descriau ca fiind depresivi din cauza vremii. Eu fiind o ființă așa socială, era un pic mai greu. Ei erau mai timzi, mai retrași asta și din cauza vremii care era mai tot timpul rece și vremea ne influențează ca spirit și stare. Am ajuns în ianuarie și la 2 jumătate se întuneca. Abia mă trezeam și trebuia să dorm. Somnul mi-a fost greu până m-am adaptat. Am simțit un pic astenie și schimbarea asta, dar a fost ok. Cel mai mult mi-a plăcut în ultimele două luni când era zi tot timpul și la 1-2 noaptea era soarele pe cer. Asta mi-a plăcut foarte mult. Am văzut aurola și toate cele. Ăstea erau superbe.
L. F. : Ce locuri ai vizitat? Cu ce amintiri ai rămas?
M. D. : Am vizitat câteva insule, începusem să fac mișcare. Oricum, nu aveai foarte multe activități de făcut. Mergeam mereu pe munte, mergeam pe alte insule la pescuit, la vizitat. Am fost să vedem niște păsări care vin o dată pe an și vin oameni din toată lume să le vadă, însă nu am reușit să le vedem, pentru că nu au venit în ziua aia. Am fost în Suedia un pic, în Oslo.
L. F. : Dintre acestea, unde ți-a plăcut cel mai mult?
M. D. : Locul unde eu am stat, pentru că era foarte, foarte frumos. Apa era extraordinară. Puteai să simți mineralele. Era atât de fresh, atât de bună și noi când mergeam pe munte, beam de acolo. Deci, era foarte curată. O mulțime de peisaje erau rupte din realitate, erau foarte frumoase.
L. F. : Ai simțit vreodată că nu faci față, că vrei să renunți?
M. D. : În Istanbul am avut un moment de cădere. Coordonatoarea pe care am avut-o nu era foarte pregătită, de fapt, nu era pregătită deloc și ne tot amăgea că ne face carduri de studenți, că face activități cu noi, că ne informează, însă atitudinea ei a fost foarte diferită de ceea ce mă așteptam și nu era foarte organizat. Singură a trebuit să mă interesez, să vizitez, să mă împrietenesc cu colegii mei și să facem o zi de interculturalitate, comunicare și tot. A depins mai mult de mine, deși lucrurile astea se realizează mai mult de oamenii care sunt acolo.
L. F. : Ai avut momente când regretai că ai plecat?
M. D. : Nu, nu, nu. De regret, nu am avut, însă aveam momente când îmi era foarte dor de prietenii mei și de părinții mei de care sunt foarte apropiată și aș fi vrut să fac mai multe, dar nu puteam, pentru că nu stătea în mâinile mele. La un moment dat, eu organizam evenimentele și eram gardian la pub numai ca să fac activități, să mă implic, să nu pierd timpul și să cunosc cât mai mult.
L. F. : S-a schimbat ceva la tine după aceste experiențe?
M. D. : Da, foarte mult, foarte mult. Ideea asta de independență cred că mi-am accentuat-o. Oricum, de mică am muncit și călătoream și nu îmi era teamă foarte mare, dar odată cu plecările astea cred că e spre bine, pentru că toți avem nevoie la un moment dat să zburăm de lângă părinți și trebuie să știm să ne descurcăm.
L. F. : Anul acesta intenționezi să mai aplici pentru Erasmus?
M. D. : Cred că mi-ar plăcea să mai aplic, însă nu cred că mai pot, pentru că am ratat deadline-ul. Deja selecția s-a făcut. Am fost recent pe o insulă. Am fost să muncesc în Birminghan – U.K. .Nu am apucat prima săptămână sau a doua de la facultate și am ratat înscrierile, dar e posibil să aplic în semestrul II și poate să plec anul viitor. Nu știu sigur.
Luiza Feroiu