De la filosofie la jurnalism

Am trecut pe la Filosofie și am întrebat, referitor la afișul informativ, ce legătură există între Brâncuși și facultatea în cauză. Adrian Niță, conferențiar și totodată parte din comisia de înscriere ne-a răspuns mai în glumă mai serios: „Pentru că e oltean. Brâncuși este recunoscut pentru artă și creație, iar filosofia de asemenea are o parte creativă. Este o modalitate de a atrage viitorii studenți, dar nu prin dezinformare.”
Cât despre cariera pentru care te pregătește această facultate, în interiorul unui măr sunt menționate, printre altele, următoarele: comunicare și relații publice, mass media, publicitate. Dacă urmând această facultate, devii jurnalist, atunci ce mai devii dacă urmezi specializarea în Jurnalism?! Adrian Niță consideră că „într-adevăr este puțin exagerat ceea ce au scris acolo, dar ideea este că filosofia te învață să vorbești bine, să argumentezi bine.”.
Cristi Trandafir, asistent universitar: „Filosofia este o facultate care până la urmă, prin absolvirea ei, te ajută să găsești câteva din abilitățile necesare pentru astfel de domenii. Aici e nevoie de minți clare, lucide.”

Tot el a mai menționat că cele trei domenii menționate mai sus nu sunt exagerate din două motive: „Unul este experiența cotidiană. Absolvenții de la Filosofie s-au descurcat cu brio și s-au putut angaja în domeniile respective. Al doilea motiv ține de câteva legături de bun-simț, atâta timp cât știm ce înseamnă filosofia și știm cum să procedăm în relațiile publice.”
Tot el mai este de părere că poți să renunți la Jurnalism și să te apuci de Filosofie dacă oricum te pregătește pentru același lucru. Aici i-a dat exemplu pe Ion Cristoiu și pe Emil Hurezeanu.
Concluzia este că multe facultăți au mai multe ramuri, unele fără nicio legătură între ele. Un lucru e cert: Dacă de la Filosofie poți să ieși jurnalist, de la Jurnalism vei ieși jurnalist.

Text: Diana Zamfir
Foto: Andrei Săvulescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *