Membrana cu indie rock

de Iulia Lăcrieanu

Suntem tineri şi ascultăm muzică la kilogram. Atât de multă şi diversă încât nici nu avem ocazia să cântărim calitativ ce ne gadilă timpanul, să ne ordonăm gusturile. CSinfo vine în ajutorul celor interesaţi (cât de cât) de mişcarea muzicală, cu genurile momentului, cu detalii şi recomandări.

Un gen relativ nou pe piaţa muzicală internaţională, de cea naţională nici nu mai vorbesc pentru că e încă în scutece, este indie, cu unul dintre derivatele sale, indie rock. Denumirea provine de la „independent” şi este un gen underground, ale cărui trupe nu au label de înregistrare sau nu se bucură de case de discuri foarte cunoscute. Promovează muzica necomercială, astfel că artiştii care abordează indie rock-ul nu sunt nume răsunătoare, cunosute de cei care ascultă „toate genurile”.

Cu numeroase influenţe, un sound unic prin combinaţia de instrumente în variaţii melodioase neaşteptate, cu rimuri sacadate, tonalităţi înalte care alternează cu cele grave de bass, indie rock-ul îşi are rădăcinile în muzica unor trupe precum The Beatles, The Velvet Underground sau chiar Radiohead. Fanii genului recunosc acorduri rock’n’roll, brittish punk ori pop. La concerte, dănţuiala este un must. Îmbrăcaţi retro, în varii culori (nu tot ce are legatură cu rock-ul este negru, aviz amatorilor), interpreţii transmit prin amplificatoare vibraţia unui gen care nu poate fi caracterizat într-un singur cuvânt. Eu aş zice rapid, imprevizibil şi hipnotic.

Mişcarea indie începe treptat să îşi facă apariţia şi în Craiova. Tot mai multe concerte ale unor trupe indie din ograda naţională, dar şi străine, au fost organizate în ultime vreme în localuri precum Wave ’84, Scena 8. Printre exemple, amintim pe The MOOoD (Bucureşti), Persona (Timişoara), Arms and Sleepers (SUA), The Amsterdams (Bucureşti).


Orice rubrică de muzici trebuie încheiată cu sugestii, aşadar vă propun câteva trupe în ton ca să aveţi ce asculta luna aceasta: The Killers, Death Cab for Cutie, Arctic Monkeys, Spoon, Yeah Yeah Yeahs, We are Scientists.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *