Înapoi la voi

Echipa CS info a revenit în redacţie.
Vacanţa a trecut şi anul universitar ne surprinde iar. Cu temele făcute, de această dată. Am adus carnetele, pixurile, bliţurile, ideile şi întrebările în şedinţa de toamnă. Noi răspândim iar şi iar sloganul „Fusei, văzui, scrisei”.
Lucrurile s-au mai schimbat pe aici. Suntem permanent pe net şi ne-am făcut auziţi. Numărul 3 a avut ecou. În Piaţa Mihai Viteazul am făcut cunoştinţă cu voi, cititorii noştri.

CS info „a zburat” şi în calculatoarele voastre, vara aceasta. „Faţa” online a revistei (http://revistacsinfo.blogspot.com/) s-a bucurat de accesările cititorilor noştri. Vă mulţumim!
Site-ul ne-a ţinut de urât de-a lungul vacanţei. Febra admiterii la Universitate, întâlnirile cu tineri, fotoreportajele, nebunia reducerilor de vară şi surprizele muzicale. Toate au spus ceva despre noi şi încă spun.

Şi dacă tot vorbim despre zbor, am aflat că revista noastră a ajuns chiar şi la porţile unui spital, pe lângă celelalte locuri în care o zărim de obicei: bibliotecă, licee, cămine studenţeşti, facultăţi, mijloace de transport în comun.

Debutul noului an universitar, secretele de pe rafturile bibliotecilor, experienţe din vacanţă, povestea unui sportiv, a unui tâtăr talentat și a unei personalităţi craiovene, dar şi alte subiecte. Iată ce puteți citi chiar acum în revista studenţilor de la Jurnalism!

de Raluca Săcuianu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *