În cadrul programului Erasmus, pentru anul universitar 2011-2012, Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor a devenit parteneră cu Universități din Franța, Italia, Germania, Portugalia, Slovenia, Turcia, Polonia și Spania. Numărul de burse ERASMUS va fi stabilit în funcţie de fondurile alocate Universităţii din Craiova de către Agenţia Naţională.
Studenții care doresc să beneficieze de o bursă în cadrul programului Erasmus trebuie să aibă cetățenie română, să nu fi beneficiat de un alt stagiu Erasmus, să fi obținut minimum 8,50 în sesiunile de examene anterioare, să prezinte un atestat de cunoaștere a unei limbi străine.
Astfel că cei ce doresc să se înscrie vor depune, în intervalul 27.02.2012 – 9.03.2012, un dosar care va conţine: o scrisoare de intenție (o cerere), un CV model Europass și o copie după atestatul de limbă străină. Studenţii care își vor depune dosarele, se vor prezenta în data de 13.03.2012, ora 12:00 la sala 228 pentru o testare și un interviu. Informaţii suplimentare privind programul ERASMUS se găsesc la această adresă.
de Carla Berneanu