Schimbăm playlist-ul, atmosfera şi starea de spirit. Haideţi să vorbim despre punk cu numeroasele lui subcategorii.
La o simplă accesare a marelui motor de căutare, curioşii vor constata că genul în sine, ca element unic muzical, nu există. Nu găsim o definiţie clară pentru punk. Există multe influenţe care determină apariţia unor alte sound-uri. Drept urmare, avem pop-punk, punk-rock, hardcore punk, punk blues, punk jazz. O adevărată salată muzicală, după cum s-ar exprima un simplu consumator.
La început, totul a apărut ca un protest, menit să schimbe muzica anilor ’70. Mişcarea punk s-a făcut simţită în rândul tinerilor dornici de inovaţie, care au pus cap la cap idei şi au scos un prototip muzical zgomotos şi rapid. Versuri de manifest, ţinute pe măsură, într-un cuvânt rebeli. Genul s-a încadrat în sfera rebeliunii rock şi a primit denumirea de punk rock. Muzica nou apărută a avut puterea de a inspira şi s-a transformat într-o adevărată ideologie a timpului, cu ramuri în modă, dans, film, pictură şi literatură.
Treptat, punk-ul a devenit o formă de protest împotriva autorităţii, o rebeliune a tinerilor, care promovau mai mult mesajul decât muzica. Avangardişti precum The Clash, The Ramones sau Sex Pistols au generat adevărate conflicte de stradă.
Cu versuri tipice, scurte şi cu mesaj direct, mai mult strigate decât cântate pe instrumental, muzica punk a devenit treptat un imn de manifest. Componenţa strandard a trupelor era formată dintr-un set de tobe, două chitare, bass şi partea vocală. Imaginea era una dezordonată, rebelă, iar atitudinea, de cele mai multe ori brutală. Cu melodii scurte, de maxim trei minute, versuri cântate repede, rostit, şi un instrumental adesea zgomotos sau săltăreţ, punk-ul a revoluţionat tradiţionalismul vremii.
În viziunea mea, punk-ul este vital, brutal şi sugestiv. În afară de cele trei nume mari amintite mai sus, vă propun să ascultaţi Bad Religion, Misfits, Green day, Rancid, NOFX, The Offspring, Die Exploited.
de Iulia Lăcriceanu