Excursii aproape gratis

          Asociaţia pentru promovarea tinerilor din Craiova este o organizaţie non-guvernamentală ce desfăşoară proiecte cu diferite tematici. Acestea sunt realizate cu ajutorul fondurilor europene şi în parteneriat cu organizaţii din alte ţări.  Se pot înscrie persoane cu vârsta maximă de 26 de ani, aflate sub îndrumarea unui lider. Tot ce trebuie să facă un participant este să fie membru al Asociaţiei, să acceseze proiectul la care vrea să participe şi să suporte 30% din costurile transportului. Mâncarea, cazarea şi accesul la obiectivele turistice sunt gratuite, iar distracţia garantată.

            În Craiova există cel puţin 100 de tineri care ajută la îmbunătăţirea şi dezvoltarea unor proiecte naţionale şi internaţionale încă din 2009. Până acum au fost organizate excursii în Polonia, Italia, Turcia, Republica Cehă, Anglia, Macedonia, Grecia şi România. Activităţile urmăresc cunoaşterea culturii fiecărui stat.
de Loredana GOANGĂ

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *