La Departamenul de Fizică din cadrul Facultății de Științe Exacte în două zile de când s-a dat startul înscrierilor doar șapte studenți și-au depus dosarul pentru concursul de admitere, dintre care doar doi azi, puțin trecut după orele prânzului.
Comisia de înscriere poate fi găsită în sala 230 – vizavi de xeroxul din Universitate. Într-o semi-obscuritate cauzată de lipsa ferestrelor, doi bărbați și o femeie așteaptă cu doze mari de nerăbdare studenți noi. Când intrăm ni se cere dosarul. O dezamăgire evidentă li se citește pe față atunci când le spunem motivul prezenței noastre acolo. Ileana Radu, membră a comisiei, ne spune că studenții nu caută așa mult cum ar trebui acest departament și ne dă câteva argumente care ar trebui să îi atragă pe tineri: „Fizica este o știință a naturii, are specializări frumoase: fizica medicală, fizica mediului, cu posibilitatea să lucreze în domeniul medical sau cercetare, agenții medicale, la direcția de apă”. Doritor de noi studenți, cel mai tânăr membru al comisiei, un tânăr într-un tricou negru, ni se adresează cu încredere: „Da` tu nu vrei să te înscrii, ce faci cu jurnalismul?”.
În ceea ce privește mediile de până acum, Ileana Radu remarcă faptul că acestea sunt „mult mai mici” față de cele din 2011. Anul trecut la Fizică mediile au variat între 6.51 și 9.11 iar pentru Știința mediului cea mai mare medie a fost 8.52 și cea mai mică 6.18 pentru locurile bugetate. „I-a zdrobit bacul”, motivează aceasta.
Lavinia Aranghel și Claudiu Voicilă