Urme de ceva

            Urme de ruj roşu pe gulerul de la cămaşă, un parfum tare, necunoscut, străin gusturilor mele, pe care parcă l-am mai adulmecat altundeva sau altcândva. Toate mă zgârie pe creier. Şi respingerile abnorme, până şi ele respingătoare, comportamentul abject pe care nu l-aş fi asociat vreodată cu un om aşa ca el, vorbe aruncate doar ca să fie, vagi şi lipsite de orice sentiment bun, nobil pe care în urmă cu câteva luni l-aş fi numit iubire.

 Dintr-o dată vrea să mă stăpânească o senzaţie de repulsie amestecată cu teamă, combinaţie fatală pentru corpul şi mintea mea care tremură necontenit. Ochii mi-i sunt mari, dar seci, buzele uscate şi încreţite, culoarea din obraji mă părăseşte. Să fie doar imaginaţia mea? O inimă mare nu tremură înaintea morţii, dar oare rezistă ea în faţa îndoielii? Ar putea inima mea să ierte un misogin, un mojic, un lucru atât de josnic precum un pas atât de mare în afara unei relaţii care mă făcea să tresalt de împlinire totală? Acum nu mă face decât să mă simt nesigură. Pe mine, pe ce am făcut şi pe ce nu am făcut, pe ce am zis şi pe ce nu am zis.
                                                                                                           Iustina CIUTAN

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *