Am avut curiozitatea şi plăcerea să stau de vorbă cu Marian Apipie, jurnalist pe Sănătate la Gazeta de Sud. La masa de culoare lila a unui restaurant, printre plantele ce amintesc de o junglă, Marian, de pe scaunul metalic, vorbeşte despre ce face un jurnalist, ce înseamnă să scrii un articol, ce presupune munca în redacţie şi ce l-a motivat în această meserie. Începe să povestească din trecut în timp ce gesticulează deasupra mesei, înainte şi înapoi, cu mâna dreapta, pe care stau bine prinse două mătănii, acoperite de geaca neagră.
Alexandru Goșea: De ce ai ales această meserie?
Marian Apipie:Eu am debutat ca jurnalist sportiv. Îmi plăcea sportul, în special fotbalul. Eram în clasa a XI-a. Asta se întâmpla în 1995. Mă duceam la toate meciurile echipelor din Craiova, îmi plăcea să îmi notez date, jucători, rezultate, aveam o pasiune pentru asta. Pot să spun că am făcut jurnalismul din întâmplare. Aveam un prieten care era ziarist la Cuvântul Libertăţii. Era corespondent la Ziua şi nu putea să fie şi pe plan local şi la Bucureşti. M-a rugat dacă tot îmi place, ce ar fi să încerc să fiu eu corespondent la Ziua. Mă ocupam de Divizia B pe atunci. Era echipa Electroputere. Aveau nevoie de caseta tehnică: echipe, rezultat, marcatori şi informaţia cu boom, legată de spectatori şi atmosferă. Am încercat şi aşa am început eu jurnalismul. Dintr-o pasiune pentru sport şi o întâmplare.
„Mi-a fost ruşine să mă aşez la masa presei”
A.G.: Mai ştii despre ce era primul tău articol?
M.A.: Da, a fost meciul Electroputere Craiova- IEELIF Craiova, scor 2-3. IEELIF trebuia să câştige ca să nu retrogradeze. A fost un fel de blat şi au câştigat cu 3-2. Îmi aduc aminte că l-am făcut din tribună. Fiind primul meu meci, mi-a fost ruşine să mă aşez la masa presei, unde erau ziarişti mari la vremea aceea. Eu fiind mic parcă nu îmi venea să stau alături de ei, aşa că m-am aşezat în tribună. Aveam noroc, cunoşteam toţi jucătorii şi prima mea casetă tehnică a fost făcută din tribună, după care am prins curaj şi m-am aşezat şi eu la masa presei.
A.G.: Cum arată o zi de lucru?
M.A.: Este destul de obositoare. Noi ajungem cam în jur de ora 9 la serviciu. Începe şedinţa de redacţie. Trebuie să ai un subiect, să îl pregăteşti de seara sau se întâmplă când ajungi dimineaţa să fie o sesizare. Şi începe documentarea. Telefoane la început dacă e nevoie, după care deplasare pe teren. Eu acum mă ocup de Sănătate, aşa că la mine sursele de documentare sunt fie spitalele, Spitalul Județean sau oricare alt spital, Casa de Asigurări de Sănătate. Cam acestea sunt instituţiile între care pedalez ca să îmi obţin informaţia. Depinde şi cât de repede obţii informaţia. Pot să ai subiect documentat până la 12-1, poţi să mai ai nevoie de informaţii care nu le obţii atunci, le obţii mai târziu, după care trebuie să scrii. Poate să îţi iese subiectul în ziua respectivă, poate să nu îţi iese dacă mai ai nevoie de o părere şi nu o obţii în ziua respectivă. Vii a doua zi cu părerea şi dai materialul. Noi venim şi predăm materialele complete. Mai ales dacă e vorba de acuzaţii, cum se întâmplă în sănătate, cu malpraxis, nu neglijențe, cu problemele pacienților, tot timpul trebuie să luăm și părerea părții adverse. Aşa că ajungi la 5-6 acasă şi deja eşti obosit. Dacă mai ai nevoie de ceva, îţi mai documentezi, mai verifici mailul, dacă nu, îţi petreci timpul în familie.
A.G.: Cum se desfăşoară o şedinţă de redacţie?
M.A.: Şedinţa de redacţie este atractivă în sensul că se discută liber. Fiecare coleg îşi prezintă subiectele, toţi ceilalţi putem să contribuim dacă avem câte o idee şi de obicei aşa de întâmplă. Un coleg are o idee de subiect, dar fiecare dintre noi poate s-a lovit de acel lucru pentru că noi urmărim subiecte care să fie de interes public. E ca o discuţie între noi. E posibil ca unul să aibă un mod de abordare diferit. E o discuție liberă, fiecare își prezintă subiectul. Durează cam 20 de minute, o jumătate de oră maxim, în funcţie de ce subiecte, de cât sunt discuţiile. Discutăm şi pe tema articolelor din ziarul din ziua respectivă, din celelalte ziare, urmărim ce se mai întâmplă, ce scriu agenţiile. E o ședință interactivă.A.G.: Care a fost ultimul tău subiect propus?
M.A.: Cel de luni (12.05.2014- n.r.). Am avut emisiunea la radio de sănătate. Am avut-o invitată pe secretara Societăţii de Medicină de Familie, dr. Mirela Profir şi am întrebat-o de dosarul electronic al pacientului care s-a deschis şi Casa Naţională deja a anunţat că orice pacient poate să aibă dosar electronic cu toate datele, cu informaţiile. Am mai scris lucrul ăsta înainte. Era legat de faptul că poate să urmărească oricând de ce servicii a beneficiat în spital şi ce a primit. Medicii de familie erau contrariaţi de faptul că acest dosar electronic oferă informaţiile la liber, în sensul că poate oricine să aibă acces la ele și atunci nu este un lucru ok. Chiar dacă ei (Casa de Sănătate- n.r.) vorbesc de confidențialitatea datelor și de siguranță, medicii de familie consideră că oricine poate să aibă acces la dosarul electronic, având în vedere că accesul se face pe bază de CNP. Și CNP-ul tău poate să-l aibă și banca. Doamna doctor a fost foarte supărată. Am înregistrat ce a spus dânsa şi după ce am dat emisiunea am făcut şi un articol pentru ziar legat de scepticismul medicilor în ceea ce privește dosarul electronic. Ăsta a fost ultimul. Penultimul a fost cel care a apărut în ziarul de luni cu acel caz de malpraxis, spuneau aparţinătorii unui pacient care a decedat la spital şi acuzau un medic că nu şi-a făcut datoria pentru a salva viaţa acelui om.
A.G.: Cum te pregăteşti pentru un material?
M.A.: Deja a devenit o rutină. Orice material, orice informaţie care apare ştii de unde să începi să o documentezi. Nu mai e nevoie să stai să te gândeşti cine ar putea să dea informaţia, unde ai găsi cea mai bună informaţie. E ceva din reflex, acum, după atâţia ani. Cum a fost cazul cu pacientul. A fost uşor, imediat am luat legătura cu spitalul, am vorbit cu familia, m-am interesat de caz. Totul decurge de la sine.
„Sincer să îţi spun, număram şi gropile din asfalt”
A.G.: Dar înainte, când erai la început, cum era?
M.A.: Era foarte greu. Eu am fost 15 ani jurnalist sportiv, după care, când am revenit la Gazetă, am venit pe Administraţie. Din punct de vedere teoretic știam ce înseamnă. Aveam liceul de administraţie publică şi Facultatea de administraţie publică, licenţiat în drept administrativ, dar practic nu aveam habar. Îmi aduc aminte că am intrat în primărie, deşi trebuia să iei legătura cu purtătorul de cuvânt. Nu mai rețin ce subiect am avut atunci, trebuia să mă informez de ceva. Am intrat direct în departamentul respectiv, la şeful de birou: Bună ziua, sunt Marian Apipie, vreau să îmi spuneți cutare lucru. S-au speriat puţin: Stați puțin că avem purtător de cuvânt, că nu putem să vorbim. Nu mă interesează, eu am venit să îmi spuneți lucrul ăsta, trebuie să mi-l spuneți. Stiți că noi procedăm așa. Nu știu, eu sunt mai nou acum, eu sunt învățat cu sportul și la noi se vorbea așa pe șleau, Nea Piți dă-mi mingea, dă-mi pase. Ceva de genul ăsta. Până la urmă m-am adaptat, dar îmi era foarte greu pentru că nu ştiam de unde să încep. Sincer să îţi spun, număram şi gropile din asfalt. Orice groapă care apărea pe orice stradă din Craiova, circulată, o ştiam şi de cele mai multe ori se asfaltau în urma articolelor pe care le scriam. Dar într-adevăr e greu dacă e un domeniu pe care nu îl ştii, e foarte greu la început până când te adaptezi.A.G.: Care este ştirea cea mai de impact pe care ai publicat-o vreodată?
M.A.: Au fost mai multe. Pe Administraţie ştirile care erau legate de ce face Primăria, de proiectele europene, de investiţiile cu fonduri europene, de care erau interesaţi oamenii. Când publicai un articol de genul: Primăria vrea să facă, Strada X se va închide pentru că, în general impactul era foarte mare pentru că interesa foarte multă lume. Pe Sănătate sunt legate de conflictul medic pacient. Am avut campanie făcută de mine, derulată de mine şi dusă la capăt. În toate spitalele din Oltenia am mers, am pus afişe prin care îi informam pe pacienţi în legătură cu drepturile pe care le au în timpul internării. Afișele erau mari. Îmi aduc aminte că scria acolo: Nu cumpărați medicamente în spital. Dacă ați plătit pentru medicamente și analize spitalul e obligat să vă dea banii înapoi, iar mai jos erau trecute articolele de lege care susțineau lucrul ăsta. Asta pentru că am terminat Dreptul și mi-a fost foarte ușor să înțeleg legile.
A.G.: Care este traseul obişnuit al unui articol?
M.A.: Articolul se discută în şedinţa de redacţie dimineaţa, se documentează. Mai este o şedinţă de redacţie pe la prânz, când ne întoarcem toţi de pe teren şi fiecare spune ce a realizat, adică poţi să anunţi că nu ţi-a reuşit articolul şi mai ai nevoie de un punct de vedere şi mai aştepţi. Unghiurile de abordare deja se ştiu. În momentul în care trebuie să documentezi un subiect ştii cum să îl abordezi, pe cine trebuie să întrebi, ce părere trebuie să iei. După, fiecare redactor îşi scrie articolul aşa cum crede de cuviinţă, nu e vorba de nici un fel de cenzură și tot timpul se urmărește printr-un articol interesul public. Cam așa pornesc articolele. De la redactor articolul este trimis în corectură, de la corectură ajunge la redactorul şef adjunct- redactorul şef care le publică în ziar. Mai există un BT (bun de tipar- n.r.) dat de către redactorul şef adjunct sau redactorul şef. Nu intră în ziar fără ca cei doi, ori unul, ori altul, ori amândoi să se mai uite o dată, să-şi mai dea cu părerea, că poate şi nouă ca redactori agitaţia asta de zi cu zi e posibil să îţi mai scape ceva, o părere să nu fie completă şi atunci ţi se spune: Vezi că ai uitat lucrul cutare, mai dă un telefon și ia și părerea respectivă sau Verifică dacă strada respectivă este așa.
A.G.: Cum e structurată o redacţie?
M.A.: Este redactorul, cel care şi documentează ştirea şi scrie. Următoarea etapă este corectura care mai aruncă o privire pe articol. Este tehnoredactarea la care ajung articolele în momentul în care au trecut şi de BT-ul redactorului şef adjunct- redactorului şef. Ei sunt cei care stabilesc ce articol în ce pagină intră şi la ce categorie. Articolele merg la machetare care se ocupă de pagina respectivă cu fotografiile indicate de noi redactorii, cu filmuleţele pe care le facem pentru că noi la știri facem și filmulețe TV pe site având în vedere că avem și televiziunea Alege TV. Apoi paginile merg în tipografie şi aşa mai departe până apare produsul finit, ziarul, urmând ca tehnoredactorii să le urce pe site şi ceea ce vedeţi la 12 noaptea că se încarcă ziarul de a doua zi, este ceea ce pun tehnoredactorii după ce au terminat cu paginile pentru ziar.
A.G.: De ceva timp aveţi şi o televiziune, Alege TV. Cum a influenţat asta producţia textului jurnalistic?
M.A.: A influenţat puţin pentru că ai ceva mai mult de lucru, în sensul că pleci pe teren nu numai cu fotograful, pleci şi cu cameramanul şi în momentul în care faci documentarea ta, o faci cu imagini, nu o faci cu fotografii. Trebuie să-i spui cameramanului ce imagini să ia, dacă tu ai altceva în cap sau vrei să scoţi ceva în evidenţă şi nu are de unde să ştie, după care articolul tău, ca redactor, îl pregăteşti pentru ziar, dar trebuie să apară şi ca ştire TV şi atunci trebuie să scoţi esenţialul. Sunt alţi colegi care se ocupă de pregătirea ştirilor TV, dar informaţia pleacă de la tine. După ce îţi dai acordul legat de ştirea TV, cum să fie prezentată în acel format, îţi faci articolul de ziar.
„Sunt singurul ziarist din Craiova care de pe sport a putut să scrie şi altceva”
A.G.: Ai zis că ai mai lucrat şi pe alte domenii. Cum s-a simţit trecerea de la un domeniu la altul?M.A.: La mine nu s-a simţit, dar pentru majoritatea colegilor am fost o mare surpriză pentru că sunt singurul ziarist din Craiova care de pe sport a putut să scrie şi altceva. Ceilalţi care au fost pe sport, dar nu au mai avut posibilitatea să lucreze în domeniu s-au lăsat. Eu am trecut de la sport la alte domenii, Administraţie, acum Sănătate, am scris articole şi de Eveniment când colegul meu Aldezir (Marin- n.r.) era în concediu, eu preluam Evenimentul. Am scris şi pe Învăţământ când colegii mei erau plecaţi. Am scris şi pe Economic în revista Oltenia Business. M-am adaptat fiecărui stil.
A.G.: Să înțeleg că în cazul în care nu se poate acoperi un domeniu de către un jurnalist, îl acoperă un coleg?
M.A.: Trebuie să fi polivalent, adică ești specializat pe un domeniu, dar asta înseamnă să fi jurnalist, să poți să scrii pe orice domeniu. Eu, să zicem, că sunt specializat pe Sănătate, știu ce înseamnă sistemul de sănătate, ce legi sunt, cum să funcționeze un spital. Dar la fel de bine trebuie să înțeleg dacă sunt trimis la Inspectoratul Școlar, unde se discută de posturi în învățământ, de licee, de elevi. Informația e aceeași. Modul în care o redactezi e la fel. Trebuie doar să înțelegi termenii. Ca să fii un jurnalist complet trebuie să poți să scrii pe orice domeniu, nu doar pe un domeniu.
A.G.: Reciteşti textele mai vechi?
M.A.: Eu am defectul ăsta, să citesc textul de foarte multe ori. Eu până trimit un text la corectură îl mai citesc de vreo 3-4 ori, în momentul în care apare pe print şi îl văd undeva postat pe print îl mai citesc o dată, iar când apare în ziar îl mai citesc încă o dată. La mine a devenit o obişnuinţă şi chiar dacă îmi pică un ziar de acum o săptămână, de două săptămâni, de acum o lună, caut articolul meu şi îl mai citesc. Poate şi pentru faptul că mă uit să văd dacă am prins toată informaţia, dacă am redat-o corect, dacă nu mi-a scăpat ceva atunci.
A.G.: Ai fost vreodată complimentat pentru un articol?
M.A.: Am primit de la cei despre care scris. Domeniul ăsta în care sunt acum am avut contact cu foarte mulţi profesori universitari doctori care aveau un mare scepticism legat de presa din Craiova şi o foarte mare teamă de a spune ceva şi de a apărea altceva în ziar şi se fereau. În momentul în care am vorbit cu ei mi-a luat ceva timp să-i conving că nu am nici un interes să denaturez ceea ce spun. Am făcut interviul, după care toţi m-au sunat a doua zi să îmi mulţumească pentru că am scris exact cum au spus ei. Mi s-ar părut un lucru normal să fi scris pentru că am vorbit de termeni medicali, am vorbit de operații, am vorbit de cum decurge o operație. Nu puteam să spun altceva, că nu aveam ce. De regulă, de fiecare dată când am avut interviuri am primit feedback din partea celor cu care am discutat şi reacţiile au fost pozitive.
A.G.: Ce principii ai ca jurnalist?
M.A.: Înafară de cele care ţin de deontologie, legat de modul de redactare, în rest mi-a plăcut să fiu tot timpul un ziarist corect. Să pot să stau demn în faţa oricui cu care am intrat în contact, cu care am avut relaţie profesională şi să nu te arate cu degetul pe stradă: Uite-l mi-a sugerat ceva sau Mi-a zis că scrie de mine sau M-a ameninţat că scrie de mine dacă nu îi fac nu ştiu ce favoare. De regulă am evitat lucrurile de genul ăsta. Şi când scriam pe sport nu am avut nici o favoare de la nimeni. Erau colegi care mergeau în deplasări, se întorceau cu sacoşe, cu plase. Mi-am păstrat demnitatea. Asta cu timpul, în ani, se vede pentru că deja ziariştii care au trecut de la o tabără la alta, s-au care nu au fost oarecum corecţi se ştiu și se văd. Nu îmi place să fiu arătat pe stradă: Uite-l, ăla a încercat să mă șantajeze.
A.G.: Care a fost cea mai interesantă persoană intervievată?
M.A.: În general, toţi au avut farmecul lor. Mi-a plăcut foarte mult să vorbesc cu domnul profesor Udriştoiu (Tudor- n.r.), psihiatru, am avut două interviuri. Primul meu interviu a fost cel mai mare, a avut 36.000 de semne. Nu a intrat decât două pagini în ziar şi a treia pagină pe online. Apoi la un an şi ceva am avut o emisiune cu profesorul Udriştoiu legată de tineri, depresiile în rândul tinerilor, de sinucideri. Am vorbit de Facebook, am vorbit de Bianca Drăgușanu, de Florin Salam, ceea ce văd tinerii în ziua de astăzi și ceea ce ei au ca model. Un alt interviu foarte interesant şi foarte citit pentru că spune lucrurilor pe nume, cu doctorul Alexandru Cameniţă, neurochirurgul de la spitalul din Craiova, pe care l-am făcut nebun în faţă cu camera de luat vederi şi n-a negat, a spus că este considerat un doctor nebun prin faptul că se agită tot timpul. Interviul cu el a fost cel mai citit din ziar. Emisiunea pe care am făcut-o ulterior cu doctorul Cameniţă, a fost vizualizată, pentru că a spus foarte multe lucruri pe şleau. Chiar îmi aduc aminte titlul de la interviu, era ceva de genul: Trebuie să ne facem datoria de medici, nu plăcerea lui ţaţa Leana, pornind de la faptul că vin pacienţii şi ştiu de la început de ce au nevoie. Majoritatea interviurilor au fost de interes pentru că am căutat să scot în față lucrurile utile. Am avut plăcerea şi onoarea să asist la două operaţii făcute de prof. Ion Georgescu, unul dintre chirurgii reputaţi ai României şi de asemenea am avut ocazia de a face două interviuri cu prof. Irinel Popescu, un chirurg recunoscut pe plan mondial şi care m-a uimit prin modestia şi simplitatea sa.
A.G.: Ce sfaturi i-ai da unui tânăr interesat de jurnalism?
M.A.: Să-i placă meseria, să fie conştient de faptul că e o meserie care nu prea îţi dă timp liber, adică evenimente sunt în fiecare zi, nu pot să spui „Am terminat programul la 4:30, mă duc acasă şi la revedere”, se întâmplă ceva, mai ales dacă eşti pe eveniment, poate să fie 5, 6, poate să fie 1 noaptea, te scoli din pat şi te duci la eveniment. Poate să fie weekend. Este o muncă stresantă. Dacă-i place, meseria îţi aduce şi satisfacţii. Faptul că prin ceea ce scrii tu, nişte oameni au o oarecare mulţumire sau îţi mulţumesc pentru informaţie, ea îi ajută în aşa fel încât să evite o situaţie jenantă sau trag nişte concluzii care îi ajută pe viitor. Am primit mulţumiri când eram pe administraţie de la oameni cărora li s-a asfaltat strada în două zile şi era aşa de un an de zile. Să îți placă să alergi, să fii ceea ce ești adică jurnalist, să fii mulțumit cu muțumirea omului. Astea ar trebui să fie calitățile.