Pregătește-te să devii actor!

Departamentul de Arte din Craiova organizează consultații gratuite la admiterea din 2014 pentru cei care candidează la secțiunea Actorie. Nu este pentru prima dată când viitorii studenți beneficiază de pregătiri gratuite. De câțiva ani, aceștia sunt îndrumați de specialiștii în domeniu să treacă examenul de admitere și să devină studenții Facultății de Litere.

„Potențialii candidați vin cu un repertoriu pe care ei și-l aleg pentru susținerea examenului, iar profesorii îi pregătesc și îi ajută să își fixeze repertoriul. Aceștia le spun elevilor dacă li se potrivește sau nu ce și-au ales ei și îi îndrumă spre o schimbare.”, spune conf.  univ.  dr. Alexandru Boureanu, directorul Departamentului de Arte din Craiova.

La pregătirile gratuite pentru secțiunea de Actorie, pentru admiterea care va avea loc în a doua jumătate a lunii iulie, se pot prezenta cei care au pasiune pentru acest domeniu. Talentul și-l pot dezvolta cu sprijinul profesorilor care îi pregătesc. „Noi încercăm să-i ajutăm să evolueze în acest domeniu și să-și dea seama dacă vor cu adevărat asta sau este doar o dorință de a fi artist.”, spune Alexandru Boureanu.

Pregătirile au început pe 10 mai și se vor încheia pe 12 iulie. În fiecare sâmbătă, de la ora 10:00, la sediul Departamentului de teatru, aflat în cadrul Facultății de Agronomie, organizatorii așteptă cât mai mullți potențiali candidați. „Sperăm să vină cât mai mulți elevi la pregătire. Spre exemplu, anul trecut am avut candidați mai mulți decât locurile pe care le-am avut alocate. Îi așteptăm și pe cei care au picat anul trecut, cu siguranță anul acesta vor fi mai bine pregătiți.

Departamentul de Arte din Craiova cuprinde două secțiuni: teatru și muzică. Cei interesați de aceste domenii pot gasi mai multe informații pe site-ul Facultății de Litere.

Claudia COCOȘ

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *