Vineri, 13 iunie, la Ford, Craiova. Camere, microfoane, reportofoane. Câteva echipe de jurnalişti se plimbă în pavilionul de la intrare. Sunt puşi să completeze foile de participare. Li se dau brăţări şi sunt fotografiaţi. Se aude un amestec de română şi engleză. Purtătorul de cuvânt dă startul zilei de conducere defensivă, în faţa camerelor.
Grupele formate de organizatori se împrăştie în colţurile perimetrului. Eu sunt în echipa verde. Mă grăbesc spre pavilionul din colțul stâng al incintei. Bogdan Marişca, pilot de raliu, ne ia în primire şi ne dă indicaţiile de frânare. Mă reped la primul automobil. În faţă sunt trei semafoare şi trebuie să merg cu maşina în direcţia celui care îşi schimbă culoarea și să încetinesc totodată. Frâna trebuie călcată puternic, ca oprirea să fie mai rapidă. La viteza maximă admisă în localitate, opresc într-un metru. Gata exerciţiul de conştientizare a vitezei.
La următorul pavilion se simulează starea de ebrietate şi mişcarea cu maşina printre jaloane. „Neatenţie” scrie deasupra mea, în timp ce sunt îmbrăcat cu greutăţi, din cap până în picioare. Experţii îmi aşază nişte căşti pe urechi şi ochelari care dublează orice obiect din faţa mea. Mă chinuiesc să calc o linie, dar văzând două, calc pe lângă. Din doi iepuri, nici unul. Pe urmă trebuie să şutez într-o minge de fotbal. Numai că dau cu stângu-n dreptul.Gata şi aici.
La serviciul tehnic învăţ despre sistemul de frânare automată inventat de Ford. Adică, eu îi dau maşinii 20 la oră şi opreşte automat în spatele automobilului din faţă. Sub pavilionul tehnic este analizată o maşină. Ne sunt explicate noţiuni mecanice de bază şi cum se porneşte corect la drum. În spatele meu se aude „driftul” roţilor încinse, lângă pavilionul central. Doi şoferi se rotesc pe lângă parapeţi, cu frâna de mână.
Dau să ies cu sticla de apă în mână. Primesc o diplomă de participare, cu poza mea de la început, ca amintire. Şi ce mai amintire!
Nicușor GAVRILĂ
