Ești tânăr și îți place să visezi că într-o zi o să ajungi să studiezi la una dintre facultățiile de prestigiu din Europa? Ei bine, Erasmus te ajută să-ți depășești propriile limite. Poți trăi experiențe splendide cu momente si fotografii pe care să le împărtășești cu toată lumea. Aşadarți-a pregătit un interviu cu Beatrice Firan, studentă la Management of the Digital Enterprise, Facultatea FAIMA (Facultatea de Antreprenoriat, Ingineria și Managementul Afacerilor) din București, care ne va împărtăși din experiențele pe care le-a trăit alături de studenții francezi.
Mihaela Rîcu: De ce ai aplicat pentru această bursă?
Beatrice Firan:De-a lungul experienței de student am încercat să profit cât mai mult de oportunitățile la care am avut acces, iar una dintre ele a fost bursa Erasmus. Am aplicat pentru că mi-a plăcut și îmi place să cunosc noi culturi, să văd locuri noi, să reușesc să mă adaptez în diferite situații cât mai ușor. Înainte de Erasmus, am fost membru AIESEC Craiova și pot spune că această organizație mi-a amplificat dorința de a explora cât mai mult.
M.R.:Unde ai studiat și ce performanțe ai avut?
B.F.: Am fost studentă la Facultatea de Automatică, Calculatore și Electronică, generația 2010-2014, am avut o medie a celor 4 ani în jur de 8,50, iar media examenului de licență 9,75. Cred că se pune prea mult accentul pe note și pe ideea „de a trece” (de a promova) când ce ar trebui să facem, ar fi să realizăm cât mai multe proiecte practice, să învățăm făcând.
M.R.:Ne poți spune mai multe despre cum te-a îmbogățit pe tine această experiență din punct de vedere academic?
B.F.:Am văzut această diferență de gândire la nivel academic: studenții fac cercetare, nu așteaptă totul din partea profesorului, iar în schimb profesorul îi cere studentului să facă aplicații practice și îl ajută când nu înțelege sau gradul de dificultate este mai mare. Studentul nu primește totul de-a gata: muncește, dar primește și susținere. Nu pot spune că am căpătat cunoștințe academice pe care aici nu le-aș fi putut dobândi, dar pot spune că mi-a schimbat abordarea față de sistemul de învățământ din țară.
M.R.:Ți-a fost ușor să completezi dosarul de aplicare Erasmus?
B.F.: Da. Atât timp cât ai un nivel bun de limba engleză și știi ce îți dorești cred că este relativ ușor, însă ca oricărui lucru important trebuie să îi acorzi atenția și importanța necesară.
M.R.: De ce ai ales Franța și nu o alta țară?
B.F:Facultatea A.C.E avea probabil încă are un parteneriat cu Universitatea din Franța, așadar această bursă se datorează profesorilor care au construit o bună relație profesională cu cei de acolo. Franța este o țara dezvoltată și îmi doream să trăiesc într-o astfel de țară pentru a putea face o comparație. În plus, întotdeauna mi-am dorit să vizitez Parisul.
M.R.:Cum se comportă francezii cu studenții români?
B.F.: Marea parte din studenții cu care interacționam erau din țări diferite, nu din Franța, însă francezii cu care am interacționat au avut o atitudine normală, nu ne-au catalogat într-un anumit fel. Într-adevăr, există prejudecați, dar dacă tu ai un comportament educat și oferi respect, ești tratat corespunzător.
M.R.:Cat de repede ți-ai găsit chirie și îi sfătuiești și pe alții să o facă?
B.F.: Am fost norocoasă deoarece în orașul respectiv, Compiegne, se aflau și alți studenți de la Universitatea din Craiova, și ei erau de un an, respectiv 2-3 ani acolo. Am luat legătura cu ei înainte și s-au ocupat de cazarea mea și a colegelor mele într-un cămin al Universității. Sfatul meu este să aflați cât mai multe detalii de la persoanele care au mai fost înaintea voastră în locurile respective. De la ei puteți obține informații prețioase și puteți evita anumite greșeli sau greutați.
M.R.:La întoarcere ți-ai găsit repede un serviciu?
B.F: Nu am început să îmi caut un loc de muncă la întoarcere, ci am început din luna noiembrie, cand m-am mutat în București la Master. Oportunități sunt multe, însă am încercat să găsesc locul pe care mi-l doream și, după 3-4 luni, multe interviuri, multe refuzuri din partea companiilor, multe din partea mea, am găsit locul care mi se potrivește perfect și unde sper să rămân şi să„cresc” câțiva ani buni.
M.R.:Ce le recomanzi celor care vor să aplice pentru o astfel de bursa?
B.F.: Documentați-vă înainte, faceți alegerea potrivită vouă și aplicați. Din momentul în care ajungeți la destinație încercați să acumulați cât mai multe cunoștințe, să cunoașteți cât mai mulți oameni și să profitați de timpul petrecut acolo care chiar dacă uneori nu va părea așa, va trece foarte repede. Și, de asemenea, vă sfătuiesc să căutați organizația Erasmus sau ESN din orașul respectiv.
M.R.:Ce intenții ai pe viitor?
B.F.: Momentan mă concentrez pe planificări pe termen scurt. Îmi doresc să devin un business analyst foarte bun și să învăț cât mai multe la locul de muncă.
Mihaela RÎCU