„Mă simt precum un copil căruia îi place să se murdărească pe mâini”


Unii pictori transformă soarele într-o pată galbenă, alții transformă o pată galbenă în soare. Alții se joacă cu imaginile, însă studenta de la Economie, Denisa Popescu, când se apucă să deseneze se simte precum un copil. De la micile desene pe coala de hârtie a ajuns să își picteze și propria cameră de care se simte foarte atrasă. Chiar dacă e la început, asta nu o împiedică să își împlinească visul.
Mihaela Rîcu: Cum ai descoperit că ai un talent spre desen?
Denisa Popescu: Totul a început ca o joacă acum câţiva ani buni. Urma să public o poezie pentru revista şcolii. Atunci mi-a venit ideea de a desena respectiva scenă, considerând că o pot face să pară mai atractivă. Din acel moment am dezvoltat o pasiune pentru portretism, având plăcuta surpriză ca prima mea tentativă de a desena să fie una reuşită.  Desigur că nu se afla la un nivel foarte avansat! Atunci mi-am dat seama că ceea ce deţin se numeşte talent, dar l-am folosit, aşa cum se spune, doar la un nivel de 20%. Nu exersam foarte mult, la început erau doar nişte linii pe o coală de hârtie. Am învăţat mai târziu că un desen reuşit înseamnă 80% muncă şi doar 20% talent!
M.R.: Care a fost marea ta provocare?
D.P.: Fiecare zi este o provocare! Mă provoc de ceva timp pentru a fi mai bună de pe o zi pe alta. Atunci când desenez, mă gândesc la vorbele celebrei Ioana Celibidache: „eu nu privesc un tablou, ci îl ascult”. Așadar aceasta îmi este deviza: să aduc în prim plan expresivitatea și povestea unui zâmbet cu 2 milimetri mai sus decât de obicei,o geană care spune că a acoperit privirea în dorința de a evita o scenă macabră, o șuviță de păr care nu stă locului fiindcă și aceea persoană este mai zburdalnică. Însă, aș putea spune că o „mică” provocare a fost primul meu contract cu o companie din străinătate pentru care am fost contactată pe postul de ilustrator pentru cărți de copii între vârstele 3-12 ani. Primeam temele unui volum, iar eu eram nevoită să le pun pe hârtie. Am făcut două volume.

M.R.: Pe ce pictezi?
D.P.: Îmi place foarte mult să încerc tot ce ține de desen. Desenez în creion, în pastel și curând am început și pictura. O primă provocare din acest domeniu a fost a-mi picta camera, primind aprecieri și oferte de lucru, dar tot colile de diferite dimensiuni sunt preferatele mele și îmi doresc să experimentez dimensiuni chiar mai mari de 50/70.

M.R.: Ai facut vreodată un portret în pastel?
D.P.: Am facut multe portrete în pastel printre care unele le-am expus. Sunt foarte atrasă de portretistică.

M.R.: Care sunt tehnicile utilizate de către tine în pastel?
D.P.: Totul ține de răbdare! Îmi folosesc degetele, iar unde e necesar de detalii mai subțiri folosesc creioane pastelate. Eu utilizez pastelul cretat, iar creioanele de pastel sunt de preferat pentru detaliile de schiță și pentru desenul bine conturat. Sunt ideale pentru liniile fine și drepte sau pentru evidențierea contururilor unui desen realizat în pastel fin.

M.R.: Cum înrămezi pastelul?
D.P.: Ţin cont de culorile dominante ale desenului astfel încât să îmi scoată desenul în evidență, nu rama. De asemenea, în funcție de ceea ce sugerează respectivul desen, poți să îi adaugi o ramă conform respectivului stil. Îmi plac foarte mult ramele tip baroc și consider că nu se vor demoda vreodată. Am învățat din greșeli fiindcă am pățit ca desenul meu, după ce l-am fixat în ramă, să mi se deplaseze fiindcă dimensiunea era mai mare. Am fost nevoită să îl scot din ramă, să îl retușez fiindcă mi se împraștiaseră nuanțele, apoi curățarea geamului și am fost nevoităsă lipesc cu bandă adezivă în spatele desenului.

M.R.: Care sunt sfaturile practice de care ții cont în folosirea pastelului?
D.P.: În primul rând e nevoie de o lumină potrivită, să nu porți cele mai bune haine pentru că le vei murdări cu siguranță, folosește șervețele umede pentru curățarea pastelului de pe degete… nu sunt adepta utilizării estompei. Atunci când utilizez pastelul, mă simt precum un copil căruia îi place să se murdărească pe mâini, iar estompa nu întinde la fel de bine precum propriile mâini fiindcă mai mult curge, înlatură „bunătate de culoare”.

M.R.: Care este importanța umbrei și a luminii în desen?
D.P.: Sursa de lumină are un rol foarte important în orice desen făcut. Cu ajutorul ei se construiesc personajele, ea creează ceea ce ochiul vede 3D, iar apoi creionul dansează pe coala de hârtie, scoțând în evidență cu ajutorul umbrelor, formele.

M.R.: Când te apuci de un nou proiect,cum iți stabilești modelul, ai caiet de schițe?
D.P.: Întâi fac schița pe o foaie, creionând ideea, pe ea apar foarte multe scrisuri (de la nuanțele cu care vreau să mă joc, până la ce detalii vreau să scot în evidență)

M.R.: La ce concursuri ai participat?
D.P.: Un prim concurs a fost anul trecut care s-a ținut în Sibiu, Concursul Naţional „Carmen Sylva” pentru Tineri Artiști, obținând un punctaj mulțumitor ținând cont că eram la început de drum, iar de curând am participat la un concurs din Pitești, „Prezintă regiunea ta” și am participat cu lucrarea „Sfântul din Montparnasse”. Cele mai multe au fost virtuale, concursuri promovate pe Facebook, iar rezultatele mi-au dat încredere nemarginită.

M.R.: Unde le ai expuse?
D.P.: La Şcoala Populară de Artă „Cornetti” și pe site-uri precum pictify, tumblr ori Facebook.

M.R.: Crezi că o să te impui pe piața artelor cu desenele tale?

D.P.: Ținând cont de evoluția mea de la primii pași și până în prezent, tind să cred că voi persevera îndeajuns încât să fiu cunoscută pe piață. În acești primi pași am vrut să învăț în joacă cum să desenez, căutând propriul stil, dar acum știu ce am de făcut, iar acest hobby nu mi se va opri vreodată fară un motiv întemeiat.


Mihaela RÎCU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.