Sute de studenți străini la UCV

            Peste 400 de studenți de diverse naționalități studiază în prezent la Universitatea din Craiova. În topul facultăţilor cu cei mai mulţi studenţi străini şcolarizaţi se află Facultatea de Drept şi Ştiinţe Sociale, Facultatea de Litere și Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor.
            Studenții provin din țări vecine precum Republica Moldova, Serbia sau Ungaria, dar și din țări dezvoltate ca Norvegia, Suedia sau Franța. Nici țările exotice nu sunt excluse. UCV are studenți și din Mexic, Maroc sau Thailanda.
           
            Stratos Gkioul a venit din Grecia, unde a studiat Informatică aplicată la Universitatea din Thessaloniki. La UCv a venit la specializarea Informatică, iar orașul i-a devenit casa departe de casă. S-a adaptat repede și ușor și are numai cuvinte de laudă despre oraș și oameni. „Oamenii și colegii au fost foarte drăguți, s-au comportat frumos cu mine și m-au ajutat chiar înainte să le cer ajutorul, parcă intuiau ce am nevoie. Mi-a placut libertatea de a fi un student Erasmus+ și îmi doresc să mai vin și altă dată în România, cu atât mai mult în oraș. Le mulțumesc tuturor celor care au făcut parte din experiența mea și sper că și lor le-a plăcut la fel de mult cât mi-a plăcut mie. Erasmus+ nu este doar o experiență unică, ci și una de neuitat” a spus Stratos despre timpul petrecut ca student craiovean temporar.
(Alexandros Romyliotis în Parcul ”Romanescu”)


            Și Alexandros Romyliotis este tot din Grecia, dar el a studiat Administrarea afacerilor. Întrebat ce i-a placut cel mai mult din experiența în Craiova, acesta a spus ca îi este greu să povestească în mai puțin de câteva rânduri: „Oamenii s-au purtat foarte frumos, și deși unii nu vorbeau foarte bine engleza am găsit o modalitate să ne înțelegem. Mi-au plăcut cursurile deoarece eu nu am fost singurul student străin și era interesant să asculți punctele de vedere ale unor oameni cu diverse culture. La oraș mi-au plăcut cel mai mult parcurile și faptul că peste tot găseai câte unul, fie mai mic sau mai mare. În parcul Romanescu mergeam aproape zilnic pentru o plimbare sau să alerg. De asemenea, prețurile  sunt mult mai mici decât cele din Atena, ceea ce mi-a oferit posibilitatea să mă distrez fără a cheltui prea mulți bani. Craiova este un oraș minunat și deși am locuit aici doar 4 luni și jumătate îl voi considera mereu o casă”.

            Pe lângă cei peste 400 de studenți străini înscriși la studii de licență și master, în cadrul Universității, în anul universitar 2014-2015, alți 37 de studenți din Franța, Portugalia, Spania ș.a. au studiat la Universitatea din Craiova, însă prin intermediul programului Erasmus+.

Mihaela DĂOGARU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *