„Ceea ce mă interesează este să introducem în clinica medicală curentă tehnologii avansate”

   A studiat fizica la Universitatea din Craiova, apoi a urmat un doctorat în Medicină la Bucureşti. Lorena Ivona Ştefan a reuşit cu mult sacrificiu şi ore lungi de studiat să ajungă ce şi-a propus, medic clinician la Spitalul Clinic Judeţean din Craiova. A avut multe ocazii să lucreze la Bucureşti sau în străinătate, dar a ales de fiecare dată să se întoarcă în Craiova, oraşul natal. Îi place să citească şi să călătorească. Marea ei dorinţa este să contribuie la îmbunătăţirea medicinii și este implicată într-un proiect de studii.

Amelia Tuță: Cum a fost copilăria dumneavoastră?
Lorena Ivona ŞtefanVacanţa de vară era petrecută cu alţi copii din blocul în care locuiam ori cu bunicii. Eu nu am avut bunicii la ţară, i-am avut aici, aşa că dintr-un cartier plecam în alt cartier. Îmi amintesc de jocurile copilăriei. Ne jucam cu mingea, ne ascundeam, ne jucam cu păpuşi.

Am ascuns-o în căruţul cu păpuşi
A.T.: Ce carte v-a marcat?
L.I.Şt.: Să încep prin a spune care a fost prima mea carte, o trecere de la poveşti nemuritoare la romane, Bel-Ami de Guy de Maupassant. Aveam 11 ani. O aveam în bibliotecă şi am început să citesc. Îmi amintesc că anumite pasaje şi scene m-au făcut să roşesc. Am ascuns-o în căruţul cu păpuşi. Nu am să o uit niciodată pe mama mea în momentul în care a descoperit acea carte, şi eu tremuram, fiind copil, tocmai din cauza ruşinii că am citit pasaje ce pentru mine erau altfel. M-a întrebat de ce o păstrez aici şi mi-a zis să o las la capul patului. Sunt multe cărţi care m-au marcat. Mie mi-a plăcut Balzac, mi-a plăcut Camil Petrescu. Ultima carte pe care am citit-o a fost O scurtă istorie a timpului de Stephen Hawking. Citesc şi istorie, parte ştiinţifică şi beletristică. Îmi plac şi poeziile lui Minulescu. În general, lectură mi-a plăcut şi îmi place.
A.T.: De ce aţi ales să studiaţi Fizica la Universitatea din Craiova?
L.I.Şt.: Surprinzător, când eram prin clasa a VI-a, fizica nu era printre favoritele mele. Eram foarte bună pe partea de limbi străine, pe partea de istorie, de geografie. Am mers la olimpiade. M-am izbit de anumite dificultăţi în clasa a IX-a la Mecanică şi am început pregătirea particulară la fizică. A început să îmi placă. Am continuat în această direcţie. Mi-a plăcut şi matematica, astfel mi-a fost foarte uşor să decid ce facultate voi urma. Pe atunci nu am dorit să plec din oraş. Aveam aici Facultatea de Fizică, unde sunt profesori buni. Era concurenţă. În 1992 erau doi pe un loc. Erau colegi bucuroşi că au intrat pe acele locuri la taxa. La vremea aceea nu mi-am pus problema să plec la Bucureşti sau în alt oraş.
A.T.: Cum v-aţi hotărât să urmaţi un doctorat la Universitatea de Medicină din Bucureşti?
L.I.Şt.: După terminarea facultăţii în 1997, am avut posibilitatea să încep activitatea profesională la Spitalul Judeţean din Craiova şi am urmat studiile aprofundate în fizică teoretică. În acel an, am avut ocazia să-l cunosc pe domnul doctor Călin Deleanu de la Institutul de Chimie Organică al Academiei Române, care, văzându-mi dorinţa de a şti, de a mă perfecţiona pe partea medicală, m-a acceptat în grupul de cercetare şi mi-a lăsat posibilitatea să încep, să văd dacă am o direcţie în domeniu. Din acest motiv, după doi ani de colaborare cu dumnealui, am putut să mă înscriu la doctorat la Carol Davilla, medicină generală, biofizică celulară.
A. T.: Ce v-a ajutat mai mult în carieră, Facultatea de Fizică sau doctoratul în medicină?
L.I. Şt.: Doctoratul în medicină m-a ajutat. Trebuie spus că fizica are aplicaţii în partea medicală. Este adevărat că sunt instrumente pe care le folosim pentru a obţine informaţia biologică şi interpretarea rezultatelor. Însă pentru acestea trebuie studii medicale.
   „Dacă încep sa socotesc minusurile sistemului medical din România, îmi pierd optimismul”
A. T.: Sunteţi mulţumită de sistemul medical din România?
L.I.Şt.: Aş vrea să văd partea bună a lucrurilor, partea plină a paharului, că dacă încep să socotesc minusurile înseamnă că îmi pierd optimismul, iar eu sunt o persoană optimistă. Am pornit cu gândul să îmi aduc contribuţia în ceea ce fac şi pe partea de cercetare, să am rezultate care pot fi folosite mai departe. Nu aş vrea să fiu foarte exactă, să răspund punctual la această întrebare. Pentru mine există optimism şi încredere că lucrurile în minus, vor deveni la un moment dat plus
A. T.: De ce nu aţi rămas să lucraţi la Bucureşti?
L.I.Şt.: În acest moment eu lucrez cu cei de la Bucureşti. Activitatea mea pe partea de cercetare nu s-a terminat. Şi cu siguranţă, dacă o să mă gândesc la ce o să fac pe viitor, nu se va încheia colaborarea cu ei. Aş putea să spun că aşa s-au învârtit lucrurile în ceea ce priveşte destinul. Nu îmi pare rău. Am avut posibilitatea să rămân acolo, dar cu toate acestea am ales să mă întorc la rădăcini. Am avut posibilitatea să rămân şi în străinătate, dar m-am întors aici cu gândul de a construi şi de a-mi aduce contribuţia aici.
A. T.: Spuneaţi că nu s-a încheiat colaborarea cu cei de la Bucureşti. Ce doriţi să faceţi pe viitor?
L.I.Şt.: Momentan se derulează un proiect. Este un proiect de studii, folosind metoda streptoscopiei de rezonanţă magnetică nucleară pe partea de diabet zaharat. Acesta a fost interesul meu încă de la începutul tezei de doctorat. În acest moment aş vrea să schimb direcţia în sensul că vom folosi această metodă şi pentru patologie oncologică.

„Pentru mine ar fi o provocare să am instrumente, să pot să detectez precoce anumite boli asociate”

A. T.: Ce provocări majore aveţi în meseria dumneavoastră?
L.I.Şt.: Dorinţa mea este să vin în sprijinul pacientului. Ceea ce mă interesează este să introducem în clinica medicală curentă tehnologii avansate, astfel încât să contribuim la diagnosticul precoce într-o patologie sau altă. Pentru mine asta ar fi o provocare, ca fizician medical, să am instrumente, să pot să detectez precoce anumite boli asociate, anumite complicaţii sau de ce nu, o patologie. De exemplu, neoplasmul mamar. 
A. T.: Care sunt oamenii care v-au ajutat cel mai mult în carieră?
L.I.Şt.: Mi-e foarte drag de fiecare şi mă gândesc la ei. Începând cu doctorul Călin Deleanu, managerul laboratorului de spectroscopie de rezonanţă magnetică nucleară, doamna Eugenia Kovacs, coordonatoarea tezei mele de doctorat, Maria Mota, şeful Clinicii de Diabet de la Spitalul Judeţean Craiova. Sunt şi alţi colegi din Clinica de Diabet care m-au sprijinit şi au avut încredere în ideile şi proiectele mele şi mi-au lăsat câmp de desfăşurare

„Pentru cei care sunt la Fizică, sfatul meu este să continue cu studii medicale, un masterat medical”

A. T.: Care sunt responsabilităţile pe care le aveţi în meserie?
L.I.Şt.: Responsabilităţile sunt multe. Am să punctez în special contribuţia noastră, a specialiştilor de laborator, a fizicianului la stabilirea diagnosticului, ceea ce înseamnă că trebuie să furnizăm rezultate reale. Asta implică obligaţia să avem grijă de instrumentele pe care le utilizăm. Sunt proceduri pe care trebuie să le respectăm: proceduri de calibrare, de întreţinere, de control al calităţii. Trebuie să existe şi o colaborare cu medicul tehnician, să vedem dacă rezultatul respectiv este satisfăcător, coincide cu alte examene clinice. Suntem implicaţi şi în programe naţionale. Automat avem anumite responsabilităţi în ceea ce priveşte dozarea, determinarea de anumiţi parametri ce se solicită pentru pacientul care este inclus în programul naţional respectiv.
A. T.: Care este secretul carierei de succes?
L.I.Şt.: Mult sacrificiu. Se renunţă la foarte multe lucruri. Am preferat să învăţ 3 ore, în schimbul unei plimbări. Foarte mult învăţat, mai ales când am schimbat domeniul şi am intrat în domeniul medical. Sunt unele examene de dat. Fizica atârnă mai puţin, în schimb partea medicală enorm, şi atunci sunt multe lucruri de învăţat.
A. T.: Ce sfat le daţi tinerilor care sunt la facultate sau chiar la început de carieră?
L.I.Şt.: Le doresc din toată inima să aibă noroc. Pentru cei care sunt la Fizică, după ce termină, sfatul meu este să continue cu studii medicale, un masterat medical, chiar un doctorat în medicină. Le doresc tuturor să aibă puterea să înveţe, să aibă ambiţie, dorinţa de a şti mai mult, de a avansa, de a se face cunoscuţi. Mie mi-a plăcut lucrul acesta, dar cum am mai spus, cu sacrificiu şi renunţări. Să aibă norocul de a cunoaşte oameni care să îi sprijine, care să aibă încredere în ei şi să îi lase să se desfăşoare. Succes le doresc!
Amelia TUȚĂ

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.