Alexandru Boureanu: „Mai mult decât teatrul național nu cred că există absolut nimic mai important în viața mea”

Pasiune pentru teatru este puțin spus. Pentru Alexandru Boureanu este un stil de viață. De la vârste fragede a simțit că va avea o carieră în acest domeniu. Acum este directorul Teatrului Național „Marin Sorescu” din Craiova.  Iubește să călătorească, să descopere lucruri noi, pe care să le pună la rândul său în practică. Îi este frică pești, iar cea mai mare dorință este să facă Trans-siberianul cu trenul. Directorul Teatrului Național „Marin Sorescu” a tras cortina în fața noastră și ne-a acordat un interviu despre viața personală, dar și despre premierele care se anunță la naționalul craiovean.

 

Claudia Predilă: Cum arată o zi din viața dumneavoastră?

Alexandru Boureanu: Îmi încep ziua mai târziu în comparație cu alte persoane din funcții de conducere, deoarece activitatea de la teatru presupune să ai ocupate majoritatea serilor, precum și sâmbetele și duminicile. Ziua mea nu are doar opt ore, de multe ori are mai mult de 24 de ore, pentru că stau până noaptea târziu, astfel încât să îmi îndeplinesc toate sarcinile de serviciu și să am scrise la timp toate lucrările.

 

C.P.: Cum reușiți să vă organizați timpul?

A.B.: Teatrul înseamnă contact cu multe asociații sau alte instituții culturale și administrative. Funcția mea este un lobby pentru spectacolele și evenimentele pe care teatrul le găzduiește și le organizează cu alți parteneri.

 

C.P.: Care sunt tabieturile dumneavoastră?       

A.B.: Tabietul meu este o oră de cafea dimineața, moment în care îmi construiesc programul etapizat al fiecărei zile. Acest timp îl dedic informării cu privire la noutățile apărute în presă, atât de la nivel național, cât și internațional.

 

C.P.: Care a fost primul lucru pe care l-ați învățat?

A.B.: Dorința de a călători. La întrebarea care mi se punea cel mai des în copilărie „Ce vrei să te faci când vei crește?”, răspunsul meu era: musafir. Spuneam acest lucru în ideea de a cunoaște nu numai locuri sau tradiții, ci și obiceiuri, culturi diferite. Acest lucru l-am făcut din belșug de-a lungul vieții.

 

C.P.: Unde v-ar plăcea să călătoriți?

A.B.: Cel mai mare vis de călătorie este să pot să fac Trans-siberianul, să plec din Moscova și să ajung până la Vladivostok cu trenul.

 

C.P.: Ce loc v-a impresionat cel mai mult din cele pe care le-ai văzut până acum?

A.B.: Cea mai fascinantă zonă pe care am atins-o cu piciorul, cu privirea, cu mintea a fost Amazonia, unde am descoperit o lume specială, superbă, unde natura este încă la ea acasă și fructele au gusturi deosebit de parfumate. Acolo oamenii au oprit timpul în loc pentru a se bucura de viață. Este o zonă impresionantă, cu totul diferită  de experiența noastră de europeni, de unde am rămas cu cele mai frumoase amintiri.

 

C.P.: Cine a avut cea mai are influență asupra dumneavoastră?

A.B.: Mai multe persoane au condus la formarea mea. În primul rând, este vorba de părinții și surorile mele, apoi profesorii din liceu, Ileana Popa, profesoara cu care încă păstrez legătura. Pentru formarea mea ca profesionist, în domeniul teatrului au contribuit: Mirela Cioabă, Remus Mărgineanu, Smaranda Olteanu, precum și de la regizorul Tudor Mărăscu am învățat foarte multe. În ultimii ani, cea mai mare influență asupra mea a avut-o fostul director al Teatrului Național „Marin Sorescu”, Mircea Cornișteanu.

 

C.P.: Nu sunteți oltean get-beget. Cum v-ați acomodat în regiunea Oltenia?

A.B.: Iubesc foarte mult Craiova, pentru că aici mi-am făcut studiile și tot aici m-am maturizat. Este locul în care am venit datorită faptului că în anii 1990 – 1995 Teatrul era într-un boom al prezentărilor de spectacole, existau producții de marcă ale Teatrului Național din Craiova, care făceau înconjurul lumii. Era cel mai bun teatru, de cea mai bună calitate, ceea ce m-a ajutat să mă formez și să revin în Craiova pentru a practica meseria pe care am îndrăgit-o dintotdeauna.

 

C.P.: De ce vă este frică?

A.B.: Cea mai mare frică a mea este cea de pești.

 

C.P.: Ce faceți când sunteți nervos?

A.B.: Minciuna mă enervează cel mai tare. În momentul în care îmi dau seama că cineva vrea să îmi vândă o minciună în față ca adevăr mă enervez cel mai rău. Când sunt nervos, primul semn este că mă bâlbâi. Nu țip niciodată. Dar când deja se întrec orice limite, primul semn este că mi se face somn.

 

 

C.P.: Ce vă mai place altceva în afară de teatru?

A.B.: Mi-aș dori să pot să fac voluntariat, să merg spre exemplu în Africa, unde să pot să lucrez cu oameni care nu au acces la educație, la cultură. Este o alternativă pe care o iau serios în calcul pentru viitor. În plus, mi-ar plăcea foarte mult să îi pot ajuta pe oameni în calitate de psiholog involuntar. Îmi place foarte mult zona ingineriei interculturale, a schimburilor de idei, de spectacole cu oameni din alte colțuri.

 

C.P.: Cum vă motivați?

A.B.: Tot timpul fac acest lucru plecând, călătorind. Ieșirile din țară, vizitarea unor locuri noi și contactul cu oameni și culturi dieferite mă ajută să îmi încarc bateriile și să aduc în dezvoltarea mea alte universuri și idei, să îmi lărgesc orizonturile, să mă întorc cu idei noi pe care să le pun în practică la noi în țară. Am reușit de multe ori să fac aceste lucruri. În prezent avem mai multe proiecte cu parteneri europeni.

 

C.P.: De unde pasiunea pentru teatru?

A.B.: De la educația primită în școală a pornit această pasiune a mea. În clasele primare am participat la foarte multe spectacole de teatru și eram foarte interesat de magia teatrului și de ce se întâmplă în spatele teatrului motiv pentu care mregem mereu la „Casa Pionierilor” unde am avut parte de multe ore și spectacole de teatru de amatori, știind încă din primele clase că eu vreau să ajung la teatru.

 

C.P.: Cum s-a schimbat viața dumneavoastră de când ați devenit directorul teatrului?

A.B.: Viața mea nu s-a schimbat, pentru că și înainte de a avea această funcție am lucrat tot în această instituție, în ultimii doi ani având funcția de director artistic. Activitățile și punctele bune și slabe ale teatrului le cunoșteam. Nu mi s-a schimbat stilul de viață, pentru că și înainte, de dimineața până noaptea eram în teatru, cu micile pauze în care mergeam să le predau studenților de la Departamentul de Teatru. Viața mea este la fel de plină de evenimente, de întâlniri, de programe de lucru ca înainte. Sunt în continuare profesor atât la ciclul de master, cât și la licență.

 

C.P.: Ce loc ocupă Teatrul Național „Marin Sorescu” în viața dumneavoastră?

A.B.: Toată viața mea trece prin această instituție și sacrificiul, inclusiv al plăcerilor cotidiene,  se revarsă tot în pasiunea pentru această meserie. Niciodată nu poți să iubești teatrul pentru partea sa financiară, ci în speță pentru această nebunie care se numește spectacolul de teatru, adică să poți face niște oameni fericiți pentru câteva ore. Mai mult decât teatrul național nu cred că există absolut nimic mai important în viața mea.

 

C.P.: Ce credeți că îi lipsește teatrului din România?

A.B.: În primul rând are nevoie de profesioniști în domeniul managementului cultural și al administrației culturale. Niciun teatru din România nu este capabil să prezinte o ofertă pe termen mediu asupra spectacoleleor și evenimentelor pe care le programează. În România nu se poate avea o stagiune programată complet din septembrie până în iunie, prin care să ofere publicului date și ore clare de reprezentație. Acest lucru trebuie să se schimbe neapărat.

 

C.P.: Ce aduce nou Naționalul craiovean în această perioadă?

A.B.: A existat un record de premiere pentru luna noiembrie. Am avut premiera piesei „O lună la țară”, în regia lui Cristi Juncu. Seria premierelor continuat cu proiectul „Oreste”, făcut de un ONG din Craiova, compania Teatrulescu care va avut loc pe 17 noiembrie, după care a urmat premiera piesei „Iona”, în regia și interpretarea lui Ilie Gheorghe, iar pe 27 noiembrie va fi o nouă  premieră, la „Norii”, după Aristofan pusă în scenă de regizorul armean Hakob Ghazanchian. Am adus în fața publicului craiovean și spectacolul de dans contemporan denumit „Dorian”. În luna decembrie avem pregătită premiera proiectului „Tineri regizori”.

 

C.P.: Mai sunt atrași tinerii de spectacolele de teatru?

A.B.: Vin foarte mulți tineri la Naționalul craiovean. Ei reprezintă publicul nostru țintă și facem tot posibilul pentru a-i atrage în număr cât mai mare.

 

C.P.: V-ați gândit la vreo strategie prin care să atrageți mai mulți spectatori?

A.B.: Da, ele deja există. Avem atelierele de creație teatrală pe care le organizăm în fiecare zi de sâmbătă, care sunt structurate pe diferite categorii de vârstă (5-8 ani, 9-14 ani, 15-18 ani, 18+ ani), astfel încât toţi participanţii să aibă un nivel asemănător de înţelegere şi percepţie a lecţiilor.

C.P.: Ce a însemnat evenimentul „Porți deschise”?

A.B.: A fost și el un succes, Iubitorii de teatru au luat parte în număr mare la acest eveniment, au fost peste 600 de craioveni care au vizitat atelierele de tâmplărie, de croitorie, de magazie de costume de recuzită. Un alt lucru nou pe care l-am adus este deschiderea către oamenii de afaceri, care vor veni cu proiecte pentru a crea cât mai multe evenimente în foaierul teatrului și în sala mare.

C.P.: La ce face referire conceptul de „Eveniment. Se mişcă teatrul!”?

A.B.: Mai mult decât o strategie, toate acestea pot fi numite o necesitate pentru teatrul din Craiova. Eu am creat conceptul de „Eveniment. Se mişcă teatrul!”, scopul fiind ca tot ceea ce se întâmplă la teatru să se miște către toate segmentele de public, care au așteptări și gusturi diferite. Publicul a devenit din ce în ce mai comod și încearcă să își petreacă timpul stând mai mult în fața televizorului sau calculatorului și socializează mai puțin. Ne dorim să-i atragem cât mai mult pe oameni, datorită faptului că sunt plătitori de taxe, iar scopul acestor proiecte este de a le arăta cum anume poate societatea să beneficieze de aceste avantaje, pe care toate țările trebuie să le ofere.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.