Studenții și masteranzii de la Universitatea din Craiova pot pleca cu burse în Germania. Vineri, 28 octombrie, sunt așteptați la ora 10:00, în sala 337, să ia parte la o sesiune de informare cu privire la bursele DAAD, oferite de Serviciul German de Schimb Academic.
Oferta de burse puse la dispoziție de Serviciul German de Schimb Academic este variată. Nu se adresează doar celor care studiază limba germană. De aceste burse pot beneficia studenții de la toate specializările, precum și cei înscriși la master, doctorat, studii de vară. Bursa are un cuantum de 850 euro pe lună.
Condițiile necesare pentru a putea intra în posesia unei astfel de burse sunt notele mari, cunoștinte de limba engleză sau germană și motivație. Studenții trebuie să fie pregătiți să urmărească prelegeri în limba germană, dar și să participe la activități de grup. „Aș fi interesată să aplic pentru o astfel de bursă. Am fost plecată și în Spania cu bursă Erasmus și chiar îmi doresc să mai repet experiența și în altă parte. E o oportunitate unică, unde cunoști oameni din toate colțurile lumii, cu o altă tradiție, altă gândire. Toate acestea m-au schimbat în bine și aș fi deschisă spre o nouă experiență de acest fel. Aș vrea să cunosc Germania, pentru că este o țară dezvoltată din toate punctele de vedere, de unde pot să învăț lucruri utile și constructive”, a declarat Loredana Coancă (masterand I, Litere)
Serviciul German de Schimb Academic este cea mai mare organizație pe plan mondial care sprijină schimbul internațional de studenți și cercetători. Oferă anual numerose burse care au ca scop promovarea limbii germane. În fiecare an DAAD finanţează stagiile în Germania pentru câteva sute de studenţi și cercetători români, în cadrul unor programe individuale de bursă și al proiectelor de cooperare instituțională. Aplicațiile pentru acest program se fac doar online, prin portalul DAAD, prin accesarea „Submitting an application”.
Claudia Predilă
Ștefania Băjenaru