Cămin sau chirie

Întrebarea pe care mai toți viitorii studenți trecuți de chinurile bacalaureatului și-o pun este unde să stea pe timpul studenției. Alegerea se rezumă, de obicei, la două variante: cămin sau chirie, alegere care depinde și de bugetul familiei, nu doar de dorințele bobocilor.
Căminul este varianta cea mai ieftină. La Căminul 6, din Craiova, studenții de la buget plătesc 195 de lei/lună + utilitățile, în timp ce studenții de la taxă plătesc în jur de 250 de lei/lună.
Viața de căminist are avantaje și dezavantaje. Teodora Argint (Jurnalism, I): „La căminul la care stau, sunt multe avantaje, în sensul că sunt camere foarte curate, colegii de cămin sunt prietenoşi. Avem şi un grup al căminului în care cerem ajutor sau împrumutăm diverse obiecte care ne lipsesc. Aproape în fiecare luni, se pune şi câte un film pe care îl votăm, fapt ce ne dă ocazia să interacţionăm. Câteodată, noaptea se mai trezesc câte unii după 6-7 beri şi încep să strige pe hol, dar e amuzant. Un dezavantaj ar fi modul în care se face plata căminului. Pentru că trebuie să luăm întâi o chitanţă şi abia apoi să ne ducem la căminul de lângă să plătim. Şi de multe ori, se fac cozi foarte mari acolo. În rest, chiar e ok”.
Dacă, însă, crezi că viața de căminist nu este pentru tine, poți să optezi oricând pentru cea de chiriaș. Să stai cu chirie este mai comod, dar și puțin mai scump. Emilia Maria (Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, specializarea Comunicare și Relații publice, București, anul I): „Stau în chirie cu verișoara mea şi ne înțelegem super bine. Împărțim toate cheltuielile la doi și ne ajutăm reciproc. Avantajul cel mai mare atunci când stai în chirie e că intimitatea nu îți este încălcată de persoane străine, iar dezavantajul este faptul că prețul chiriei este unul destul de piperat. În rest e totul foarte ok”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *