Doamna Raluca Zlatanov are un cabinet individual de psihoterapie. A făcut psihologia la Universitatea din Oradea. Este membru al Asociației „Soare la Umbră” licențiată în Artele Spectacolului, secția actorie și am ales-o pentru acest interviu deoarece este o persoană deschisă și demnă de sfaturi pentru îmbunătățirea vieții personale de interes comun.
Andrei Butoi: Este posibilă creșterea a doi copii în același mediu, adoptând aceeași educație și să aibă ca rezultat caractere identice?
Raluca Zlatanov: Cred că ai vrut să spui „caractere diferite”.
A.B.: Nu, chiar „identice” am vrut să spun.
R.Z.: Partea frumoasă a ființei umane este că fiecare dintre noi suntem unici. Așa că inclusiv, cu aceeaşi educație și mediu de creștere, caracterele vor fi individuale și deosebite unul de celălalt. Acest lucru se datorează faptului că fiecare procesează în felul său experiențele prin care trece și educaţia pe care o primește (sfaturi, valori, regulile casei, modele comportamentale etc.)
A.B : Care credeți că sunt factorii educativi ce influențează caracterul?
R.Z.: Factorii educativi în viaţa unui copil sunt părinții și persoanele apropiate copilului care exercită o influență directă în prima etapă a vieții acestuia (cea mai importantă perioadă fiind de la naștere la 7 ani), dar și membri ai instituțiilor de învățământ: educatorii, învățătorii și profesorii ulterior; de asemenea, media are şi ea o influență covârșitoare. Să ne gândim câți copii stau în fața televizorului, la desene animate – și acestea transmit valori, tipare de a rezolva lucrurile și de a le privi.
- nu îi cerem copilului un lucru şi noi facem opusul
A.B : Ce greșeli fac cel mai frecvent părinții în educația copiilor?
R.Z.: Părinții încearcă să facă ce este mai bun pentru copiii lor; din păcate mediul de lucru stresant face să scadă toleranța, iar timpul limitat pe care îl petrec cu copiii nu e totdeauna suficient. Copiii învață mai bine din ceea ce văd în jur decât din ceea ce li se spune. Probabil că de multe ori observăm la un copil mic căreia îi zici să nu facă acel lucru, că tocmai acel lucru îl face – este perioada explorării, a structurării propriei identităţi, a încercării limitelor permisive în casă/mediu. Copilul ia niște decizii în perioada 0-7 ani, decizii despre cum este bine să te descurci, ce comportament e bine să adopţi, cine e mai puternic, de ce e mai puternic, cum este bine să fii etc. Aceste decizii le ia și pe baza celor spuse de persoanele apropiate, dar și pe baza a ceea ce vede în jurul său și i se pare că funcţionează. Deci, un început ar fi să fim foarte atenți la propriul comportament; nu îi cerem copilului un lucru şi noi facem opusul. Copilul trebuie să înţeleagă de ce „nu are voie”; el poate fi lăsat să aleagă, ca să învețe să ia decizii și să înțeleagă că părerea îi e respectată, dar trebuie să știe care sunt regulile și pentru acest lucru e important să i se explice. Inconsecvența părinților în laude/pedepse este un lucru de asemenea important; mulți părinți încep prin a spune „nu e voie” și după insistențele copiilor ajung la „da”; pentru ei lucrul respectiv nu are o importanță majoră, dar copilul a învățat că perseverând ajunge la ceea ce își dorește; inconsecvența între părinți (good cop, bad cop) sau între persoanele care îl cresc (bunici, bona, părinți)-poate primi mesaje confuze și antitetice dacă mai multe persoane au influența asupra lui.Sinceritatea față de copil: copilul simte când îl minți, când lucrurile nu sunt cum par și poți căuta o cale prin care să îi explici pentru nivelul lui, decât să-l minți pentru că vei inchide o ușa importantă către sine – încrederea; nu-ți încălca promisiunile!Transmiterea iubirii necondiționate și sesizarea lucrurilor negative și diferenţa dintre „a fi rău” și „a face ceva rău” transmite-i că nu-ți place comportamentul lui, nu el, că ce a făcut este rău, nu el, că este iubit și dacă nu mănâncă tot sau face ceva rău etc.
A.B.: Ce greșeli considerați că fac cel mai frecvent profesorii legat de educația copiilor?
R.Z.: Profesorii: este vorba de sistemul de învățământ de fapt care încurajează aviditatea după note mari și mai puțin cunoștințele care rămân. Am cunoscut clase întregi de copii cotați ca „foarte buni”, cu 10 pe linie, din școli foarte bune, întrebați despre o lecție predată cu o săptămână înainte, nu mai știau nimic. Sistemul admiterii pe baza dosarului care implică note bune la toate materiile în toți anii determină o generalizare și împărțire a energiei și nefocalizarea ei pe anumite materii unde copiii au abilități; acest sistem nu susține abilitățile și talentele individuale ale fiecăruia, ci tinde către o uniformizare a tuturor și obligativitate de a „fi bun” (indiferent dacă ai sau nu abilități!!) la materiile de examen; am uitat că anticii se aplecau cu deosebită atenție asupra muzicii, picturii, aceste materii sunt astăzi considerate pierdere de energie și de timp, iar copiii „nu-și permit” să aibă înclinații spre ele pentru că valorile societății sunt altele.
A.B.: Credeți că notele sunt un indicator relevant al cunoștințelor copiilor?
R.Z.: Nu reflectă notele, nu sunt interesați cu adevărat decât puțini dintre ei de o materie, școala este o obligație; puțini au hobby-uri, îi pasionează istoria, biologia, literatura etc. Este o fugă după note mari.
- atunci când vorbim de armonie în relație vorbim și de armonia cu tine
A.B.: Educația poate duce la perfecționarea continuă. Ambiție și competivitate în exces. Credeți că este un lucru bun sau nu?
R.Z.: Educația, mediul în care ai crescut pot avea influenţe, dar apare și personalitatea individuală și dorința proprie sau nu de a te perfecționa. Ambiția poate fi legată de drumul personal al fiecăruia și ascensiunea lui și în acest fel putem face o legătură cu perfecționarea continuă. Competivitatea este diferită. Nu toți reacționăm în același mod la mobilizare prin competiție: unii au nevoie de încurajare și competiția le scade încrederea în sine și nu este o modalitate de a-i determina sau ambiționa să ajungă mai „sus”. Competivitatea naște sentimente de inferioritate și superioritate și te încadrează undeva pe o scală; de multe ori este inegal distribuită pentru că fiecare are o anumită înclinație spre ceva, dar cererea este să concureze în toate domeniile.De asemenea, din cauza competivității în exces nu suntem învățați să lucrăm în echipă, e mai greu să delegăm sarcini pentru că trebuie „să ne evidențiem individual”. Să ne gândim la viitorii manageri, după cum menționa Ken Robinson.
A.B: Credeți că verbul „a te autoeduca” este sinonim cu „a învăța”?
R.Z: Nu aș pune chiar semnul egal între cele două verbe. Cu toții învățăm, cu toții avem surse și informații comune și diferite de cunoștințe. Cred că „a te autoeduca” cuprinde nu numai latura informațională, cunoștințe, cultura de a evolua, de a fi mai bun în domeniul tău, consider că este și o latură personală – dorința de a relaționa mai bine, de a fi mai bun cu alții și chiar cu tine.De ce cu tine? Pentru că atunci când vorbim de armonie în relație vorbim și de armonia cu tine (respect, imagine de sine, stima de sine optime). Dacă tu ești în armonie cu tine, ai de unde oferi și altora, dacă ești tolerant și nu foarte critic cu tine, ești și cu ceilalalți și vei înțelege că ceea ce te deranjează la alții, deții și tu și tocmai de aceea le vezi. A evolua înseamnă să învățăm să-i respectăm și pe cei care au opinii diferite de ale noastre, să nu ne limităm doar la valorile noastre ca fiind cele logice și adevărate, să înțelegem că fiecare are adevărul lui datorită filtrului propriu prin care a trecut (educație, mediu, experiență). A te autoeduca cred că este o muncă continuă cu sine.