Ludwig van Beethoven. Toată lumea cunoaște acest nume. Puțini știu însă povestea omului. Din cauza sau datorită tatălui, micul Beethoven a intrat în industria muzicii și a devenit „Titanul din Bonn”.
Tatăl i-a observat talentul și astfel a început drumul băiatului care a uitat de jocuri și jucării. Tatăl acestuia era un cântăreț de curte mediocru, un alcoolic notoriu, un om de o severitate ieșită din comun. Își dorea cu orice preț să aibă un copil-minune care să îl egaleze cel puțin pe Mozart. Cu un tată abuziv, Beethoven a îndurat lungile ore de repetiții și loviturile fără milă ale unui tată care probabil că își vedea visul împlinit prin omulețul de lângă. Orice notă greșită era pedepsită. Degetele băiatului alergau pe clapele pianului, în timp ce, ochii încețoșați urmăreau notele, iar sunetele dispăreau înnecate de o ploaie venită de la doar câțiva centimetri. Într-o pivniță închisă avea loc un troc. Ore de repetiție înschimbul orelor de somn.
„Va da lumii un motiv de discuție”. Asta afirma Mozart despre tânărul elev pe care l-a cunoscut în puținul timp. Îmbolnăvirea mamei și moartea acesteia îl forțează pe Beethoven să renunțe la lecțiile cu Amadeus, după numai două săptămâni. Tatăl își pierde slujba. La doar 11 ani, Beethoven se angajează pentru a-și ajuta familia, dar 4 ani mai târziu, la Viena, nu-și mai găsește profesorul în viață.
Copilăria nefericită și-a pus amprenta pe chipul brăzdat al unei ființe ajunse la maturitate. Beethoven este peste tot la fel. Un bărbat cu o față de poker. Jurnaliștii generației sale spuneau că este inexpresiv în interviuri. Are o frunte bombată. Capul este acoperit de plumb. Vârsta este trădată ușor. Ochii îi sunt larg deschiși și privesc spre un punct aflat undeva mai sus. Deasupra ochilor, două omizi caută să se întâlnească. Buzele supte, subțiri se suprapun și formează o singură linie orizontală, care este schimbată doar de sunete. Bărbia de boxer este ușor acoperită de o plantație abia recoltată. O eșarfă roșie ștrangulează un guler. Doar două colțuri urmează un ordin: „Drepți!” și dezvăluie culoarea teritoriului lapon. Sub părul rebel și plin de bucle, un matador nu și-ar câștiga pâinea. Doar ar completa decorul. Taurul este prezent, materialul sângeriu la fel, dar ei vor continua cu încăpățânare să se evite în prezența unui banal nas fără nici un cuvânt de spus. Un sacou, o pereche de pantaloni și niște pantofi completează ținuta. Mâinile stau unite la spate, iar picioarele se aventurează fără a întâlni alți semeni. Postura bărbatului este ca o plută, în bătaia vântului, pe un ocean verde. Natura este singurul tovarăș.
Cei care l-au analizat spun că era dislexic și bipolar din cauza schimbărilor bruște de comportament și a trăirilor intense. Detesta să dea lecții de pian unor tineri la care talentul nu a apelat îndeanjuns, dar fetele atrăgătoare aveau întotdeuna un loc în orar. În dragoste nu a avut noroc. A rămas necăsătorit. Unele l-au iubit, altele au zis că a fost „urât și parțial nebun”. Reprezentațiile acestuia erau memorabile, dar puteau să se încheie într-un singur moment dacă își dădea seama că vorbești undeva în public. Impulsivitatea lua ostatică rațiunea.
Se trezea în zori, bea cafeau preparată din exact 60 de boabe, se plimba, mânca, adormea cel mai târziu la ora 22 și atunci când simțea miros de creier încins sau simțea că Moș Ene îl apelează insistent își punea gheață pe cap. Așa era viața lui.
Pierderea auzului l-a împis ușor spre retragere și izolare. Utimele clipe le-a petrecut într-o cameră murdară, iar legenda spune că înainte ca mâna sa să cadă inertă, a mai interpretat o ultimă simfonie.
Bibliografie:
https://ro.wikipedia.org/wiki/Ludwig_van_Beethoven
15 lucruri răsunătoare despre Beethoven, muzicianul surd
https://www.gandul.info/magazin/cum-se-desfasura-o-zi-din-viata-lui-beethoven-mozart-balzac-sau-kant-galerie-foto-12366076