,,Cine are carte, are parte” indiferent de vârsta la care vrea să învețe. Dacă mulți studenți vin de pe băncile liceului, mai există și o categorie dintre aceștia care poate deja trecuți prin experiența unui job, cu familii sau deja realizați în viață își doresc să se reîntoarcă la facultate pentru a se dezvolta.
Ana Maria Otea (Comunicare și relații publice, I) la vârsta de 26 de ani a ales să înceapă o a doua facultate după ce în 2016 a terminat Dreptul: ,,Am avut șansa să profesez în domeniul juridic, dar mi-am susținut lucrarea de licență cu un bebeluș în burtică. Pe 3 iulie 2016 am susținut lucrarea, iar pe 6 iulie am născut. Apoi cât timp am avut concediu de maternitate am făcut și masterul”.
După doi ani în care și-a crescut copilul, Ana a dorit să facă și cea de-a doua facultate pentru a se perfecționa: ,,Sunt de părere că toată viața ai nevoie să studiezi și să te supracalifici pentru a avea rezultate îmbucurătoare”.
A ales secția de Comunicare pentru că își dorește să lucreze în relațiile publice, iar pe viitor să-și ia și doctoratul.
,,Pentru mine nu a fost ceva nou, străin”, spune Ana în legătură cu primul an de facultate, pentru că a mai trecut prin așa ceva și s-a acomodat mai ușor cu modul de predare al profesorilor și de asemena profită de toate oportunitățile care i se ivesc: ,,Pentru mulți anul I este un an de tranziți, și nu conștientizează cât de important este să te implici foarte mult în activități extra. Practica își pune cuvântul ca în orice domeniu”.
Între familie și facultate, studenta se împarte mai greu însă cu ajutor din partea mamei sale reușește și să ajungă la cursuri și să-i ofere atenția necesară lui Ylias, fiul său.
Studenta îi sfătuiește pe studenți ca la început să-și stabilească prioritățile și să-și aleagă o specializare care îi pasionează cu adevărat: ,,Cunosc studenți care în primul an au fost la un anumit domeniu. Nu aveau nici o treabă și au renunțat. Au reînceput o altă facultate potrivită lor chiar dacă au pierdut un an”.
Andrei Boiangir (Informatica, III), a început o nouă facultate la 30 de ani, după ce a terminat sociologia. Acum, la 33 de ani este în ultimul an și își dorește să profeseze în domeniul informaticii. Andrei a ales să facă cea de-a doua facultate pentru că-i place acest domeniu.
În Universitatea din Craiova sunt inscriși în anul curent 2510 studenți peste 30 de ani la programul de licență.