Leonardo-Geo Mănescu este profesor universitar și directorul proiectului INCESA (Infrastructura de Cercetare în Științele Aplicate). L-am invitat la o discuţie despre experiențele care ne motivează și ne fac să înțelegem că acasă, aici în România, poți ajunge unde îți dorești prin muncă și ambiție.
Daniela Dumbrava: Este adevărat că suntem mai valorificați, mai apreciați peste hotare? De ce?
Leonardo Mănescu: Sistemul e mai bine organizat. Eu obișnuiesc să fac diferență între valoare și valoare de întrebuințare. Valoarea unui om e aceeași oriunde, însă valoarea de întrebuințare depinde de context. Hai să luăm un mare pianist și să facă un piure, valoare lui ca pianist nu scade când intră în bucătărie, însă, probabil, în comparație cu orice alt bucătar va fi lamentabil. Aceasta este diferența, sistemul vestic te valorifică mai mult, decât cel de la noi. Nu poți să ai salariu de acolo și munca de aici.
D.D.: De ce nu ați continuat în Franța să implementați diverse proiecte și ați ales să veniți acasă?
L.M.: Rădăcinile erau prea adânci – familia era aici, investisem prea mult în România, aveam prea mult de pierdut. „Școala te învață să gândești, angajatorul te vrea acționând din primul moment”
D.D.: Cum este sistemul de cercetare și aplicare din Franța față de sistemul din România?
L.M.: Bine organizat, eficient și cu un final mult mai productiv. Aș dori să fac o observație, anume dacă sistemul de educație din Franța ar fi grefat în România și reciproc lucrurile nu ar merge. El e foarte potrivit cu economia pe care o deservește. În condițiile în care numărul de locuri la diferite specializări corespunde cu așteptările pieței muncii, angajatorii trebuie să se implice în procesul de formare. Școala te învață să gândești, angajatorul te vrea acționând din primul moment. Ar trebui și el să-i ajute pe viitori absolvenți, încă din faza studenției, să se obișnuiască și cu cerințele lui. Noi nu putem să îi pregătim pe studenți numai pentru ce vor angajatori în primii cinci ani, după care se pot debarasa de ei. O carieră durează 45-50 de ani şi pentru asta te pregătește școala. Depinde și de tine să te formezi continuu în această perioadă. Este imposibil să faci o carieră de succes numai cu ce ai învățat în școală, dar se pun bazele unei cariere de 45-50 de ani pe care trebuie să o reîmprospătezi, așa cum uzi florile.
D.D: Ce vă motivează să continuați lucrurile și să vă atingeți scopul dorit?
L.M.: Nu știu, mă întreb și eu câteodată. În momentul în care ajung la răscruce și rezultatele nu sunt cele pe care le aștept, atunci mă întreb de ce aș continua și atunci când nu găsesc răspunsul cel puțin continui din inerție.
D.D.: Dar ce v-a motivat să concepeți un astfel de proiect precum este INCESA?
L.M.: Convingerea că poate o să fie util și aici, convingerea că cercetarea aplicativă poate să ajute la creșterea industriei românești și competitivității economice.
D.D.: Care sunt obiectivele proiectului INCESA?
L.M.: INCESA a fost gândit și acționeză cu aparent succes, ca furnizor de soluții pentru mediu socio-economic. Când cineva are o problemă, poate veni aici și poate căuta soluții împreună cu noi, nu e neapărat să o găsească, nu e neapărat vorba despre livrarea unei soluții predefinite. Ne trimite o documentație, noi ne gândim și încercăm să servim o soluție. Însă nu despre asta este vorba, ci despre dezvoltarea partenerială a soluțiilor. Beneficiarul împreună cu cine crede de cuviință intră într-un parteneriat cu noi încercând să-i oferim cea mai bună soluție. Nu cea mai comodă, nu pe cea pe care o avem disponibilă imediat, nu cea care ne implică pe noi cel mai mult. La un moment dat, pentru unii dintre noi e ciudat să-i ceară altui coleg să facă ceea ce și el crede că poate, dar poate acel alt coleg poate mai bine decât tine și poate că beneficiarul tău merită o soluție mai bună decât poți să-i dai tu.
D.D.: Ce provocări au apărut pe parcursul implementării proiectului?
L.M.: La noi pornești un proiect și după puțin timp te trezești cu jumătate din efectiv sau chiar singur. De ce? Pentru că ceilalți și-au găsit alte alternative. Renunțăm prea ușor, astea e cea mai mare provocare. Avem volubilitatea să începem lucruri, chiar dacă știm că nu le terminăm.„Nu poți să cumperi după 40 de zile, pentru ceea ce trebuie să livrezi în 30 zile”
D.D.: Aţi avut momente în care aprecierea nu a fost la nivelul așteptat? Când? Ce s-a întâmplat?
L.M.: Întotdeauna îmi doresc mai mult decât pot să fac și câteodată în mod nedrept am aceleași așteptări și de la colaboratorii mei. Acesta este motivul pentru care de multe ori uit să îi laud, dar faptul că nu îi critic este cea mai mare dovadă de apreciere. Probabil că vreau prea mult în raport cu ceea ce putem acum în Romania. Aș vrea ca echipele noastre de cercetare să joace la același nivel ca și cele vestice. Evident că atunci când nu ai același buget, aceleași mijloace, aceleași legături nu ai cum să ajungi aceleaşi performanțe.
D.D: Cât de greu v-a fost să implementați acest proiect?
L.M.: O dată lucrurile făcute, nu mai pare atât de complicat. Totuși la început era complicat, pentru că toate lucrurile erau atipice, pentru că era o încercare de a acționa din mediul bugetar în concurență cu firmele private. Un exemplu simplu în condițile pentru care furnizarea unei soluții, beneficiarul are alternativă fie una două, trei private, fie INCESA din simplul fapt că ai un termen de livrare de 30 zile, iar tu, pentru achiziţionarea celor necesare trebuie să petreci 40 de zile, te pune în dificultate. Nu poți să cumperi după 40 de zile, pentru ceea ce trebuie să livrezi în 30 zile. Regulile sectorului bugetar câteodată sunt constrângătoare și îți reduc competivitatatea economică, dar n-ai încotro trebuie să joci așa.
D.D.: De ce are nevoie un proiect pentru avea rezultatele dorite?
L.M.: De multă inspirație și de determinare ambelor părți de a surmonta dificultățile pe parcurs, să nu se dea la o parte în momentul când apar constrângeri şi de a nu adopta celebrul „nu este posibl”, urmat de și mai celebru „merge și așa”.
D.D.: Cum beneficiază studenții de acest proiecte?
L.M.: Mai mult decât workshopuri, studenții sunt bineveniți ca persoane de execuție în cadrul proiectului. Asta înseamnă că ei își practică meseria împreună cu profesorii lor. Există și program, deocamdată unul, dar cred că el va fi extins, este un program dedicat lor, Proelit. Îi antrenăm pentru a-și practica meseria și ulterior îi ajutăm să o facă în beneficiul companiilor sau în interesul Universității.
D.D.: Ce proiecte de cercetare urmează la INCESA?
L.M.: Un alt proiect unic în România, de fapt singurul centru din Europa, este Centrul de Resurse și Angajament dezvoltat împreună cu Ford, care pune bazele antreprenoriatului social în regiunea noastră. Știința studenților în slujba comunității, mergând de la After School, la reciclarea uleiului și producerea de săpun, mijloace de transport ecologic Go Bike, Kinetoterapie, Human for human, și multe altele. Şi acesta este numai un început pentru că sunt primii doi ani dintr-un ciclu de patru, care, dacă vor fi de succes, vor mai atrage alți patru ani, și astfel am beneficia de o finanțare internaţională, susținută de Fundația Ford şi pe care am pus-o la dispoziția studenților, iar studenții, mai temători la început, mai binișor în anul II și, sper, și mai bine în anul III și IV au învățat cum să le folosească.