Autor: Elena- Lucia Pîrvu (Jurnalism I, Pro-educație, Pro-media, Universitatea din Craiova. ROSE – Sprijin pentru Studenți)
Mentor: Karina Anica (Jurnalism, II)
Este duminică, 15 noiembrie. Zi de toamnă târzie, cu frig și cer înnorat. Am mers cu inima strânsă spre cimitirul din satul Florești, unde-și află veșnicia persoane dragi mie: bunici, unchi, mătuși, fini și profesori.
Imediat ce trec de statuia poetului Mihai Eminescu, așezată pe un deal, mă apropii de porțile mari și negre ce deschid drumul spre eternitate, spre cimitir, situat la poalele celuilalt deal. Aici a fost cândva o pădure ce mărginea așa-zisul Lac al lui Eminescu. În partea stângă, într-o tăcere solemnă zac crucile de jurământ, verzi, negre sau maro, unele acoperite cu tablă, altele nu. În dreapta, se înalță crucea mare, albă, de marmură rece ce are imortalizat chipul primului student ucis la București în Revoluția de la 1989, Bădoi Vinerian. Mai departe, străjuieşte biserica cea mare, sfințită în anul 2011, și biserica cea mică în care intram cu smerenie și încredere când eram copilă, ctitorie a lui Matei Bălcescu, fratele lui Nicolae Bălcescu. Bisericuța este încojurată de sute de cruci, care mai de care mai mari, mai fastuoase, de marmură albă sau neagră, ce poartă imprimate chipurile celor ce vor muri sau au murit. Ici- colo mai vezi câte o cruce de piatră a unui mormânt uitat. Caut drumul cel mai scurt ca să ajung la mormântul bunicii mele și al unchiului meu. Mă orientez, ca de obicei, după stejarul cel bătrân și înalt la umbra căruia cei doi își duc somnul de veci. Trec pe lângă crucea unui fin, a unei mătuși, a domnului învățător Vivică și ajung și la locul reîntâlnirii spirituale cu cei dragi. Aprind candela cea roșie în formă de cruce și o așez pe mormântul proaspăt. Mă gândesc cu drag la ei. Îmi amintesc de privirea blândă, caldă a bunicii și râsul zgomotos al unchiului meu. Brusc, liniștea este tulburată de plânsul zgomotos al unei mame ce-și jelește fiul, răpus mult prea devreme de un nemilos cancer la rinichi.
Întristată, mă întorc la mașină, mai privesc încă o dată tabloul pustiu al cimitirului și plec.