,,Devenisem pentru câteva clipe stăpânul acelui univers”

Autor: Patrisia Lisovski (Jurnalism, I)

Mentor: Andrada Betej (Jurnalism, II)

Aveam câțiva anișori, iar mama m-a luat de mână și mi-a promis că-mi va arăta un loc de vis, nemaiîntâlnit în ținuturile gorjenești. După ce am cumpărat bilete am urcat cu emoție spre ceea ce avea să-mi farmece privirea.

M-a întâmpinat o sală mare, luminoasă, cu ferestre mari. La intrare o ușă din lemn masiv, cu geamuri mari. Am pășit încet, cu atenție, ca nu cumva să strivesc ceva din acel luciu al marmurei, care din loc în loc configura câte o stea sau un diamant. De jur împrejur erau bănci, frumos sculptate, cu ornamente mici, dar picioarele lor aminteau de labele fioroase ale unui leu ce stă la pândă. Nu mai erau acele scaune, murdare,așezate ca la teatru, ce te forțau să dai la o parte câțiva oameni pentru a-ți face loc. În mijloc se arătau fastuoase mese, tot din lemn masiv,lăcuite cu grijă, care aveau desenate pătrățele albe și negre, pentru ca bietul călător să se poată relaxa la o partidă de șah sau de table.

Privirea apoi mi s-a îndreptat spre înălțimile tavanului, atipice în acea perioadă, cu tot felul de ornamente, parcă din timpul romanilor. Acestea erau sprijinite la colțuri de niște coloane imense, tivite de cercuri,când mai groase, când mai subțiri.Pereții erau de un alb imaculat, iar spre răsărit aveau încorporate două ferestre imense, rotunde, ce-ți permiteau să vezi călătorii mișunând dintr-o parte în alta, dar și trenurile ce soseau. Parcă te aflai într-un terminal. Eu, un mic copil devenisem pentru câteva clipe stăpânul acelui univers.

M-am întors peste ani, dar nimic din ceea ce văzusem odinioară nu mai era. Am găsit aceeași sală mare, luminoasă, dar rece, cu ferestre murdare, pline de păianjeni, mărginite de niște giurgiuvele vopsite cu un vișiniu strident, cu mese scrijelite și murdare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.