Studenţii craioveni, contra sesiunii online

Autor: Bianca Georgiana Pîrjol (Jurnalism, I, Pro-educație, Pro-media, Universitatea din Craiova. ROSE – Sprijin pentru Studenți)

Mentor: Andrada Betej ( Jurnalism, II)

Din martie 2020 Univesitatea din Craiova îşidesfăşoară cursurile online. O mare parte din studenţi s-a putut bucura de participarea fizică la cursuri, mai puţin bobocii, cei care au fost admişi la facultate în octombrie 2020. După un semestru de cursuri online este timpul sesiunii. Susţinerea examenelor în noul format este o provocare atât pentru profesori, cât şi pentru studenţi.

Ce părere au bobocii Universității din Craiova despre sesiunea online?

Majoritatea studenţilor cu care am stat de vorbă sunt contra sesiunii online și își doresc participarea fizică la cursuri începând cu al doilea semestru al anului universitar.

Cătălin Florescu (Facultatea de Economie şi Administrare a Afacerilor, Universitatea din Craiova, anul I) preferă examenele fizice, susţinute cu profesorul de faţă: „Sesiunea online mă sperie foarte tare. Deși nu am mai participat la un examen de acest gen, sunt de părere că este mult mai ușor să susții un examen/test într-o sală de curs, cu profesorul de față în caz de anumite nelămuriri, decât să completezi niște chestionare online.”

Sebastian Voicu, boboc la Facultatea de Automatică și Calculatoare, Universitatea din Craiova spune că sesiunea online oferă posibilitate foarte mare de copiere. Acest lucru l-ar ajuta inclusiv pe el, însă, ierarhia de oferire a burselor va fi afectată.

Viața  de student s-a schimbat total o dată cu luna martie a anului 2020. Studenților le lipsește mersul la facultate. Majoritatea timpului îl petrec în faţa calculatorului, iar ieşirile în oraş sunt destul de rare. Acum tehnologia ne ajută să ne continuăm activitatea. Totul s-a mutat în mediul online şi este o provocare pentru noi toţi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *