Ce mai citesc studenții? Cărți care ne urmăresc din copilărie, cărți care ne învață ce să facem cu banii, cărți despre noi și despre ceilalți. Studentele Karina, Raluca, Marina și Andrada ne fac câteva recomandări.
Karina Anica (Jurnalism, II) ne recomandă cartea Arta subtilă a disperării de Mark Manson, autorul bestsellerului Arta subtilă a nepăsării, care i-a plăcut la fel de mult. Ea ne spune că este o carte despre speranță. Un principal aspect pe care a atras-o este limbajul simplu și aplicat al autorului. Când spune ,,aplicat” se referă la faptul că toată acțiunea este concentrată pe exemple științifice care te fac să înțelegi cumva procesele psihologice. Sunt explicate nenumărate situații care implică diferite persoane, și subtil îți oferă lecții de viață pe care le poți aplica pentru tine.
Raluca-Maria Nedelea (Jurnalism, III) ne recomandă romanul Zmeura de câmpie de Mircea Nedelciu, cartea care a fascinat-o încă din liceu. Un aspect care ea plăcut au fost poveștile celor trei copii. Cum fiecare vrea să-și evidențieze povestea de viață și încep să își caute originile. Capitolele sunt numerotate cu litere și fiecare corespunde unui cuvânt: A de la arc, Z de la zaț. Probabil cel mai interesant aspect la carte este tema: raportul dintre memorie si adevar, neputința de ați recupera trecutul autentic. Încă o carte care o recomandă Raluca este Tată bogat, Tată sărac de Robert Kiyosaki. Care îți vorbește despre educația financiară pe care cred că trebuie să o știm toți în ziua de azi. Iar asta a ajutat-o foarte mult pe Raluca să își gestioneze salariul.
Marina Andrei (Jurnalism, III) ne recomandă cartea Prichindel de Jules Verne, care ar fi cartea ei preferată, cartea copilăriei. Aceasta urmărește povestea unui copil orfan, Prichindel, care după multă muncă și ambiție reușește să pună pe picioare un magazin de marionete. A avut de parcurs un drum anevoios și a fost pus în diferite situații, dar nu a renunțat niciodată. La final, nu uită și chiar ajută persoanele care i-au fost alături când îi era mai greu. În ciuda faptului că ajunsese „bogat”, Princhindel nu uită de visul lui din copilărie, pe care vrea să și-l îndeplinească. Alte cărți pe care le recomandă Marina, ar fi Invitație la vals de Mihail Drumes ,Trei femei de Lisa Taddeo și volumele din Jurnal Intim de Marin Preda.
Andrada Giubega (Jurnalism, III) ne recomandă Ciuma de Albert Camus. Ea ne spune mai mult de aspectele actuale, de pandemie și de problemele din ultimii ani. Pentru cine e interesat să afle și să cunoască un alt punct de vedere, dintr-un alt unghi, merită să citească cartea.