Profesia ta față cu realitatea

Câți dintre noi nu ne-am așezat măcar o dată de-o parte și nu ne-am întrebat: ,, Oare îmi place ceea ce fac?Mă reprezintă? Dacă nu aș fi ceea ce sunt, ce aș vrea să fiu?  

Potrivit unui studiu postat de eJobs, cea mai mare platforma de recrutare online din România, doar 39% din angajații români sunt mulțumiți de situația lor profesională, în timp ce 41% sunt indiferenți, iar restul de 20%, majoritatea tineri cu varsta sub 25 de ani, se declara nemultumiti.  

Impulsionată de gânduri, dar și de statistici, am pornit în căutarea unor răspunsuri, așa că am intervievat câteva persoane, din mai multe domenii de activitate. Le-am aplicat aceleași întrebări, iar răspunsurile au fost în cea mai mare parte așa cum m-am așteptat. Persoanele intervievate sunt: 

Adriana Trușcă
Adriana Trușcă , profesor pentru învățământul primar la Școala Gimnazială Poiana; 
Daniela Stăncioi, profesor pentru învățământul primar la Colegiul Național ,,Tudor Vladimirescu”,din Târgu-Jiu; 
Ovidiu Stăncioi , asistent medical comunitar la Primăria Municipiului Târgu-Jiu; 

Gheorghe  Călinoiu, polițist în rezervă;

Maria Pârvu , fostă învățătoare la Școala Gimnazială Florești, Gorj. 

Cum se derulează/ se derula o zi din viața dumneavoastră profesională? 

Adriana Trușcă( învățătoare): Viața  de dascăl, aparent la îndemâna oricui, implică eforturi  susținute, mai exact, tot timpul trebuie să verifici , să vii cu ceva nou, cu ceva atractiv, și pentru asta trebuie să cauți, să creezi materiale.Prin urmare, o zi de muncă din viața unui învățător nu se încheie după cele 4, 5 ore,petrecute la școală, ci după 8,9 ore, poate și mai mult. 

Maria  Pârvu( fostă învățătoare) : Mereu purtam cu mine auxiliare, caiete ale elevilor, materiale pentru programele artistice. În multe zile mă simțeam epuizată, dar dragostea pentru copii și conștiința devoratoare mă impulsionau, îmi dădeau putere să merg mai departe. 

Daniela Stăncioi( învățătoare) : Fiecare zi o încep cu zâmbetul pe buze. Unul dintre motivele care m-au determinat să-mi aleg această profesie este faptul că mereu apare ceva nou, nicio zi nu e identică alteia, mereu apare ceva care mă surprinde. Lucrez efectiv cu elevii mei până în jurul orei 12, apoi mă ocup de treburile casnice. Spre seară, îmi pregătesc materialele pentru ziua următoare de lucru. Încerc să aduc mereu  ceva nou în fața elevilor mei, pentru a evita rutina.   

Ovidiu Stăncioi( asistent medical) : Activitatea mea zilnică presupune contactul direct cu persoane vulnerabile din comunitate (cu probleme medico-sociale, copii, gravide, lăuze, cu risc de excluziune socială, persoane peste 65 de ani, bolnavi cronici, sau care necesită îngrijiri paliative). Rolul meu este acela de a monitoriza aceste categorii de persoane și de a le facilita accesul la asistență medicală. În contextul actual, al pandemiei de Covid 19, alături de mulți colegi, acord sprijin DSP GORJ, în scopul efectuării anchetelor epidemiologice ale persoanelor infectate cu temutul virus.  

Gheorghe Călinoiu( polițist în rezervă): (cu o oarecare reținere)  Fiecare zi era unică Nu  știam ce mă așteaptă. Privesc cu o oarecare invidie la polițiștii de astăzi care au ziua de lucru de 8 ore. Eu nu aveam zi, lucram zi și noapte. Cum apărea vreun accident, vreo tâlhărie,  eram chemat numaidecât la secție și nu plecam până nu raportam ceva în legătură cu respectivul caz. 

Ce satisfacții vă aduce/ v-a adus profesia pe care o practicați/ați practicat-o? 

Adriana Trușcă( învățătoare) : Satisfacții există, unele mai mici altele mai mari. Ele apar, în general, în momentul în care am certitudinea că elevul acela mititel a înțeles ceea ce am predat, când îi văd fața luminoasă, liniștită, plină de dragoste și de respect. 

Maria Pârvu( fostă învățătoare): Satisfacții au existat și există. Crește inima-n mine când îmi văd elevii de ieri profesori, ingineri, ofițeri, când văd că nu m-au uitat. Unii dintre ei mi-au trimis până de curând, în fiecare an, de 1 și 8 martie, felicitări, mărțișoare. Ce poate fi mai frumos decât asta pentru un dascăl? Asta purtăm cu noi, recunoștința foștilor elevi, și cred că ea îmi oferă și acum o fericire de nedescris. 

Daniela Stăncioi( învățătoare) :Satisfacția apare de fiecare dată când un elev are un progres față de ziua precedentă.  

Ovidiu Stăncioi( asistent medical) : Am satisfacția că zilnic pot ajuta persoane aflate în dificultate.  

Gheorghe Călinoiu( polițist în rezervă) : Satisfacțiile au fost, cu siguranță. Mă bucuram de fiecare dată când prindeam făptașul, când rezolvam cazul. 

Dacă ar fi să vă alegeți o altă profesie, care ar fi aceasta? 

Adriana Trușcă( învățătoare) : În ultimii ani mi-am găsit o nouă pasiune-agricultura. Îmi place să îngrijesc plantele, pomii, și de aceea cred că mi s-ar potrivi și meseria de inginer horticol. 

Maria Pârvu( fostă învățătoare): Nu mă văd făcând altceva,deși meseria mi-a fost aleasă de tatăl meu(eu voiam să devin fochistă, la o fabrică de sticlă, pentru că aveam pe lângă mine un model). Se pare că taica mi-a citit aptitudinile. În schimb, cred că, dacă m-aș întoarce în timp, n-aș renunța la celălalt talent al meu, cântatul. Am fost înzestrată cu o voce extraordinară,cu un simț muzical excepțional, dar n-am știut cum să-mi exploatez aceste daruri. Mi s-a propus la un moment dat să merg la un ansamblu artistic din București, dar am refuzat. Am considerat atunci că nu pot și cânta, și profesa ca învățător. Cu alte cuvinte, dacă aș mai avea 20 de ani, cu siguranță, aș urma și cealaltă latură, cea artistică. 

Gheorghe Călinoiu( polițist în rezervă) :E prea târziu să mă gândesc la altceva! De fapt n-am îndrăznit să mă gândesc la asta. Pe vremea mea meseria era aleasă de părinți, copilul nu prea avea vreun drept la replică. Dar cred că nu m-aș mai face polițist. Eram mereu înjosiți de superiori. La un moment dat, în timpul unei discuții mai aprinse cu un superior, chiar am vrut să plec, dar am avut noroc cu un coleg care a reușit să mă calmeze și să-mi arate că nu aceasta era soluția.Viața de polițist implica prea multe restricții, prea multă supunere. Nu aș mai putea suporta umilirea! 

Corespunde ceea ce faceți cu așteptările? În ce măsură? 

Daniela Stăncioi( învățătoare) : Da, pot spune că am privilegiul de a face ceea ce-mi place. De mică mi-am dorit această profesie. Deseori, am ocazia să mă implic și să-i implic și pe elevii mei în proiecte extrașcolare care aduc un plus de valoare activității noastre  

Ovidiu Stăncioi( asistent comunitar): Așteptările mele ar putea fi materializate, dacă am primi suport material din partea angajatorului. Toate materialele de lucru (glucometru, tensiometru, pulsoximetru, termometru, cântar, trusă de prim ajutor și altele) le-am cumpărat din fonduri personale.  

Dacă românii sunt sau nu mulțumiți de profesia lor rămâne un subiect în dezbatere. Ideal ar fi să ne cunoaștem valorile, abilitățile ce ne reprezintă și în funcție de acestea să ne alegem drumul în viață, profesia. O vom face? Rămâne de văzut! 

Tagged

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *