„I-am ras sprâncenele unei tipe. Ne-a făcut-o și ea apoi.” -interviu cu Doi Degeaba

Probabil mulţi au auzit de canalul de Youtube, Doi Degeaba. Concret, acesta este un vlog animat de enterteinment, care prezintă cele mai întâlnite și mai comice situaţii din viaţa unui student.

DoiDegeaba a fost creat în urmă cu doi ani şi îi are în prim-plan pe Orlando Degeaba şi Inocențiu Kantialau, doi studenţi ai unui cămin din România, care trec printr-o mulţime de întâmplări amuzante. Inițiatorii proiectului nu vor să-şi dezvăluie identitatea, dar recunosc că „sunt exact ca personajele din serial”.

 

 

Teodora Argint: Aşa cum scrie şi pe pagina voastră de facebook (Doi Degeaba), serialul este „o ilustrare necenzurată a vieţii de student”. De unde această idee?

DoiDegeaba: Păi suntem studenți, locuim într-un cămin studențesc și avem o viață foarte pestriță. Și, cum ne pricepem la desen si animație, ne-am gândit să arătăm ce facem noi prin cămin.

T.A: Cum aţi ales numele „DoiDegeaba”?

DD: La un pahar de bere …de fapt, mai multe. (râde) Ne-am dat seama că noi, studenţii, suntem văzuți ca niște degeaba. Orlando zicea că suntem doi, iar Inocențiu a zis că suntem degeaba, and that’s DoiDegeaba.

T.A: Aţi zis mai devreme că aveţi o viaţă „foarte pestriţă”. Spuneţi-mi, cum sunt Orlando şi Inocențiu în viaţa reală? Sunt, în mare parte, exact ca personajele create?

DD: Sunt exact ca personajele din serial. Din păcate sau din fericire, nu știu cum să o luăm.

T.A: Înseamnă că şi în viaţa reală aţi trecut prin majoritatea situaţiilor din serial (aşa cum aţi mai spus şi într-un Q&A). Puteţi da câteva exemple de astfel de întâmplări?

DD: Da, pe majoritatea dintre ele le-am pățit in viața reală. Primul care îmi vine in minte este episodul 2, în care i-am ras sprâncenele unei tipe. Dar tipa știa de glumă, așa că nu au fost probleme. Ne-a făcut-o şi ea, apoi. (râde)

T.A: Cum s-ar zice, a fost ochi pentru ochi şi sprânceană pentru sprânceană. :))

Când scrieţi scenariile, care dintre voi vine mai mult cu ideile? Adică sunteţi mai mereu de acord sau există şi divergenţe?

DD: Nu există divergențe deloc. Ne completăm perfect cu scenariile.

T.A: Difuzaţi câte un episod pe săptămână. Cum vă împărţiţi între serial şi viaţa personală?

DD: Foarte greu, pentru că avem programul foarte încărcat, dar avem cei mai minunați fani așa că nu ne lăsăm.

T.A: Frumos spus! Care este episodul vostru preferat? Sau la care dintre ele aţi râs cel mai mult când aţi scris scenariul?

DD: Avem multe episoade preferate, dar unul din ele este Episodul 19 din primul sezon, cel cu Budapesta. Am râs o noapte întreagă când am făcut scenariul.

T.A: Cum decurge partea tehnică? Durează mult ca un episod să capete forma finală?

DD: Lucrăm pe un PC vechi de 10 ani, astfel, crearea unui episod ţine, în medie, 4 zile.

T.A: Cu toată munca depusă, reuşiţi să câştigaţi destul, măcar cât să vă acopere costurile pentru difuzare?

DD: Ne ajunge atât cât să ne cumpărăm câteva beri şi câteva pizza.

T.A: Unul dintre episoadele care se află în topul vizualizărilor este „Când te baţi în cămin”. Are peste 10.000 de view-uri. Asta este o dovadă că cei mai mulţi urmăritori ai voștri sunt studenţi?

DD: Categoria de vârstă care ne urmărește cel mai mult este între 18 si 25 de ani, apoi între 25 si 35, și apoi, între 13 si 18. Deci da, studenții si foștii studenți ne urmăresc cel mai mult.

T.A: Cum i-aţi descrie pe Orlando şi pe Inocențiu în câte 5 cuvinte pentru fiecare?

DD: Orlando: aventuros, distractiv, regele petrecerii, sufletist, neastâmpărat.

Inocențiu: seducător, inteligent, descurcăreț, cool, relaxat.

T.A: Ce planuri aveți pentru viitorul serialului? V-aţi gândit să-l transformaţi într-o afacere mai mare?

DD: Ne-am gândit şi la asta, dar România nu este, încă, pregătită pentru așa ceva. Mai avem puțin de aşteptat ca oamenii din televiziune să descopere ce tip de conținut se difuzează în 2017. În afară (n.red: în străinătate), seriale de desene, precum Simpsons sau Family Guy se difuzează de zeci de ani, iar la noi, posturile TV refuză un astfel de conținut, fiindcă sunt la conducere oameni de pe vremea comunismului. La noi încă sunt la modă emisiuni gen „Capatos”, ,,Ochii din umbră“ și „Trăzniții” (râde)

T.A: Cum aţi ales celelalte personaje din serial? (Pe Bruzli, pe celelalte fete, pe iubita lui Inocențiu și alții)

DD: Toate personajele sunt prieteni si cunoștințe de-ale noastre. Sau fraţi, cum este fratele lui Orlando.

T.A: Care sunt cele mai neplăcute şi cele mai funny amintiri din facultate? Fiindcă sunt convinsă că aveţi multe.

DD: Neplăcute sunt doar examenele. În rest, totul e foarte misto, de la săptămâni întregi în care nu avem ce mânca-doar pâine cu pateu sau zacuscă-, până la cele mai mişto chefuri. Cea mai funny amintire e cum s-au cunoscut Orlando cu Inocențiu, dar asta păstrăm secret, încă.

T.A: Cred că mulţi studenţi se regăsesc în cele de mai sus.

Şi o ultimă întrebare: Aveţi un motto după care să vă ghidaţi?

DD: Life should not be a journey to the grave, with the intention of arriving safely in a pretty and well preserved body, but rather to skid in broadside in a cloud of smoke, throughly used up, totally worn out, with a beer in one hand and a latte in the other, and loudly proclaiming Woohoo, what a Ride!!!

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *