Când porumbeii îți sunt prieteni mai buni decât toți ceilalți oameni

 

Această zi începe ca orice altă zi. Nikola Tesla se află în fața hotelului din New York, chiar lângă Bryant Park, un hotel ca oricare altul. Pe el îl poți recunoaște foarte ușor. Este domnul înalt, cu haină neagră, cu mânuși albe în mână, cu părul negru și cu ochi negri, aproape demonici  și care înconjoară clădirea de trei ori înainte să intre, parcă își numără pașii în tot acest timp. La recepție insistă să primească o cameră care să fie divizibilă cu trei și să aibă în fiecare dimineață optsprezece prosoape curate. Masa nu este lipsită de ciudațenii. Are obiceiul să șteargă farfuriile și tacâmurile cu șervețelele pe care le-a așezat cu atâta grijă, numărul teancului este întotdeauna același, optsprezece, iar pe masă are o formulă prin care își calculează volumul mâncării. În mână are mereu  un pahar de whiskey, iar dacă nu ești un angajat învățat cu aceste tabieturi, te simți jignit, pentru că îți trimite mâncarea înapoi. Acesta  crede că whiskey-ul îi prelungește viața și insistă că mâncarea are muște în ea, deși tu ești convins că nu este așa. Trebuie să fii calm pentru că adesea o să îl găsești leșinat în camera sa, chiar baricadat în timpul furtunilor și vorbește singur cu fulgerele.

Crezi că este cel mai mare nesimțit în viață. Îl vezi că fuge la baie să se spele pe mâini, în cazul în care își uită mânușile albe în cameră și nu poate să te salute în stilul său caracteristic, pe care nici un alt gentleman nu îl abordează, dar adevărul este că are o îngrozitoare fobie de microbi.  Nu suportă prezența feminină, are o fobie ciudată  legată de doamne, de perle și de multe alte nimicuri.  Vorbește singur de cele mai multe ori, pare că are o  ceartă cu sine și de multe ori este absent, vizualizează un nou obiect, numai de el știut. Te șochează atunci când îți spune că văd “niște limbi de foc care izbucnesc în jurul meu ” sau că “ sunt tot mai convins că am fost primul care a recepționat un mesaj de pe o alta planetă”, fie de pe Venus, fie de pe Marte. Pentru pasionații de paranormal, povestea vizinunii cu moartea mamei sale este adusă frecvent în discuție, dar faptul că simte moartea preaiubitei sale porumbițe este neașteptat: “ o priveam și am înțeles că o să moară, ochii ei au iradiat o lumină mai intensă decât tot ceea ce am reușit eu să produc cu cele mai puternice lămpi din laborator ”.

Doarme doar două ore pe zi, dar este foarte activ. Îl vezi că aduce porumbei în cameră, că își bea cafeaua, în fiecare dimineață în același loc, că citește câte o duzină de cărți, pe banca din parcul  în care hrănește porumbeii sau că face câte o plimbare, chiar dacă afară plouă de câteva ore. O anumită femelă porumbel, albă cu gri deschis la capetele aripilor, îl gasește în fiecare dimineață, oriunde s-ar duce sau  apare mai mereu la fereastra camerei sale.  Este atât de fericit când este înconjurat de aceste pasări și uită de lumea din jur. Este devastat când vede că un prieten înaripat nu mai este printre ei și face tot pentru aceștia; renunță chiar și la proiectele sale. O zi din viața acestuia pentru unii este atât de tristă, dar pentru el este tot ceea ce are nevoie.

 

  Bibliografie:

http://incredibilia.ro/un-geniu-chinuit-sapte-adevaruri-tragice-despre-nebunia-lui-nikola-tesla/

http://yo4px.blogspot.ro/2013/10/nikola-tesla-geniul-luminii-nikola.html

http://www.vopus.org/ro/gnoza-gnosticism/articole-interesante/interviu-cu-nikola-tesla.html

http://www.thechronicle.ro/science/barbatul-cu-o-voliera-in-inima/

http://www.ziare.com/magazin/inventii/nikola-tesla-existenta-misterioasa-a-unui-inventator-genial-nedreptatit-de-istorie-1107610

https://www.youtube.com/watch?v=BgCmotgySdU  ( Lost Frequencies & Netsky – Here With You)

http://www.scientia.ro/biografii/41-biografii-fizica/985-nicolas-nikola-tesla-viata-si-realizarile-stiintifice.html

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *