Candidații care s-au înscris la specializările Artele Spectacolului, Pedagogia Învățământului Primar și Preșcolar și Interpretate muzicală vor susține astăzi și mâine examenul de admitere.
La specializarea Artele Spectacolului (Actorie), prima probă a examenului va avea loc astăzi, la ora 16:00. Cea de-a doua se va ține mâine, 24 iulie, începând cu ora 10:00. Ambele se vor desfășura la Sala STUDIO Sf. Andrei, situată în cadrul Facultăţii de Agronomie, la sediul Departamentului de Arte.
Cei care doresc să ocupe un loc la Pedagogia Învățământului Primar și Preșcolar trebuie să se prezinte pentru interviu mâine, la ora 9:00, la sala 454. Sunt necesare legitimaţia de concurs şi cartea de identitate a candidatului.
Și viitorii studenți la Muzică trebuie să susțină probele de admitere. Sala în care se vor desfășura probele, pentru toate specializările, este Opera Română.
Pentru Interpretare muzicală – canto, etapa I, proba interpretativă va avea loc astăzi, de la ora 12:00, iar etapa II va fi pe 24 iulie la aceeași oră.
Cei de la Interpretare muzicală – instrumente susţin azi de la ora 11:00 prima etapă eliminatore. Maine, de la ora 11:00 vor trece prin etapa II care testează probele teoretice orale (auz muzical şi solfegiu la prima vedere).
Specializarea Pedagogie muzicală a început prima probă, în această dimineață, de la ora 9:00. Iar mâine, la aceeași oră, tot la Opera Română se va desfășura etapa II care testează probele teoretice orale (auz muzical şi solfegiu la prima vedere).
Claudia PREDILĂ