În Universitatea din Craiova pe parcursul acestui an s-au desfășurat numeroase evenimente și proiecte pentru studenți. Personaltități din toate colțurile lumii au trecut pragul Universității din Bănie, iar foşti absolvenţi au ales să revină în sălile de curs, dar nu în calitate de studenţi.
Conducerea Universității a primit, în martie, delegația ambasadorilor şi consulilor din Egipt, Sudan, Algeria, Maroc, Africa de Sud, Nigeria, Ghana. Tema principală a întâlnirii a fost dezvoltarea parteneriatelor cu Universitatea din Craiova, astfel, tinerii din Africa se vor putea înscrie la unul din programele oferite de UCV.
Evenimentul Zilele Thenicii Studențești, anul acesta, s-a desfășurat la Universitatea din Craiova
În perioada 14-17 mai, Universitatea a găzduit studenți de la Bucureşti, Cluj, Târgu Jiu, Sibiu, Suceava, Piteşti, care au participat, alături de studenţi din Craiova, la proiectul Zilele Tehnicii Studențești. Proiectul s-a bazat pe prezentări şi comunicări ştiinţifice, competiții între echipe de elevi sau studenți și a avut drept scop familiarizarea acestora cu tehnica de vârf.
Mircea Snegur, primul preşedinte al Republicii Moldova, împreună cu o delegație a Universității din Tiraspol, a făcut o a doua vizită la Universitatea din Craiova, pe 22 mai, în vederea punerii bazelor unui parteneriat între cele două instituții.
Fostul student, Bogdan Teacă a susținut o prezentare despre turbulențe
Bogdan Teacă, fost student al Universității din Craiova, actual cercetător și lector în Marea Britanie, a susținut o prezentare despre fizica plasmei, turbulențe, experimente și lucrări matematice în incinta centrului universitar. Le-a prezentat studenților craioveni una dintre lucrările lui pe care a făcut-o împreună cu colaboratorii săi, Chris Pringle și Ben McMillan.
În iunie s-a desfășurat proiectul „Student Antreprenor în cadrul Facultăților de Științe și Inginerie”, care și-a propus să crească numărul absolvenților de învățământ superior proveniți din medii defavorizate. Beneficiarii proiectului au fost 330 elevi de liceu, 440 studenți și 80 cadre didactice.
Iubitorii de știință, tehnică și robotizare au putut să își dea întâlnire, în holul central al universității, pe 27 septembrie, la „Noaptea cercetătorilor” – eveniment organizat cu scopul de a aduce știința cât mai aproape de public, dar și de a face cunoscut impactul cercetării și al științei asupra vieții cotidiene. Publicul larg a putut să ia parte la prezentări științifice de interes, iar cei mai mici au făcut cunoștință cu științele exacte printr-un mod deosebit.
Studenții au avut posibilitatea să-și aleagă jobul la care visează
La începutul lunii noiembrie în holul central s-a desfășurat târgul de joburi pentru studenții Facultății de Științe. La eveniment au participat peste 20 firme din Craiova care și-au prezentat ofertele de practică, internship și chiar de angajare. La târg au fost prezente firme ca Hella, Netrom, Ubisoft, Quest, BCR, Wuvam, Terra Blue, Syncron Soft, UniCredit Bank, Caphyon, Charisma, Continental, dar și altele.
În ultima lună a anului, a avut loc Târgul de Crăciun Winterland, care a ajuns la cea de-a IX-a ediție. Studenţii Facultății de Horticultură au realizat ornamente cu specific de iarnă, iar din banii vânzărilor acestora l-au adus pe Moș Crăciun în casa a doi copii din satul Izvoare, judetul Dolj, care au rămas fără părinți, fiind crescuți de o bunică, şi ea cu probleme de sănătate.
Sursă foto: https://www.ucv.ro/site/galerie/