Roxana Năstase, antreprenoare din Craiova, a trecut prin experiența autoizolării după ce a revenit în țară din Marea Britanie și caută să-și conducă afacerea prin furtuna pe care o traversăm cu toții. Deținătoarea francizei DAbo Döner din Craiova, Calea Unirii, ne povestește ce o motivează în această periodă, cum rezistă și cum își ocupă timpul.
DAbo Döner s-a implicat și cu donații, mergând pe motto-ul “NOI pentru VOI”. Pe tot parcursul perioadei de carantină, în fiecare duminică, persoanele ce patrulează străzile (jandarmerie, poliție, armată) au gratuit o pauză de masă caldă în semn de recunoștință.
Amelia Ionescu: Poți descrie puțin decursul lucrurilor? Cum și când ai ajuns înapoi în țară, ce situație ai găsit aici, cum s-au desfășurat lucrurile.
Roxana Năstase: Am ajuns în România sâmbătă, 14 martie. Aici se vorbea deja de două săptămâni de acest Covid-19, însă nu se instalase starea de urgență. Aceasta a început de luni, 16 martie, fapt ce a făcut ca întoarcerea mea în țară să nu fie așa de complicată. Am aterizat și am așteptat la rând pentru a ni se lua temperatura. Am completat niște formulare și mi s-au adresat întrebări precum: de unde vin, unde am stat și ce am făcut acolo etc. Nu mi s-a impus carantina cu forța. Mi s-a explicat situația, am fost rugată frumos să mă autoizolez 14 zile la domiciliu pentru binele tuturor și exact asta am și făcut. Am semnat pentru autoizolare și am mers direct acasă pentru 15 zile!
A.I.:Cum ai gestionat situația? Te-ai temut de ce avea să urmeze?
R.N.: Nu m-am speriat foarte tare pe atunci. Situația nu era câtuși de puțin așa înflorită, însă nici în prezent nu sunt speriată. Încerc să fiu atentă la igiena mâinilor, dezinfectez ca și înainte suprafețele, jucăriile copiilor etc. Cred că cel mai mult mă sperie efectul pe care îl va avea această carantină asupra tuturor din alte puncte de vedere, în afara celor de sănătate. Economic, la mine merge bine. Dar… sunt cam umflate știrile. Eu nu cred în totalitate în această pandemie. E într-adevăr trist, dar s-a făcut tam-tam mult mai mult decât era necesar.
A.I.: Poți descrie puțin diferența de situație, de atitudine dintre români și londonezi, în plină pandemie?
R.N.: Aici nu prea pot face o comparație, deoarece când am plecat eu, acolo abia începea să se vorbească despre asta. Când au aflat și ei, au golit rafturile de dezinfectante de case și mâini exact ca peste tot (deci, în niciun caz nu fac doar românii asta). În caz de pandemie, oamenii cred că intră în modul „supraviețuire” și toți se comportă la fel. Am vorbit cu prietene rămase în Londra în perioada aceea, am aflat că ulterior și ei au dat iama în magazine și au cumpărat alimente cât cuprinde, chestii „rezistente” ca să zic așa.
A.I.: Consideri că autoritățile și-au făcut treaba într-un mod exemplar?
R.N.: Da! De data asta, da! Mi se pare că la noi s-au pregătit totuși din timp, comparativ cu alte state. Poate greșesc, dar părerea mea este că au luat măsuri directe și lumea chiar a respectat. Cel puțin generația tânără a înțeles. Evident că orice pădure are uscăturile ei, există și un procent care nu respectă, dar unul mai micuț, iar asta este peste tot în lume. Și-au dat interesul și cumva a funcționat. Eu, de exemplu, în decursul celor 15 zile am fost sunată de către poliție de două ori pentru verificări și control.
„Timpul meu trece repede, mai ales când vin acasă și încep activitățile de mamă”.
A.I.: Comparabil cu alte țări, consideri că ar mai fi fost și alte metode de prevenire ce ar fi putut fi puse în practică în România? (privind siguranța, izolarea oamenilor în case, evitarea contactului cu alte persoane).
R.N.: Sincer, nu știu ce ar putea să mai facă. S-au dat foarte multe amenzi celor ce nu respectă, ce să le mai facă? Nu suntem o țară comunistă, nu pot să îi ia la bătaie, cum au făcut în alte țări. Ce nu susțin eu este decizia cu declarațiile. Cred că ar trebui să renunțe la această prostie de declarație pe care trebuie să o faci zilnic! Este o mare, mare aberație!
A.I.: Faptul că nu ne putem continua activitatea în parametrii normali este un lucru nemaiîntâlnit de această generație. Ce înseamnă pentru tine această izolare, pentru copiii tăi?
R.N.: Eu nu simt izolarea ca alții. Am un business care încă funcționează și sunt în fiecare zi acolo. Merg la marfă, mai interacționez cu livratorii de la platformele cu care colaborăm. Timpul meu trece repede, mai ales când vin acasă și încep activitățile de mamă. În schimb, pentru copii este foarte greu. Mai ales când ai niște copii foarte energici, dar asta este. Ne resemnăm și ne rugăm ca totul să se termine mai repede!
