Încă din luna ianuarie și până în acum, anul 2020 nu încetează să ne surprindă. Chiar dacă mai sunt aproximativ 4 luni până trecem în anul următor, oamenii au rămas deja cu o părere neplăcută și se așteaptă deja la mai rău. Inflația s-a schimbat foarte puțin de la previziunile din primăvară, deși s-au înregistrat schimbări semnificative ale factorilor care stau la baza prețurilor. Amploarea și durata pandemiei, precum și ale restricțiilor de deplasare a persoanelor care ar putea fi necesare în viitor rămân în mare parte necunoscute. Potrivit studiului Gallup, teama și nesiguranța se răspândesc însă în mod diferit în țările analizate. Am fost curioşi să vedem cum simt tinerii, bobocii şi studenţii, această schimbare bruscă a existenţei.
Maria Magdalena Radu: Ce impact a avut acest an asupra ta? Îmi poți spune câteva avantaje și dezavantaje?
Roxana Anamaria Dincă (Facultatea de Litere, specializarea Română-spaniolă, Universitatea din Craiova)
A fost și este un an diferit care ne-a surprins cu multe. O parte bună ar fi că am învățat să apreciez mai mult unele momente. Datorită situației, subiectele de la examenul de Bacalaureat au fost puțin mai ușoare în comparatie cu anii trecuți. Am luat bacul cu nota mare și am intrat la facultatea dorită. Dezavantajul la acest an a fost că nu am putut face banchetul de absolvire.
Alexandra-Mădalina Gavrilă (Facultatea de Litere, specializarea Jurnalism, Universitatea din Craiova)
A fost un an ciudat, a trecut neașteptat de repede. Totul a fost dat peste cap. S-au schimbat multe. Un avantaj pe care l-am avut în lunile pe care le-am stat acasă din cauza pandemiei a fost faptul că am petrecut foarte mult timp cu familia mea, ceea ce nu mai făcusem de mult timp, iar un dezavantaj ar fi faptul că nu ni s-a permis să mergem la facultate și să ne vedem cu prietenii/ colegii.
Beatrice Mihaela Mitroi(Facultatea de Științe Sociale, specializarea Filosofie, Universitatea din Craiova)
Anul acesta nu a fost prea bun pentru mine. Apariția virusului m-a afectat într-o oarecare măsură, dar m-a făcut și să-mi dau seama cât de importantă e viața și momentele petrecute cu cei dragi. Pot spune că un avantaj este că am devenit mult mai responsabilă. Am avut în plan să mă angajez, dar cu situația asta, patronii se gândesc cum să dea afară cât mai mult personal.
Elena Ana Maria Suciu (Școala Postliceală Sanitară „Charles Laugier”)
Nu pot spune ca am o părere proastă, dar nici una bună. Faptul că s-au întâmplat dezastre, atât în țara noastră cât și în toată lumea mă face să mă gândesc mai bine la viață, mă face să mă bucur de clipele pe care le credeam cândva plictisitoare. În zilele astea nu mai ești sigur că nu poate veni un cutremur sau poate chiar mai rău. Nimic nu mai e sigur cum credeai înainte.
Andra Iolanda Pătru (Facultatea de Moașe și Asistență Medicală, specializarea balneofiziokinetoterapie)
A fost destul de neproductiv. S-au întâmplat și lucruri bune, dar și rele.Cred că acest an a deschis ochii multor persoane care vedeau viața doar roz. Neștiind că va exista o carantină în luna martie, m-am apucat de școala de șoferi. M-a ținut pe loc și de la condus, dar și de la muncă. Lucram ca chelneriță. Chiar dacă lumea s-a dat peste cap, noi trebuie să începem să ne bucurăm de ceea ce avem, în loc să ne plângem de ceea ce ne lipsește. Din perspectiva acestui an, fiecare a rămas cu ceva bun sau mai puțin bun.