de Mario Ciuciulete
Cu toţii simţeam nevoia unei alinări, a unei fericiri venite de te miri unde, care să ne arate că valori cu care am crescut sunt încă valabile. A venit, în schimb, finalul nefericit. Un final preconizat de mulţi, dar nedorit de nimeni. Ştiinţa a căzut în Liga a II-a. A decăzut. A recăzut.
Toată suflarea fotbalistică deplânge situaţia în care se află ECHIPA NOASTRĂ. Unii sincer, alţii doar de ochii lumii. Acum nu mai contează. Cert e că trebuie să aşteptăm cel puţin un an pentru a vedea din nou spiritul oltenesc la treabă. Până atunci, ne putem bucura ascultându-i pe acei bătrânei care încă povestesc pe la colţurile blocurilor, între două partide de table, despre Minunea Blondă, Cami, Zoli şi vechea echipă a Craiovei, care aduna 50.000 de oameni la un loc, cu cinci ore înainte de începerea meciului.
Totuși, poate că e mai bine că am dispărut din prima ligă. Așa cum este înțeleasă performanța aici şi acum, Știința nu are cum să supraviețuiască. E vremea altora, a celor care se urcă pe mașini dacă se califică în Champions League, dacă bat vreo contracandidată la titlu, sau pur și simplu dacă înving. Pentru asta folosesc orice mijloc, indiferent de „terenul” pe care se joacă; excepția, din păcate, este cel de fotbal.
Dezamăgirea este imensă. Cu atât mai mult cu cat în urmă cu doi ani pierdeam în ultima etapă calificarea în Europa League. Sezonul următor începea cu mari pretenții în rândul nostru, însă se termina cu o salvare in extremis de la retrogradare. Acel sezon a fost doar un preambul al dezastrului din prezent.
Craiova este doar un episod. În realitate, fotbalul românesc moare încetul cu încetul grație Nașului și a Oracolului din Bălcești. Ne mai ramâne doar să sperăm că FC Brutăria Craiova va fi înlocuită cu vechea noastră „Craiova Maxima”.
