„Obținerea unei diplome nu îți asigură succesul în viață”

de Iulia Lăcriceanu şi Diana Zamfir

Prof. univ. dr. ing. Dumitru Topan, prorector al Universităţii din Craiova, a absolvit Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti” şi Facultatea de Electrotehnică, secţia Maşini şi Aparate electrice. A fost repartizat în învăţământul superior. A obţinut diploma de doctor-inginer, la Institutul Politehnic din Bucureşti, cu teza Contribuţii la analiza circuitelor electrice cu ajutorul variabilelor de stare. Activitatea profesională i-a fost răsplătită în numeroase rânduri. De pildă, în anii 1999 şi 2001, a primit Diploma de Onoare a Municipiului Craiova, pentru merite profesionale deosebite şi activitate susţinută în sprijinul comunităţii.

Prof. univ. dr. ing. Dumitru Topan ne-a mărturisit că este plăcut surprins de tema propusă de noi și că povesteşte pentru prima dată, într-un interviu, despre perioada studenţiei.

Iulia Lăcriceanu: Ce etapă ați prețuit mai mult, anii de liceu sau de facultate?
Dumitru Topan: Anii de facultate, clar. Pentru că liceul l-am făcut în „FrațiiBuzești”, unde atmosfera era mai rigidă și nu aveai libertatea de a studia atunci când credeai tu că este mai bine. Era un ritm de lucru infernal, dar păstrez totuși o amintire frumoasă a acestui liceu de prestigiu.

I.L.: V-a fost greu să vă descurcați cu banii, în perioada studenției?
D.T.: Nu mi-a fost greu pentru că am fost singur la părinți, am avut tot timpul bursă de merit, care era destul de consistentă. Chiar am reuşit să economisesc și am făcut o frumoasă excursie împreună cu ceilalți colegi ai mei, în Cehoslovacia.

Diana Zamfir: Universitatea de acum este cu mult diferită față de cea din perioada comunismului?
D.T.: A fost mai degrabă o perioadă a socialismului. Condițiile de studenție erau cu mult diferite față de cele de acum, din multe puncte de vedere. Când eu mi-am început studenția, în 1966, Universitatea din Craiova era la început și avea mai puțini studenți decât astăzi. De exemplu, la Facultatea de Electrotehnică, Secția de Mașini și Aparate electrice, unde am devenit student, au fost doar 60 de locuri. Acum, numărul de locuri depăşeşte 200.

I. L.: Când era mai frumoasă studenţia? Atunci sau acum?
D. T.: Studenția este o perioadă unică. Ea este frumoasă oricum, indiferent de contextul istoric în care se derulează. Asta datorită vârstei, între 18 și 23 de ani este o perioadă superbă din viața fiecăruia, datorită preocupărilor de student, a atmosferei. Acum este mai bine. Atunci nu exista o libertate de exprimare. Prezența era obligatorie, ceea ce din punct de vedere al pregătirii studentului nu era tocmai rău. Era o motivație puternică de studiu, întrucât, la sfârșitul studiilor se făcea o repartiție a studenților. Era o listă cu posturi și era afișată cu două zile înainte de data repartiției. Accesul la posturile respective se făcea în funcție de medie.

D. Z.: Ați avut un profesor, pe care l-ați considerat atunci un model?
D. T.: În mod sigur, au fost mai mulți dascăli pe care i-am apreciat. Nu aș vrea să supăr pe niciunul, dar consider că profesorul Ambrozie Cornel, cu care am parcurs disciplina „Măsurări tehnice”, a fost reprezentativ pentru postul profesoral, la acea vreme.

„..o întâmplare fericită a fost cu doi ani înainte de a absolvi…”

I. L. : Povestiți-ne o întâmplare memorabilă din perioada dvs de studenție!
D. T.: Este deja o perioadă foarte îndepărtată de zilele pe care le trăiesc astăzi. Consider că o întâmplare fericită a fost cu doi ani înainte de a absolvi, când am cunoscut-o pe soția mea, la unul din balurile organizate de Casa Studenților. Ne-am cunoscut la un bal de 8 Martie, și de atunci am rămas împreună.

D. Z.: De ce vă este cel mai dor din perioada aceea?
D. T.: În primul rând, de tinerețea pe care o aveam atunci. În al doilea rând, de faptul că nu aveam alte griji decât aceea de a mă pregăti, pentru că părinții mi-au asigurat toate condițiile, să zicem, la un nivel mediu.

D.Z.: Numiți o melodie care vă amintește de studenție.
D. T.: E greu să-mi amintesc. Oricum, în vremea aceea erau în vogă Tom Jones, Beatles. Acum ascult cu plăcere muzica din anii tinereții. Îmi place foarte mult ABBA și, în general, muzica mai melodioasă. Mai puțin electronizată.

I. L.: Cum obișnuiați să vă distrați ca student?
D. T.: Pe vremea aceea, nu existau nici calculatoare, nici televizoare, pentru informare sau amuzament, ca acum. Atunci distracția consta în mersul la teatru, la film și la Casa Studenților, unde erau seri dansante de două ori pe săptămână, pe care le frecventam. Eram mare amator de dans. Sunt și acum, dar nu mai am performanțele de atunci.

D. Z.: Ce alte preocupări mai aveați?
D. T.: Făceam mult sport. Am practicat baschet, până în anul II de facultate, la nivel mediu. Pe vremea aceea nu apăruse moda gigantismului, care acum îi exclude pe cei care au sub 1,90 m. Jucam și fotbal, ca amator, evident, din plăcerea mișcării.

„Am încercat să-i înțeleg, să le înțeleg copilăriile”

I. L.: Cum îi vedeți pe studenții din ziua de astăzi?
D. T.: Studenții sunt extrem de interesanți și am avut relații cordiale cu ei întotdeauna. Am încercat să-i înțeleg, să le înțeleg copilăriile lor câteodată, chiar și micile acte de indisciplină. M-am simțit dator să îi educ din postura unui prieten mai mare. Am impresia că motivația lor pentru studiu este alta. Studenții au acum alte opțiuni decât aceea de a studia și de a încheia cu o diplomă. Ei au modele în societate care le arată că această diplomă nu este neapărat, cheia succesului. Pe de altă parte, mulți studenți încearcă să obțină anumite venituri din activități colaterale.