Studenții- mulțumiți sau nu de alegerile lor

Au ales bine sau nu? Au ales ei sau au ales alții pentru ei?

Acum ceva timp i-am luat la întrebări pe câțiva studenți ai Universității craiovene. Să vedem dacă se bucură sau regretă opțiunea făcută în privința facultății alese.

 

confuzhappy-peace-smiley-face

Luiza Roșu- Facultatea de Drept, Drept, II

De ce te-ai înscris la această facultate?

Pentru că asta mi-am dorit din momentul în care am început să disting anumite lucruri și să îmi dau seama că e ceea ce vreau. Nu m-a îndrumat nimeni, a fost doar alegerea mea. Ajunsesem la vârsta la care puteam să disting binele de rău cât de cât și să decid singură pentru mine.

Ești mulțumită de alegerea făcută?

În principiu sunt mulțumită, dar am și momente când mă gândesc că poate era mai bine dacă alegeam altceva.

Voiai o carieră în domeniu? Credeai că e cea mai bună variantă?

Da.

De la 1 la 5 cât de mult apreciezi Facultatea de Drept?

4,5. (râde)

Ai opta pentru altceva dacă ai mai alege o dată?

Aș alege să dau la o facultate ce îți asigură un viitor profesional gen MAI. O să dau la MAI la vară.

Mihai Iacob- Facultatea de Drept, Drept, IV

De ce te-ai înscris la această facultate?

Fiindcă îmi place ideea de justiție și vreau să schimb ceva în societatea noastră.

A fost decizia ta să dai la Drept?

Da, a fost decizia mea să aleg această facultate, iar părinții mei m-au susținut.

Ești mulțumit de alegerea făcută?

Sunt mulțumit de alegerea făcută, deoarece îmi doresc foarte mult să devin procuror.

De la 1 la 5 cât de mult apreciezi Facultatea de Drept?

4,5.

Ai opta pentru altceva dacă ai mai alege o dată?

Nu a-și opta pentru altă facultate.

Andreea Pasere-Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor, Contabilitate și Informatică de Gestiune, III

De ce te-ai înscris la această facultate?

Pentru că am terminat liceul în domeniu.

Ești mulțumită de alegerea făcută?

Da.

De la 1 la 5 cât de mult apreciezi F.E.A.A.?

4.

Ai opta pentru altceva dacă ai mai alege o dată?

Nu.

Ana-Maria Lazăr- Litere, Română-Engleză, III

De ce ai ales această facultate?

Dintotdeauna mi-au plăcut literatura și gramatica și încă de mică îmi doream să devin profesoară de Limba română.

Te-a îndrumat cineva?

Nu pot să spun că m-a îndrumat cineva, dar am apreciat-o foarte mult pe doamna profesoară de română din școala generală. Dumneaei m-a făcut sa îndrăgesc literatura și să îmi doresc să devin, la rândul meu, cadru didactic.

Eşti mulțumit de alegerea făcută?

Sunt mulțumită de alegerea făcută. Nu regret că m-am înscris la această facultate, pentru că aici studiez ceea ce îmi place și îmi va fi util pe viitor, în cariera pe care doresc să o urmez.

Luciana Salavat- Litere, Comunicare și Relații Publice, II

De ce te-ai înscris la această facultate?Te-a îndrumat cineva?

Am simțit că trebuie să îmbunătățesc ceva la mine. Eram prea timidă și îmi doream să ies din zona mea de confort, cunoscând oameni și comunicând. Nu m-a îndrumat cineva, ba chiar mi s-a spus că nu ar trebui să aleg asta, fiindcă nu se știe ce voi face în viitor cu facultatea asta.

Ești mulțumită de alegerea făcută?

Astăzi să știi că nu sunt mulțumită. Nu îmi oferă ce speram: un mediu practic din care să pot să mă dezvolt. Dacă nu erau organizațiile de pe lângă, nu mi-aș fi dorit să continui.

De la 1 la 5 cât de mult apreciezi Facultatea de Litere?

Pentru Facultatea de Litere dau nota 4. Sunt specializări bune, dar care repetă aceleași lucruri la infinit. Nu știu să inoveze, să pregătească profesorii pentru a ne oferi o experiență, nu doar teorie.

Ai opta pentru altceva dacă ai mai alege o dată?

Daca aș mai alege o dată, aș merge către limbile străine, fiindcă la Comunicare, capitolul ăsta e mort.

Andrei Bălan- Facultatea de Mecanică, Transport și trafic, II

De ce ai ales această facultate? Te-a îndrumat cineva?

Am ales Facultatea de Mecanică, pentru că sunt pasionat de mașini. Nu m-a îndrumat nimeni.

 Eşti mulțumit de alegerea făcută? E ceea ce te așteptai?

Sunt mulțumit. Este ceea ce mă așteptam.

De la 1 la 5 cu cât evaluezi Facultatea de Mecanică?

6. (râde)

Ai opta pentru altceva dacă ai mai alege o dată?

Tot Mecanică aș alege.

Ovidiu Fudulache- Mecanică, Construcții civile, IV

De ce ai ales această facultate?

Am ales Facultatea de Mecanică și implicit, secția de Construcții Civile, întrucât am observat oportunitatea de a găsi un loc de muncă după terminarea studiilor. România este o țară în curs de dezvoltare, care are nevoie de ingineri.

Te-a îndrumat cineva?

Am fost îndrumat de către părinții mei în mare parte.

Eşti mulțumit de alegerea făcută?

Sunt foarte mulțumit de alegerea făcută.

De la 1 la 5 cu cât evaluezi facultatea ta?

4.

Ai opta pt altceva dacă ai mai alege o dată?

Nu, tot aici aș veni.

Dragoș Irimia- Facultatea de Automatică, Calculatoare, Electronică; Automatică și Informatică Aplicată, II

De ce ai ales această facultate? Te-a îndrumat cineva?

Am ales această facultate, deoarece îmi place foarte mult tehnologia și în general, tot ce ține de IT. Îndrumătorul meu este un profesor din Liceul “Elena Cuza”, Cristian Udrea. Dumnealui m-a făcut să îndrăgesc și mai mult materia principală a facultății unde mă aflu, informatica.

Eşti mulțumit de alegerea făcută?

Sunt foarte mulțumit de alegerea făcută, pentru că îmi deschide foarte multe oportunități de angajare pe viitor după terminarea facultății și plus că fac ceea ce îmi place.

De la 1 la 5 cu cât evaluezi Facultatea de A.C.E.?

Aș putea să spun 6. Sunt foarte încântat de această facultate.

Ai opta pentru altceva dacă ai mai alege o dată?

Aș alege tot Automatică. Cum am mai spus îmi place ceea ce fac.

Elena Bălăcescu- Facultatea de Medicină, II

De ce ai ales această facultate?

Din orgoliu, pe de o parte și pentru că nu mă vedeam la o altă facultate, pe de altă parte. Orgoliul e ceea ce mă determină să fac ceea ce-mi place, în sensul că vreau să obțin rezultate de care să fiu mândră, nu doar rezultate bune care să-mi aducă doar satisfacție materială.

Te-a îndrumat cineva?

Decizia mi-a aparținut. Evident, au fost și persoane care o ridicau în slăvi (Facultatea de Medicină), dar nici în tabăra opusă nu pot să spun că nu au existat voci care să spună cât e de greu și cât durează. Deci, să mă descurajeze.

Eşti mulțumit de alegerea făcută?

Da, sunt mulțumită de alegere.

De la 1 la 5 cu cât evaluezi facultatea ta?

Cred că undeva între 4 și 4,5.

Ai opta pentru altceva dacă ai mai alege o dată?

Nu aș alege altceva. Se încadrează în așteptări.

Ramona Coman- Facultatea de Educație Fizică și Sport, Kinetoterapie, III

De ce ai ales această facultate?

Îmi place să lucrez cu copiii, vreau să îi ajut, pentru că au nevoie de ajutor să se poată bucura de lucrurile minunate.

Te-a îndrumat cineva?

M-a îndrumat mătușa mea.

Eşti mulțumită de alegerea făcută?

Sunt foarte mulțumită.

Ce ai alege dacă ai mai opta o dată?

Aș face aceeași alegere.

 

 

 Luiza FEROIU

About luiza.feroiu

Sunt studentă la Jurnalism din 2015. Pasiunea mea este fotografia. Îmi expun munca pe pagina de Facebook, Luiza Feroiu Photo. Lucrez la revista specializării noastre din vara lui 2016. Cel mai mult îmi place să scriu articole pe teme psihologice.

View all posts by luiza.feroiu →

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *