Sâmbătă, 29 octombrie, ora 10, la Prefectură, a avut loc o dezbatere în cadrul Colocviilor „Mozaicul” pe tema „Drumul cărții. Sistem sau accident?”. Au participat Theodor Paleologu, fostul Ministru al Culturii și Cultelor, Adrian Cioroianu, fostul Ministru de Externe, Nicolae Giugea, prefectul de Dolj, criticul și istoricul literar Ion Bogdan Lefter, directorul Editurii Paralela 45, Călin Vlasie și directorul revistei „Mozaicul”, Nicolae Marinescu. Moderatorul întâlnirii a fost Decanul Facultății de Litere, Gabriel Coșoveanu.
„În momentul în care președintele țării îți spune să cauți informația pe Google, atunci avem o problemă.”
Evenimentul a pornit una dintre cele mai importante discuții la nivel național – educația în România. Adrian Cioroianu a avut o intervenție despre studenții din SUA pe care i-a caracterizat mult mai slab pregătiți față de cei români, dar chiar și așa universitățile de acolo au un renume de neclintit. „Totul pleacă de la selecția profesorului, nu copilul este problema, altfel dăm banii de pomană. În momentul în care președintele țării îți spune să cauți informația pe Google, atunci avem o problemă.”, a spus acesta. Ideea a plecat de la faptul că elevii și studenții din România nu se mai documentează prin cărți, ci prin sistemul virtual.
Discuțiile au fost interactive, dar au existat și momentele haioase. În timp ce modera discuția, Gabriel Coșoveanu îi mulțumea pentru participare prefectului Giugea, însă acesta era puțin plecat. Tot pleca și venea, lăsând destul de des, în capătul mesei, un loc liber, exact în centrul siglei Prefecturii, pe care o avea în spate.
Fără nicio reținere, Călin Vlasie a avut o remarcă ce i-a vizat pe toți foștii miniștri ai Culturii și pe unul în special: „Poate cu un ministru mai curajos la Cultură, s-ar face ceva în România. Nici dl. Paleologu n-a făcut nimic.” Acesta din urmă a simțit nevoia să intervină – „Sunt prea multe inexactități”. Singurul lucru de care a fost sigur și mândru a fost despre lucrările la Biblioteca Națională, care se vor termina „zilele astea probabil”, termen incert pe care îl tot auzim indiferent despre ce finalizare este vorba. Pe principiul vulpea care nu ajunge la struguri zice ca sunt acrii, fostul ministru al Culturii și-a spus părerea și despre celebrul „Centre du Pompidou” (Centrul Cultural „Georges-Pompidou”) din Paris pe care îl consideră „o mizerie, o uzină de produse chimice în centrul parisului, dar e de succes”.
În partea a doua a dezbaterii, care s-a reluat la 12, i-a găsit pe toți mai agitați. Atmosfera a fost „ajutată” și de concertul pentru copii care se auzea din Piața Mihai Viteazu.
S-a pus problema editurilor care oferă cărți împreună cu un ziar. „Dinu Patriciu a făcut o crimă în cultura română oferind cărți ieftinite, dând impresia că o carte nu mai are valoare. Sigur că acest lucru nu l-am inventat noi și în afară este o practică foarte frecventă și veche.”, mărturisește Adrian Cioroianu. Tot acesta a mai atras atenția asupra faptului că Teatrul de Păpuși din Craiova se va închide. Ne-a cerut să ne obișnuim cu acest lucru. Publicații ca „Foreign Policy”, „Dilema Veche” se vor închide și ele din lipsă de vânzări.
În timp ce Călin Vlasie consideră publicația electronică „Amazon” în care se găsesc mai multe reviste – „furăciune națională” – Ion Bogdan Lefter consideră că: „La noi erau mai multe cărți citite în trecut pentru că la alții erau și alte modalități de informare”. Întâlnirea s-a terminat cu îndemnul prefectului Giugea de a ne mai întâlni, mai des, în același cadru pentru că temele sunt de actualitate și de interes general.
Text: Diana Zamfir
Foto: Andrei Săvulescu