Dumitru Bușneag, decan al Facultății de Științe Exacte din Universitatea din Craiova, este o persoană îndrăgostită nu doar de științele ce jonglează cu numere și cifre, ci și de istorie, literatură sau politică. Și asta ne-a dovedit-o pe parcursul a aproape două ore în care am vorbit nu numai despre admitere și studenți, ci și de Băsescu, Ceaușescu, Eminescu sau… EBA.
Discuția am purtat-o de pe o parte și de alta a biroului său gri, acoperit de mape și dosare și topuri de hârtii ce dau un aer important încăperii. Doar o scrumieră colorată în galben și mov, cu o inscripție – „Miami beach” –, strălucitoare, fără niciun gram de scrum, și un clopoțel-suvenir argintiu purtător al cuvântului „Antalya”, mai animă puțin monotonia oficială a biroului. Și tricoul marinăresc, alb-albastru, pe care îl poartă decanul mai dă o mână de ajutor.
„Dacă nu ai vocație, nu faci nimic”
Dumitru Bușneag susține vehement că matematica, fizica, informatica și chimia sunt specifice țărilor dezvoltate și că ele cer vocație: „Dacă nu ai vocație, nu faci nimic. Trebuie să vii din iubire, din pasiune”. Deși afirmă că „astea rămân de bază cât o să fie lumea!” se declară dezamăgit de faptul că științele dure s-au prăbușit din cauza prăbușirii economiei românești care a atras după sine o decădere a industriei și a politehnicii. Cu o ridicare a vocii ușor sesizabilă el concluzionează că „nu poți să faci un inginer care să nu știe fizică, chimie. Nu se poate asa ceva!”
Lavinia Aranghel: Ce liceu ați terminat dumneavoastră?
Dumitru Bușneag: Am terminat Liceul „Tudor Arghezi” din Cărbunești și am prins o perioadă bună. Nu aş da liceul meu de atunci pe toate liceele din Craiova din ziua de azi. Copiii de la țară aveau mintea curată și voiau să învețe carte. Mă trezeam la cinci dimineața, mă duceam 2 km pe jos la gară în Bărbătești, mai făceam jumătate de oră cu trenul până în Cărbunești ca să pot să învăț carte. Acum nici 1% din copiii de la țară nu mai pot face studii superioare pentru că nu sunt bani. Fiecare om este croitorul propriului destin.
Claudiu Voicilă: Dragostea dumneavoastră pentru cifre, pentru matematică, de când a început?
D.B.: Eu am cam fost obligat. Trăind la țară, nu am avut meditatori. Era Gazeta matematică, iar eu meseria aceasta o am datorită ei. Studenții de azi nu știu ce este aia Gazeta matematică. Ce s-a întâmplat? I-au amețit la liceu acele culegeri de probleme publicate de oricine, dar valoarea lor nu este excelentă. Am încercat Fizica – nu am avut profesor bun de fizică. Aș fi vrut să fac Politehnica – nu am avut profesor bun de fizică și chimie. Și atunci am rămas cu matematica, datorită Gazetei,care a fost cinstită și onestă. Am rămas cu creionul, cu hârtia și cu Gazeta matematică. Altfel nu reușeam. Copilul de la țară are șanse mai reduse decât cel de la oraș. Toţi oamenii valoroși ai României de la țară se trag. Toți aveau educație sănătoasă, nu elaborată. Ci sănătoasă.
„Practic, sunteți generație de orfani”
Nu este mândru nici de România, pe care o numește „o țară măruntă”, nici de cei aflați la putere, nici de românul cel „al dracu și fudul” care „chiar dacă fură mănâncă două zile și de a treia zi el nu mai bagă și în educație. Gata, tre`să fure din nou”. Afirmă că „marea problemă în România este educația” dar nu învinovățește tineretul că este needucat sau nesimțit ci vina o poartă lipsa unor modele: „de la cine să învățați? De la Băsescu, de la Elena Udrea, de la Gigi Becali? Voi nu aveți model în viață. Practic, sunteți generație de orfani. Voi nu aveți de la cine să învățați nimic”.
C.V.:Cum este să gestionați toate departamentele Facultății de Științe Exacte?
D.B.: Aici știți ce se întâmplă? Noi am avut doar Matematică și Informatică și era mai natural, mai firesc. Ca teorie, nu ar fi o tragedie că a mai venit fizica și chimia tot în Facultatea de Științe Exacte, dar în condițiile în care nu colaborezi, nu ai o cercetare comună, nu realizezi mare lucru. Am făcut o facultate din trei, dar de fapt fiecare se realizează ca individualități. Sunt conștient că,teoretic, ar putea fi ceva viabil, dar în practică este mult mai dificil, mai greu. Teoria e teorie, practica este mai grea. În realitate, trebuie să treacă mult timp ca să vedem cât de viabilă este actuala structură a facultății.
L.A.: Care sunt cele mai frecvente probleme pe care le întâmpinați?
D.B.: În primul rând, cea mai gravă problemă este admiterea. Nu mai vin copii interesați să îmvețe carte în adevăratul sens al cuvântului. Este cea mai mare problemă cu care se confruntă corpul profesoral. Nu avem studenți. Ce mai poți spune de actul educativ, de actul didactic, când ai astfel de oameni dezinteresați care, după primul an,dispar pentru că lucrează. Abandonul școlar este o altă problemă cu care ne confruntăm. Cel mai dificil este să recrutezi copii care chiar își dorec să învețe carte. Viața merge de la sine. Vrând, nevrând, trebuie să dai o licentă. Trebuie să organizezi treburile în așa fel încât să te promovezi, vine masterul, iar recrutarea la doctorat a devenit din ce în ce mai dificilă.
Lavinia ARANGHEL și Claudiu VOICILĂ