Studenţii au drepturi şi în sesiune

Profesorii obligaţi să îşi respecte promisiunile de la începutul anului

 Ministerul Educaţiei, la propunerea Alinaţei Naţionale a Organizaţiilor Studenţeşti din România  a adoptat prin Ordin de Ministru prima iniţiativă legislativă ce aparţine exclusiv studenţilor – Statutul studentului. Aceasta este prevăzută în articolul 2 din Codul drepturilor şi obligaţiilor studentului, numarul nr. 3666/30.03.2012. Statutul studentului este obligatoriu pentru toate universităţile din România.

    Profesorii nu pot să dea examen după bunul plac. Sunt obligaţi să îşi respecte promisiunile de la începutul anului. Statutul studentului asigură dreptul studenţilor de a fi informaţi cu privire la programă şi la modalităţile de evaluare de la începutul semestrului, iar orice modificare se poate face doar cu acordul studenţilor. Profesorii sunt obligaţi să respecte baremul de notare şi să îl facă public.
Studentul care consideră că a fost nedreptăţit are dreptul să facă contestaţie. Iar profesorul care a corectat iniţial lucrare nu mai face parte din comisia de contestaţie. Studentul care are o dizibilitate certificată medical trebuie să ştie că pot beneficia de evaluare separată, adaptată nevoilor sale.

   Președintele organizației, Mihai Dragoş, preşedinte ANOSR, care a pus bazele acestei inițiative ne-a spus: „Studenţii au dreptul să fie evaluaţi corect, în acord cu baremul de notare şi condiţiile anunţate de profesor la începutul semestrului. Statutul Studentului obligă universităţile să evite o serie de abuzuri des întâlnite până acum, fără a afecta însă în vreun fel dificultatea examenelor şi seriozitatea procesului de evaluare. Ne îndreptăm spre normalitate din acest punct de vedere, deşi din păcate există încă multe nereguli în ţară.”.

Studentul care consideră că a fost nedreptăţit are dreptul să facă contestaţie

     Studenţii au dreptul să refuze să participe mai mult de opt ore pe zi la cursuri, laboratoare şi seminare, cu excepţia cazurilor de pregătire practică. Studentul are dreptul să primească, la cerere, în copie, un exemplar înregistrat de universitate al lucrării de licenţă sau dizertaţie şi de a i se comunica punctajul acordat.
Am participat la mai mult de 8 ore am avut chiar 12 ore. În schimb am avut doar de luni până joi cursuri așa că nu m-am putut plânge. În legătură cu contestațiile eu am 10 pe linie la facultate și nu am avut de făcut contestații. Eu știu de trei cereri de mărire de notă. Dar sunt multe de modificat la noi în facultate”, mărturisește Adrian, student la Facultatea de Litere.

    Majoritatea studenților, însă, nu își cunosc aceste drepturi. Andreea, studentă la Facultatea Științe Sociale, specializarea Sociologie spune: „Nu știam de aceste drepturi. La secretariat nu avem persoane amabile care să ne explice lucrurile de care avem nevoie. Trebuie să avem acces la toate aceste informații. Iar în ce privește metodologia de acordare a notelor mi se pare foarte bine că s-au introdus aceste norme. În legatură cu nota, am avut o experiență în anul I. Am luat 10 la toate examenele parțiale, am făcut și în examenul final, iar nota finală a fost 7. Nu am fost la mărire pentru că mi-am dat seama că profesorul respectiv avea ceva personal cu mine”.

     Nici Diana, studentă la Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor, nu știa că are aceste drepturi: „Nu știam de Statutul studentului. Nu pot să zic că am vrut să fac contestație pentru vreo notă pentru că nici măcar nu știam că am acest drepturi. Am trecut prin situații în care aș fi vrut să mi se justifice nota luată. M-am lovit și de faptul că la începutul semestrului ni s-a spus că o să avem la examen grilă și dupa aceea ne-am trezit cu altceva. Tot Diana este nemulțumită și de faptul ca nu fac cunoscute aceste lucruri importante pentru studenți.De exemplu, mersul în tabere pentru cei cu medii mari. Eu anul trecut am avut media 9,92 și cu toate astea nu mi-a spus nimieni că trebuia să fac o cerere pentru a merge în tabară. Sunt multe lucruri care nu sunt promovate”, spune tot Diana.

Aceste reglementări trebuie să unească studenții de profesorii

    Am stat de vorbă cu un profesor ( care nu a dorit să-și dea numele)  și care consideră că aceste drepturi ale studenților ar trebui corelate cu și cu drepturile lor. Dacă studenții sunt nevoiți să stea mai mult de opt ore la cursuri pe zi și profesorii se găsesc în acceași situație. Tot profesorii sunt de părere că aceste reglementări trebuie să unească studenții cu profesorii. Și nu să adâncească și mai mult lipsa de comunicare dintre ei. Contestarea notelor ar trebui să fie văzută nu ca un rău făcut unui altora, ci ca o modalitate de înțelegere a deciziei luate de ambele părți.

    Statutul studentului asigura şi dreptul studenţilor de a beneficia la începutul primului an de studiu de un „Ghid al studentului”, cu informaţii referitoare la: drepturile şi obligaţiile studentului, disciplinele din planul de învăţământ, serviciile puse la dispoziţie de universitate, procedurile de evaluare, cuantumul taxelor, baza materială a universităţii şi a facultăţii, informaţii despre asociaţiile studenţeşti, modalităţi de acces la burse şi alte mijloace de finanţare, precum şi alte facilităţi şi subvenţii acordate.
Studenţii care se confruntă cu încălcarea acestor drepturi se pot adresa  portalului studenţesc anticorupţie lansat de Alianţa Natională a Organizaţiilor Studenţeşti din România în parteneriat cu Societatea Academică din România student.romaniacurata.ro. Statutul studentului este denumit oficial Codul Drepturilor şi Obligaţiilor Studentului şi a fost adoptat prin Ordin de Ministru în 30 Martie 2012.

                                                                                                              

Ana-Maria PREDILĂ



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *