Febra inscrierilor la facultate

În prima zi de înscriere la Facultatea de Litere, sala 321 a fost plină-ochi. Proaspeții absolvenți de liceu, singuri sau însoțiți de părinți, și-au completat dosarul pentru specializarea dorită.
Peste puţin timp,amfiteatrul se arată neîncăpător. Cei care au venit mai devreme au putut prinde un scaun. Alţii sunt nevoiți să iasă afară și să completeze fișele de înscriere, fie pe un calorifer, fie la pervazul unei ferestre. Oamenii sunt într-un du-te-vino continuu. Plata taxei de înscriere și verificarea dosarului se fac în alte săli.

La înscriere am întâlnit-o pe Cătălina Dăogaru, care ne-a spus că a optat pentru specializarea Jurnalism. „În primul rând, m-am hotărât să dau la jurnalism, pentru că, în general, când am fost mică, m-am gândit că o să-mi placă. Întotdeauna am avut partea creativă destul de dezvoltată şi mi-a plăcut să scriu articole, povestiri etc. Şi decât să fac o facultate pentru a avea ceva de lucru imediat, prefer să fac o facultate care să-mi placă”, a explicat absolventa.
Printre candidații specializării „Comunicare și Relatii Publice, s-a aflat si Elena Bonea. „Nu pot spune căau existat neapărat niște criterii. În mare, am ales această facultate deoarece, din punctul meu de vedere, este singura care mi se potrivește și care mă poate ajuta pe viitor. Dorința de a lucra într-un mediu creativ, de a lucra cu oamenii în general, m-a îndreptat spre această facultate”, răspunde ea, în timp ce își aranjează actele necesare admiterii.

Pe de altă parte, Maria Damureanu a ales specializarea română-engleză datorită pasiunii ei pentru acest domeniu. „Mi-am ales specializarea română-engleză în primul rând, datorită calităţii acesteia şi în al doilea rând, pentru că am multe oportunităţi. De exemplu, aş putea să fiu profesoară sau traducător, îmi place să învăţ copii”, a adăugat Maria.

Limbile străine nu au avantajat-o pe Enache Cristina. Ea a venit să îşi depună dosarul la altă specializare, cu speranţa că va avea mai mult noroc: „Am ales în trecut o facultate de limbi străine şi mi-am dat seama că nu mi se potriveşte. Am ales să dau la Pedagogie, şi aş vrea să lucrez undeva, la o grădiniţă.”
 „Îmi doresc să moștenesc firma de piese auto a tatălui, să continui tradiția”
Chiar dacă sunt aproape de finalul înscrierilor, unele specializări ale altor facultăți continuă să primească candidaţi. Până pe 25 iulie, la  Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor (FEAA), cei interesați își mai pot depune dosarele. 

Ghidat de dorința de a conduce afacerea familiei, Robert Braia ne spune că a aplicat pentru specializarea Marketing. „M-am orientat după BAC și inițial am vrut la București, dar am avut media 8,83. Nu sunt prea silitor și nu am vrut să cheltui banii părinților pentru București. ”Îmi doresc să moștenesc firma de piese auto a tatălui, să continui tradiția”, ne expune acesta planul de viitor.

În a șasea zi de înscriere la Facultatea de Matematică și Științe ale Naturii, numărul de doritori din ziua respectivă este vizibil mai scăzut. De exemplu, în sala 219, candidații puteau fi numărați pe degete. Majoritatea celor menționati au optat pentru Geografia Turismului, și mai puțni pentru celelalte specializări. Una dintre candidatele prezente în sală și-a bazat alegerea pe faptul că își va găsi de lucru: „Am ales-o pentru că sunt pasionată de asta. Probabil o să găsesc o slujbă bună la Geografia Turismului. Îmi place să călătoresc și să descopăr lucruri noi.”

Cei care doresc să se înscrie la Facultatea de Drept și Științe Sociale mai au la dispozitie două zile. Convins că asta este alegerea corectă, Octavian Stefanescu își justifică alegerea: „Din totdeauna am știut că asta voi face, Drept, nu a trebuit să stau prea mult să mă gândesc la alte facultăți și să compar avantaje și dezavantaje. Iar dosarul l-am depus decât acolo și pe o singură specializare(n.r.- Drept).”

Oferta Facultății de Litere, specializarea Jurnalism, este de 25 de locuri la buget și 25 la taxă. La Comunicare și Relatii Publice, 40 la buget, și 50 la taxă. În domeniul Științelor Educației, sunt alocate 20 de locuri la buget și de două ori mai multe, la taxă. La specializarea Română-Engleză, atât 60 de locuri la buget sunt puse la dispoziția candidatului, cât și 20, la taxă.
La Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor (FEAA), Marketingul are alocate 35 de locuri la buget, iar la taxă, 40. La Geografia Turismului, se găsesc 50 de locuri la buget. Iar la taxă, numărul atinge 180 de locuri. Una dintre specializările cel mai bine cotate, atât din punct de vedere al calității, cât și ca număr de locuri alocate, este Dreptul, cu 190 de locuri la buget, și 110 la taxă.

Irina BUSUIOC
Alexandru GOȘEA

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *