Așadar, revenim!

Acesta este statementul pe care îl fac studenții de la Jurnalism din Craiova. Începând cu luna aceasta, viitorii jurnaliști vor reveni pe baricadă și vor face ceea ce știu ei mai bine:  vor informa.
Pe lângă studenții din anul II, care s-au afirmat deja de anul trecut, și studenții din anul III, se vor alătura redacției și boboci, printre care Claudia Predilă, Teona Șimon și Catrinel Stoian. Cele trei novice au fost binevoitoare să își spună părerea în ceea ce privește modul în care le-a mers anul până acum și cum cred că va decurge munca la revistă.


”Sunt încântată și îmi place domeniul pe care l-am ales. Cu toate că a trecut numai un semestru, am reușit să înțeleg că prin creativitatea și ingeniozitatea sa jurnalistul poate schimba ceva. Aflând de faptul că am șansa de a scrie la revista studențească ”Așadar” nu am stat niciun minut pe gânduri. Cred că revista mă va ajuta să pun în practică tot ceea ce am învățat pănă acum. De asemenea, contribuția mea la revistă mă va ajuta să mă dezvolt din punct de vedere moral, intelectual și mă face să îmi dau seama că puterea cuvântului face totul.” a afirmat Claudia.


Teona, colega ei, a spus și ea: ”Când m-am hotarat că vreau să urmez calea jurnalismului m-am încărcat cu multe speranțe, îmi doresc să fac treabă bună în acest domeniu. Ca studentă abia în primul an, pot spune că tot ce am învățat până acum m-a fascinat. Tot ce s-a întamplat pe parcursul anului mi-a confirmat faptul că pentru a ajunge jurnalist trebuie să muncești din greu.  Acum voi face practică la revista ”Așadar’’, ceea ce îmi dă șansa de a învăța multe lucruri despre munca unui jurnalist. Sunt convinsă că totul va decurge bine și toți vom fi răsplătiți cu momente frumoase care ne vor ajuta în viitoarea noastră carieră. Sunt nerăbdătoare să încep munca pentru că este un proiect frumos.”

            Catrinel, care se va alătura și ea echipei, a spus entuziastă: ”Mi-a plăcut foarte mult ceea ce am învățat până acum și deja am asimilat noi informatii, utile, despre meseria pe care sper că am să o practic. Adevărul este că prima sesiune a fost obositoare, dar sunt conștientă că trebuie să muncesc pentru a ajunge un bun jurnalist și sunt sigură că munca pentru ”Așadar” nu o să fie ușoară. O să imi dau toată silința pentru a găsi și a dezbate teme interesante. Sper să formez o echipă bună împreună cu noii mei colegi și să reușim să stârnim și hrănim curiozitatea cititorilor.”
Mihaela DĂOGARU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *