Daca în Franța, Anglia sau Germania bibliotecile facultăților sunt adevărate oaze de lectură, la noi lucrurile nu stau deloc așa. Cea mai mare parte a studenților craioveni nu beneficiază de o bibliotecă la standarde eruopene așa cum se găsește la Facultatea de Drept.
Indiferent că citesc sau nu, toți sunt văzuți în același fel și intră în categoria necititorilor. De multe ori, studenții se dau bătuți și renunță să mai bată drumul până la bibliotecă. Oricât de mult ar încerca, cu greu reușesc să facă rost de materialele de care au nevoie. Așa că tot mai des auzim: „Studenții nu mai citesc!”. Dacă mergi la Biblioteca de la Litere trebuie să împingi cu putere ușa de tablă. După ce-ai intrat, cobori scara de ciment neterminată și te ia de nas mirosul greu, de încăpere neaerisită. Te grăbești, pentru că ai numai 10 minute de pauză și cursul nu stă să te aștepte pe tine. Singurul calculator în care cauți cota cărții se ambiționează să nu se aprindă. După ce apasă de mai multe ori butonul de pornire, studenții își dau seama că este nevoie de intervenția bibliotecarei. Coada din fața lui îți dă de înțeles că e de stat. Nici vorbă de grabă. Acces direct la raftul cu cărți nu există. Un gemuleț de ghișeu face legătura între student și cărți. Bibliotecarele ies la geam și-ți dau cărți cu porția. Nu ai cum să intri și să te plimbi printre rafturi. Dacă ești mulțumit sau nu de ce poți să găsești, e problema ta. Altă variantă nu există. „Noi nu avem altceva. Cartea asta nu am de unde să o dau, poate o găsești la Depozitul Legal, la Biblioteca de Germană sau încerci la Teologie”, spune bibliotecara.
„Un semestru întreg am căutat o carte”
Coada la care ai stat în fața calculatorului să găsești cota ți-a mâncat toată pauza. Și de cartea de care aveai nevoie tot n-ai făcut rost. Studentă în anul I, la Facultatea de Litere, A. Scurtu spune că îi este foarte greu să facă rost de cărți. „ Multe din cele pe care le caut sunt împrumutate, sau nu se găsesc deloc. Un semestru întreg am căutat o carte a lui Sorin Preda, dar fără rezultat. De fiecare dată când veneam, mi se spunea că este împrumutată. Am luat-o abia în semestrul al II-lea. Aș fi vrut să o citesc înainte de sesiune, dar nu s-a putut.” Studenta afirmă că, de cele mai multe ori, ediția cărții nu este aceea de care ea are nevoie. Împrumută o carte, pe care nu poate să o folosească, fiind mult prea veche. „Practic o iau degeaba, că nu mă ajută o carte editată în 1989”, a spus A. Scurtu.
„E greu să lucrezi în sala de lectură”
Mirela Dindiri (I, master) spune că are nevoie în permanență de cărți și că spațiul din bibliotecă ar trebui să fie mult mai mare, să poți alege cărțile de care ai nevoie: „Nu e suficient un singur calculator. Ar trebui să fie mai multe, pentru că mie mi s-a întâmplat de multe ori ca cel care e acolo, să nu funcționeze și din cauza asta nu am reușit să găsesc cărțile de care aveam nevoie”.
Dar ești student și nu te lași cu una, cu două, chiar dacă ți se reproșează că vii cu atâta entuziasm la bibliotecă, numai pentru că ești în anul I. Faci stânga-mprejur și încerci și la sala de lectură. Poate, poate acolo ai vreo șansă. După ce intri, constați că nu e așa. Nici ea nu este dotată. „Calculatoarele sunt vechi și abia dacă se aprind. Încerci la primul, dar mouse-ul nu mai funcționează. Îl închizi și îți încerci norocul la următorul. E greu să lucrezi în sala de lectură. Zgomotul ce se aude de pe hol, sau scaunele trântite de femeia de serviciu îți distrag atenția”, spune Bianca V. (I, Engleză- Franceză).
Studenții trebuie să se descurce cu ce li se oferă. Nu pot să beneficieze de condiții mai bune, cum sunt cele de la Facultatea de Drept sau chiar din străinătate, unde biblioteca este deschisă de dimineața, până seara la 8:00, inclusiv sâmbăta: Ana Rișcu (Drept și Stiințe Sociale, I) spune: „Biblioteca noastră se ridică la standarde europene și nu numai. Este foarte modernă, poate fi comparată cu cele din Occident. Avem acces liber la cărți, putem consulta lucrări ale profesorilor din Craiova, din alte orașe ale țării, dar și din Franța, Marea Britanie sau alte țări de pe glob. La noi găsești foarte ușor lucrările de care ai nevoie, ca să fii un student pregătit. Calculatoarele funcționează foarte bine. Biblioteca este un mediu propice pentru lectură și studiu”.
Chiar dacă nu le este ușor să facă rost de ce li se cere, studenții nu se dau bătuți. Stau în bibliotecă până reușesc.
Claudia PREDILĂ