Ce învățară studenții

Hopa în anul I.  Iată că elevii s-au transformat în studenţi şi, cât ai zice pește, au ajuns în semestrul II al primului lor an de facultate. Brusc au uitat de anii de liceu „cu emoţii la română” şi au dat peste anii de facultate cu emoţii la Programare şi grafică, Relaţii Publice, Teoria comunicării.

„E mai greu decât în liceu”, spune Mihai (FEAA, I), ţinând în braţe două cărţi groase despre economia mondială. Teme, proiecte de laborator, analize comparate, toate acestea le dau bătăi de cap studenţilor care, speriaţi de prima sesiune, o aşteaptă şi mai speriaţi pe cea de-a doua. E imposibil să te obişnuieşti cu ideea de sesiune, dar şi mai greu este să te obişnuieşti cu ideea de restanţă, astfel majoritatea studenţilor care au picat în primul semestru speră la o reuşită „în turul doi”.

Am stat de vorba cu studenții craioveni și i-am provocat sa răspundă la următoarele întrebări:
Cu ce au rămas ei după primul semestru de facultate? Ce lucru important au învăţat?

Loredana Vlăescu(Jurnalism, I)
Mereu am fost o fire mai „prăpăstioasă”, aşa că mi-a fost teamă de prima sesiune. Deşi mersesem des la cursuri şi seminarii, aveam senzaţia că va fi foarte greu şi nu mă voi descurca. M-am panicat puţin, în sesiune aveam zeci de foi subliniate şi rezumate făcute. La primul examen am văzut că majoritatea întrebărilor cereau informaţii pe care le discutasem la cursuri, aşa că mi s-a părut uşor. Mă panicasem degeaba, m-am descurcat bine. Am învăţat să nu mai iau totul tragic, să vin la cursuri şi încetul cu încetul se rezolva toate.

Simona Pisică(Franceză-Germană,I)
Fiind studentă, am putut opta pentru organizaţia studenţească AIESEC. A fost cea mai bună decizie a mea din ultimul timp. Am învăţat cât de importantă este muncă în echipa, dezvoltarea personală, încrederea ce trebuie să o aibă fiecare. Am cunoscut nişte oameni minunaţi ce îmi sunt ca o a doua familie. Deci a fost o experienţă şi este o experienţă super tare din perioada studenţiei.

Andra Mîrmea (Automatică şi Calculatoare, I)
În timpul laboratoarelor de programare şi grafică şi în timpul mai multor proiecte, am învăţat cum să ne comportăm într-un grup, să socializăm. Am căpătat spirit de echipa. Trebuie să fim gata pentru orice lucru nou, pentru a lucra într-un colectiv unit şi bine pregătit.

Steliana Casapu(Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar, I)
Am învăţat să fac texte pentru cei mici, am făcut literatură pentru copii, iar la anul o să fac Metodica predării materiilor specifice vârstei lor. Abia aştept să încep practica în şcoli şi grădiniţe, să lucrez cu cei mici, să văd dacă sunt pregătită să fac faţă, dar mai întâi trebuie să devin bună pentru viitoarea meserie.

Ana-Maria Mustaţă(Medicină Dentară, I)

Învăţ lucruri noi  şi mi se pare totul interesant pentru că până la urmă asta o să fac toată viaţă. Cel mai mult mi-a plăcut că am făcut modelaje, dinţi în gips şi e o modalitate de a învăţa mai bine. O să facem şi în ceară de săptămâna viitoare. Abia aştept să văd cum este şi în practică.

Oana Ciobanu (Comunicare şi Relaţii publice, I)
Încă de la primele cursuri am simţit că totul se poate aplică în relaţiile interumane înainte să poată fi folosit în mediul profesional. Cursurile de comunicare m-au ajutat să devin conştientă de micile secrete pe care le folosim de fiecare dată când vrem să transmitem eficient un mesaj interlocutorului nostru şi pe care de cele mai multe ori le folosim inconştient. Cursurile de relaţii publice m-au învăţat că, pentru a putea ajunge unde ne propunem, atât în afaceri cât mai ales în viaţă avem nevoie de oameni, iar cu oamenii trebuie să stabilim şi să menţinem legături de bună calitate pentru a obţine rezultatele dorite. De asemenea, oamenii pe care i-am cunoscut de când am început facultatea începând de la colegele de camera până la colegii de grupa şi chiar profesori, m-au ajutat să îmi dau seama că nimic nu ar fi la fel de frumos şi la fel de intens fără ei. Mă simt norocoasă că în drumul meu am găsit numai oameni frumoşi pe care m-am putut baza ori de câte am avut nevoie.

Elena Bonea (Comunicare şi Relaţii Publice, I)

Chiar dacă experienţă de student îmi lipseşte, întrucât sunt încă la început, în anul I, până în momentul de faţă m-am confruntat cu o serie de transformări radicale care mi-au schimbat într-o oarecare măsură viziunea referitoare la aşa-zisa viaţă de student. Dacă în liceu se punea foarte mult accentul pe partea teoretică, la facultate practica ocupă un loc esenţial. Astfel, am învăţat că nu cărţile cu zeci de pagini contează, ci aplicarea lor în timp real.

Amelia TUȚĂ

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.