În Coreea oamenii sunt mereu ocupați

Extrem de prietenos, excesiv de politicos, Jaekyeong Yeom a descins anul acesta la Universitatea din Craiova să studieze pentru un semestru Economia. Ne-am mirat şi am vrut să vedem de ce a bătut drumul până aici. 
Catrinel Stoian: De ce ai ales să studiezi la Universitatea din Craiova?
Jaekyeong Yeom: Am avut multe de ales dintre multe țări ca Germania, Spania, Italia, dar am vrut să încerc ceva nou. Nu știam nimic de România în afară de Dracula.
C.S.: Ce aştepţi să descoperi aici?                                                                                      
J.Y.: Vreau să călătoresc, să descopăr țara și să învăț limba.

C.S.: Ce diferențe sesizezi între facultățile din Coreea de Sud și cele din România?         
J.Y.: Universitățile din Coreea de Sud sunt ca cele din America – avem campus alcătuit din aproximativ 25 de clădiri, cantină, terenuri de tenis, baschet și fotbal. În Coreea poți să îți alegi la ce cursuri vrei să participi, dar aici nu.
În România, toată lumea vrea să mă ajute, să îmi dea câte ceva
C.S.: Ce îți place cel mai mult aici?                                                                                  
J.Y.: Cel mai mult îmi place Parcul Nicolae Romanescu. Am văzut că se restaurează, dar tot mi-a plăcut și știu că este al treilea cel mai mare parc din Europa.
C.S.: Care este diferența dintre oamenii de aici și cei din Coreea?                                
J.Y.: În România, toată lumea vrea să mă ajute, să îmi dea câte ceva. Oamenii sunt drăguți și buni la suflet, iar atmosfera este calmă. În Coreea oamenii sunt mereu ocupați.
C.S.: Care este traseul unui elev în Coreea de Sud?                                                                        
J.Y.: La noi, grădinița nu este obligatorie, 95% dintre copii nu se duc la grădiniță. Generala durează 6 ani, 3 ani facem gimnaziul și de la 15 la 18 ani urmăm liceul.
C.S.: Ce examene trebuie să susţii?                                                                                       
J.Y.: Susținem un examen pe semestru, la liceu sunt două examene pe semestru, iar la finalul acestuia, se dă un examen prin care se decide la ce facultate te vei duce. La facultate mai avem parte și de teste surpriză în afară de examene. Bărbații coreeni trebuie să se ducă în armată, putem să alegem când vrem să mergem, dar limita de vârstă este de 30 de ani. De obicei, ne ducem după primul an de facultate, la 20-21 de ani.
C.S.: Cum ai acces la cursurile universitare?                                 –                                         
J.Y.: Baza cursului se învață la facultate, dar putem opta și pentru varianta online, mai ales studenții care stau departe. Ceea ce îmi place este că pot studia în pat. Examenul este tot online.
C.S.: Ce este foarte bine în sistemul Coreei de Sud?                                                                 
J.Y.: Este interzis fumatul în baruri, parcuri etc. Sunt locuri special amenajate pentru fumători. Am văzut aici că părinții fumează în fața copiiilor – este oribil.
C.S.: Ce ai schimba în sistemul educațioal?                                                                                   
J.Y.: Este greu, trebuie să studiezi 5-6 ore după școală, în liceu nu mai ai timp de nimic, doar de învățat. La universitate este și mai greu, trebuie să înveți și mai mult pentru un job bun.

C.S.: O experiență din viața ta de elev sau student care te-a marcat.                                          
J.Y.: Când am făcut internship la o companie, am fost șocat. A trebuit să fac multe lucruri: agenda pentru șeful meu, să aduc cafeaua. Dar e bine să aplici pentru un job, cu 300$ pe lună te descurci foarte bine în Coreea.
C.S.: Ce ți-ai propus să realizezi în România ?                                                                               
J.Y.: Am vrut să studiez în străinătate, mama și tatăl meu voiau să mă duc în America, dar eu am ales România, pentru că vreau să explorez și să câștig experiență de la alți oameni. Aș vrea să mă întorc în Craiova când o să devină capitală culturală europeană.

Catrinel STOIAN

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.