Test pentru viitor

Miros de creier încins în holul central al Universităţii. Vineri, 21 octombrie, a fost organizat proiectul STUDY FOR YOUR FUTURE, printr-o activitate interactivă, ce a inclus şi rezolvarea unui test de logică de către studenţi.

Proiectul s-a făcut cu ocazia împlinirii a 10 ani de colaborare între Universitatea din Craiova şi Pirelli Tyres România. Evenimentul a fost realizat împreună cu alţi doi parteneri: Organizaţia Studenţilor Politehnişti cu Profil Electric din Craiova (O.S.P.P.E.C) şi Organizaţia Studenţilor din Facultatea de Automatică, Electronică şi Calculatoare (O.S.A.C.E).

Înainte de a se da startul exerciţiului, studenţilor, care abia au găsit locuri în Sala Albastră, li s-au spus câteva detalii despre Pirelli, unul dintre cei mai buni dezvoltatori din domeniul cauciucurilor pentru maşini. Îmbrăcaţi la costum, cu cravate şi cămăşi albe, le-au vorbit participanţilor oameni din conducerea Pirelli România, cum ar fi Ayhan Guven, directorul general, sau Viorel Munteanu, director industrial. Au fost prezente şi oficialităţi ale Universităţii, prorectorul Radu Constantinescu sau prof.univ.dr. Leonardo-Geo Mănescu, preşedinte INCESA (Infrastructura de Cercetare în Ştiinţele Aplicate).

„Vă aşteptăm la noi după ce vă luaţi examenele”

Viorel Munteanu a prezentat pe scurt statistici despre firmă la nivel mondial. Le-a transmis studenţilor că „vă aşteptăm la noi după ce vă luaţi examenele”. Fabrica de la Slatina este cea mai mare din lume, iar ea este în extindere. Ayhan Guven le-a spus că o astfel de companie are nevoie de oameni comunicativi,iar pentru a avea succes trebuie doar „să fii pozitiv”.

Au participat studenţi ai facultăţilor de Automatică, Economie şi Administrare a Afacerilor, Litere şi Horticultură. În cadrul exerciţiului, aceştia au fost împărţiţi în grupe de câte cinci şi au trebuit ca în 25 de minute să rezolve misterul testului de logică chiar în holul central de la Universitate. Activitatea interactivă a avut scopul de a pune la lucru abilităţile de comunicare ale studenţilor. Să le arate la un nivel mult mai mic despre cum e să lucrezi pentru o firmă importantă. După terminarea exerciţiului, Robert Iancu, consultant la Trend Consult Group,a explicat: „Am vorbit despre comunicare, despre ce înseamnă comunicarea comportamentală dincolo de teorie. Am vorbit despre ascultare, despre împărţirea rolurilor şi despre structurarea informaţiei în comunicare”. Trainer-ul a mai declarat că i-a plăcut modul în care au reacţionat studenţii, faptul că au fost „activi, implicaţi şi determinaţi”.

Cătălin Dobriţoiu, student la Facultatea de Automatică, Electronică şi Calculatoare (IV), a spus zâmbitor că exerciţiul îl va ajuta pe viitor şi că i s-a părut „foarte interesant, pentru că el nu avut ca rol rezolvarea neapărată a testului, ci de a ne scoate la suprafaţă abilitatea de a lucra în echipă, de a-ţi motiva colegii şi de a fi în stare să asculţi ceea ce ei au de zis”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *